"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

marți, 19 octombrie 2010

Luceafărul

Luceafar
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Niciodată nu a fost mai evident ca acum faptul că românul e născut poet. Atât de născut şi atât de poet încât reuşeşte să-l imite până şi pe marele Eminescu. Rândurile de mai jos sper să vă convingă şi pe voi.

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari, cotroceneşti,
O prea blondină fată.

Şi era una la Cocoş
Şi mândră-n toate cele,
Ca orice fată de pilos
Cu bani, genţi şi mărgele.

Din umbra marelui palat
Ea pasul şi-l îndreaptă
Spre ministerul nou creat
Unde turişti aşteaptă.

Din când în când priveşte-n zare
Spre fraţii unşi portocaliu
Şi le arată visătoare
Un singur deget: mijlociu.

Le-arată azi, le-arată mâini,
Astfel răbdarea-i gata,
Căci ei, tăcând de săptămâni,
Îi vor azi beregata.

Cum ea popou-şi răzimă
De scaun cu mândrie,
Din drag de ţară cumpără
Reclame câte-o mie.

Dar pas cu pas pe urma ei
În minister pluteşte
Gruparea roşiilor khmeri
S-o radă mişeleşte.

Iar când pe cal se-ntinde drept
Cu ţâţele-i babane,
Cei galbeni cu săgeţi pe piept
Ii pregătesc capcane.

Trecu o zi, trecură luni
Hălăduind prin ţară
Cu ziarişti sărmani şi juni
S-o facă populară.

Ba la un jazz, ba fluierând,
Turism făcea copila,
Că la contracte tot semnând
Ii obosea rău bila.

Uniţi de-un gând, cei coloraţi
S-au adunat la clacă
Şi stabiliră ca-ntre fraţi
Comisie să-i facă.

Văzu copila că e jale,
Simţi tremurătură,
C-or să întrebe de parale
Pe unde dispărură.

Şi trebui de EL îndat'
Aminte să-si aducă.
Cu Mercedes-ul spre palat
Speriată o apucă.

"Cobori în jos, mărite Zeu
Coboară-te odată,
Să-ţi scuturi coama ca un leu
Şi să porneşti pe dată.

Spre TVR direct s-o ţii,
Să-mi aperi fecioria,
Că gălbejiţii şi roşii
Pornit-au bătălia."

"Tu-mi ceri chiar influenţa mea
Şi-am să mă duc, că-mi place,
Dar voi să ştii asemenea
Că pot cădea la pace.

Negocieri se ţin acum,
Doar la mişto e cearta,
Şi de va fi să-mi cazi în drum
La parlament ţi-e soarta.

În taioraşul tău cel strâmt
Norocul te petrece,
Ci eu prea des încep să simt
Domnia mea cum trece."
Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Romanul este poet, dar si foarte inventiv in a terfeli totul. Niciodata nu ne ridicam din mocirla decat pe jumatate. Ne place, pesemne. :)

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!