Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Eiii, dragii moşului, a venit şi momentul acesta! Dacă până acum v-am solicitat atenţia cu tot felul de implicaţii ale zodiilor, acum, când toată lumea este preocupată de furtul gestionat de Roberta Anastase, iată că eu vin cu un nou serial. Pe parcursul a trei zile voi publica un articol reprezentativ despre legătura dintre zodii şi stilul de condus al şoferilor. Sincer să fiu, există unele asemănări între ce spun statisticile din articol şi stilul meu de condus, de exemplu. În sensul că, sunt un şofer care respectă cu mare sfinţenie regulile de circulaţie. Dar asta, doar până când apare un caz de interes sau forţă majoră. În acele momente, uit de ceea ce înseamnă limită de viteză sau mers pe contrasens, ca să enumăr doar două dintre abateri. Aş fi vrut să vă indic şi sursa (în afară de faptul că sunt statistici făcute de o societate de asigurări din State), dar articolul iniţial a fost atât de agramat, încât pot spune că l-am scris din nou. Dar să vedem ce spune articolul.
Berbecul la volan
Gradul riscului de a face accident
Conducătorii care s-au născut în aceasta zodie comit 6,6% din accidente. Mai ales între orele 11.00 şi 17.00. Trebuie să fiţi extrem de atenţi dacă traficul e aglomerat: 8,5% din accidentele Berbecilor sunt constituite din impactul cu alte mijloace de transport. Experţii explică: încăpăţânarea Berbecilor nu este binevenită în trafic, comportamentul lor copilăros, care se exprimă prin "întâi eu" va duce, fără dubii, la necazuri. Conform statisticii făcute de o companie de asigurări, Berbecii ocupă locul 3 la gradul de risc pentru a face accident.
Stilul de a conduce
Îşi permite uneori prea multe în trafic, dar reuşeşte totuşi să stea în afara pericolelor. Dă o mare importanţă sistemului optic şi audio din automobil. Este un şofer priceput şi de încredere.
Recomandări pentru cel, care "stă lângă" şofer
Dacă nu vreţi să vă lase pe undeva, mai bine nu comentaţi.
Care Berbec nu adoră viteza? Numai să-i dai o maşină roşie, gen 'Ferrari', mai pe scurt - un model sport. Apropo, fierul ('ferrum') - este metalul acestei zodii. Dorinţa de a fi primii în toate îi împinge pe nativii din această zodie să-şi aleagă cele mai renumite şi prestigioase modele! De exemplu, una dintre ultimele modele 'Audi' TT. Important este să te opreşti la timp, deoarece perfecţiunea nu are limite.
Taurul la volan
Gradul riscului de a face accident
Şoferul-Taur răspunde pentru 6,2% din totalul accidentelor rutiere. Dar nici unul dintre acestea nu se produce înainte de ora 11.00 dimineaţa! Aşa că fii deosebit de atent în restul zilei, când pietonii par să vrea să se bage sub roată! Problema Taurilor (locul 2 în rating-ul gradului de risc pentru a face accident) constă în încăpăţânarea lor şi în dorinţa mai puternică decât a celorlalte zodii de a trece pe roşu.
Stilul de a conduce
Ar fi bun pentru curse. El priveşte fiecare autostradă ca pe un traseu de cursă. Semafoarele şi semnele reprezintă drapelul roşu pentru un Taur. E un miracol că după un drum, el vine doar cu nişte zgârieturi uşoare.
Recomandări pentru cel care "stă lângă" şofer
Da-i din când în când câte un cot ca să-şi revină. El se va cumpăta puţin, iar tu vei fi mai liniştit.
Taurii ar face bine sa aleagă un 'Ford', o maşinuţă care oferă siguranţă, utilă în gospodărie. Şi asta e esenţialul! De fapt, Taurii preferă în general un 'Opel' drăguţ şi de încredere sau un 'Saab'. Un Taur adevărat îşi spală maşina cu grijă şi se agită pentru cea mai mică zgârietură. Modelul îl alege aşa cum îşi alege soţia - una pentru toată viaţa. Deseori transportă cu ea (cu maşina, nu cu soţia) materiale de construcţii sau alte lucruri necesare în gospodărie.
Gemenii la volan
Gradul riscului de a face accident
Compania de asigurări auto Insurance Hotline, a dedus o legătură directă între semnul zodiacal al conducătorului auto şi şansele lui de a face accident sau de a încălca regulile de circulaţie. Pentru a se asigura că teoria lor nu este una greşită, specialiştii au investigat 100.000 de dosare ale clienţilor care au făcut accident. Astfel, experţii au aflat că mai puţine accidente şi încălcări ale regulilor sunt făcute de Gemeni (locul 8). Conform altor date, 9,3% din accidentele rutiere sunt produse de ei. Şi cel mai des din cauza condusului agresiv. Gemenii depăşesc viteza legală, sar de pe o bandă pe altă şi se bagă în depăşiri unde se poate şi unde nu se poate.
Stilul de a conduce
Sunt cei mai temperamentali şoferi. Farurile sunt pentru ei o jucărie, iar claxonul - componenta de bază a maşinii. Avantajul lor este faptul că reacţionează rapid.

