Batalionul decisiv

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Este de notorietate faptul că meseria armelor este considerată, prin definiţie, o meserie bărbătească. Şi aici nu mă refer la aspectele anatomice, ci la faptul că este o meserie care este practicată de oameni cu forţă şi abilităţi deosebite. Desigur, întâmplarea petrecută între David şi Goliath rămâne la stadiul de parabolă, soldatul care luptă efectiv pe câmpul de luptă trebuind să fie un om cel puţin puternic şi cel puţin curajos. Iar aceste lucruri sunt valabile de când e lumea. Într-un cuvânt, bărbăţia a rămas numitorul comun al tuturor acestor însuşiri. Desigur că, acestor însuşiri li se mai adaugă atât cele anatomice, de care pomeneam mai sus, cât şi cele privind comportamentul sexual.
Bătălia pe care o voi comenta în rândurile de mai jos pentru a vă ilustra ce înseamnă adevărata bărbăţie a avut loc pe teritoriul de azi al Greciei, mai precis pe câmpia Leuctrei. Motivele confruntării au fost două: primul, veşnica tendinţă centrifugă a grecilor şi incapacitatea lor de a se uni chiar în faţa unui inamic comun, venit din exterior (în fond, Alcibiade a rămas în istorie drept unul din cei mai mari trădători, măcar prin faptul că a cerut ajutor împotriva propriului popor chiar perşilor, inamicul etern al grecilor), iar al doilea a fost la fel de vechea dorinţă de hegemonie. Practic, Teba îşi contura un program tot mai clar de întărire şi hegemonie în pofida Spartei şi Atenei care treceau prin momente dificile.
Aşa se face că, pe câmpia Leuctrei s-au confruntat pe de o parte armata tebană, iar pe de altă parte armata spartană condusă de Cleombrotos. Conducerea armatei tebane a fost încredinţată în mod spontan şi fără a se căuta un criteriu anume lui Epaminonda, devenit una din marile figuri ale antichităţii. Armatei de şase mii de oameni condusă de Epaminonda i se opunea una inamică de zece mii de oameni. Doar faptul că ştiau că se vor lupta cu redutabila falangă spartană era suficient ca să le dea fiori oştenilor tebani. Mai mult decât atât, spartanii erau cunoscuţi în toată lumea antică drept luptători redutabili şi nemiloşi, oameni care se năşteau şi mureau soldaţi.
Luat pe nepregătite, Epaminonda nu a avut altceva de făcut decât să studieze modul de luptă al spartanilor. Şi nu i-a fost greu să descopere că aceştia foloseau întotdeauna atacul frontal, bazat pe înaintarea trupelor la centru, dar lăsând pe planul doi flancurile. Observaţia l-a determinat pe Epaminonda să îşi poziţioneze armata pe câmpul de luptă astfel încât forţa cea mai mare să fie transferată flancurilor. În mod deosebit a pus accentul pe flancul drept, unde a poziţionat un batalion format din trei sute de oşteni, tineri încorporaţi în aşa numita Companie Sacră. Toţi erau legaţi prin jurământ să lupte alături şi să nu-şi părăsească camaradul de dormitor.
Bătălia a început şi, la momentul oportun, a intrat în luptă Compania Sacră. Tactica aleasă de Epaminonda a dat roade în momentul întrării în luptă a acestei companii formată din trei sute de tineri. Spartanii, rutinaţi în modul lor tradiţional de atac nu au dat atenţie întăririi flancurilor, iar rezultatul s-a văzut cât se poate de bine pe câmpul de luptă. Spartanii au fost bătuţi măr spre consternarea întregii lumi antice, intervenţia batalionului celor trei sute fiind decisivă, oasele multora din ei albind câmpul bătăliei.
Ei bine, acum la final, e cazul să vă mai dau un amănunt. Ştiţi din cine era format eroicul batalion? Din trei sute de homosexuali. Frumoasă şi nobilă dovadă de bărbăţie, nu?
Să auzim de bine!