Cum aţi putea să-l liniştiţi pe şoferul Gemeni? Pur şi simplu avertizaţi-l că aţi auzit de existenţa unui radar în zonă.
Gemenii cumpără 'Audi'. Ştiţi de ce? Ca să audă bine! Mulţi Gemeni iubesc să asculte muzica la volum maxim când conduc. Şi e atât de plăcut să simţi şi bătaia vântului! Iar pentru a le avea pe amândouă, atunci e nevoie să mergi cu viteză.
Racul la volan
Gradul riscului de a face accident
Din statistici reiese că Racii provoacă 8,8% din accidente rutiere. Şi întrucât majoritatea lor se întâmplă în intersecţii, şoferul Rac ar trebui să fie deosebit de atent când ajunge la acestea. N-ar fi rău să apese puţin frâna şi în faţa trecerii de pietoni. Ţii minte că dacă o persoană e călcată de o maşină pe "zebră", şoferul e considerat automat vinovat? Statisticile făcute de agenţii de asigurări din Canada, arată că cele mai puţine accidente rutiere şi încălcări ale regulilor de circulaţie au fost făcute de conducătorii auto din zodiile: Balanţă (locul 1), Taur (locul 2) şi Berbec (locul 3). Dar, experţii au precizat totuşi că şoferii din zodia Rac sunt foarte capricioşi şi adoră să claxoneze practic pe toată lumea, fără nici un motiv anume.
Stilul de a conduce
În trafic, Racul se comportă ca şi în viaţă: când şi cum, ba aşa, ba altfel. Ba merge prea repede, ba prea încet, în funcţie de starea lui. Dar, într-o situaţie riscantă, Racul prinde încredere.

Dacă aveţi o atitudine bună faţă de pietoni şi ciclişti, atrageţi-i atenţia asupra faptului că la circulaţie nu participă doar autoturismele. Racul este timid de felul lui şi preferă să aştepte în loc să meargă cu viteză, să dea înapoi în loc să se bage în faţă, să ocolească obstacolele în loc să treacă direct prin ele (aşa cum face Berbecul cel nerăbdător). În caz de urgenţă îşi ascunde automobilul in garaj.
Racul preferă modele de maşini mai vechi şi de încredere, cum ar fi Volkswagen. El respectă centurile de siguranţă şi airbag-urile, îşi plăteşte şi asigurarea pentru orice eventualitate (Racii sunt clienţii preferaţi ai companiilor de asigurări). Mai mult, Racul e, de regulă, patriot. Dacă patria va spune: "să-l susţinem pe producătorul naţional!" Racul, având o fire sentimentală, îşi va schimba automobilul cu cel produs de compatrioţi.
Să auzim de bine!
Se pare că articolul iniţial a fost copiat de pe http://www.horoscopurania.ro/.

Man, m-ai nimerit cu unele chestii din articol :)
RăspundețiȘtergereTare articolul si la gemeni chiar mi se pare adevarat.... cunosc persoane in acesta zodie care se comporta exact asa! K lumea
RăspundețiȘtergere@ mielu007 & Sebastiana: Fraţilor, la altele am nimerit-o mai mult sau mai puţin, da' acum e în plin...
RăspundețiȘtergereInteresant ca barbati-miu, incadrat la categoria Gemeni este exact opusul a ce scrie acolo:la el nu exista claxon, faruri si in afara de o oglinda pe care a facut-o praf de un stalp intr-o parcare unde nu mai era nicio alta masina :D nu a avut niciodata un accident in peste 20 de ani de cand conduce. Nici macar foarte vitezoman nu este, desi a mai calcat el Bondarul prin Germania pana pe la 180 km/h. De nevoie, a precizat, ca nu se mai termina cu condusul prin tara aia. In rest: scrie 130 la pancarta, nu il vezi peste viteza aceea, feri-l-ar sfantu'! Scrie 50, la fel face.
RăspundețiȘtergere@ kaninusferoingus: Bravos, felicitări, mai rar aşa şofer! M-ai dat gata cu chestia cu oglinda... Cu acordul tău, voi reţine expresia "că nu se mai termină cu condusul prin ţara aia".
RăspundețiȘtergereAti preluat articole de pe site-ul www.horoscopurania.ro. Din cate observ nu ati mentionat sursa si nu ati adaugat un link indexabil catre site-ul nostru, conform termenilor si conditiilor impuse de site-ul www.horoscopurania.ro. Va rog sa remediati problema cat mai curand posibil.
RăspundețiȘtergere