Keynes şi antichitatea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Într-o postare anterioară mă refeream la aportul adus ştiinţei economiei de către teoriile baronului Keynes. Iar cea mai bună dovadă că teoria sa a fost cea mai bună este chiar reuşita Planului Marshall, plan care a pus pe picioare ţările vestice după dezastrul provocat de război.
În esenţă, teoria lui considera că, în momente de criză, statul este cel care trebuie să susţină financiar economia prin investiţii, chiar dacă sunt aparent aberante. Doar investiţiile respective vor da de lucru oamenilor, aceştia vor consuma şi vor plăti taxe şi impozite etc, ajungându-se în final la o autosusţinere a economiei, statul primindu-şi banii înapoi cu profit. În articolul postat la acea dată dezvoltam mai pe larg subiectul.
Iar exemplul dat spuneam că, într-o asemenea situaţie, statul ar trebui să plătească firme şi muncitori pur şi simplu pentru a muta o movilă de nisip dintr-un loc în altul. Acţiunea pare absurdă şi inutilă. Dar să ne uităm puţin în urmă, oare chiar aşa este?
Pe la anii 360 înainte de Cristos, cetăţile greceşti cu Atena în frunte, treceau printr-o gravă criză. Atena îşi pierduse flota şi, implicit, supremaţia pe mare, lucru de loc de invidiat dacă ne gândim că prin flota sa ea deţinea controlul tuturor cetăţilor greceşti din Mediterana. Exceptând drahma care, în pofida tuturor vicisitudinilor nu fusese devalorizată şi îşi păstrase puterea, economia era într-o stare jalnică. Teba, Sparta, Tarentul, Siracuza precum şi multe alte cetăţi greceşti erau slăbite în urma numeroaselor lupte şi războaie intestine care, din păcate (sau din fericire) aveau să se curme doar odată cu ocupaţia romană.
La aceasta se adăuga şi decăderea inerentă a polis-ului tradiţional. Acesta îşi trăise traiul, perioada lui de glorie şi utilitate trecuse. La tendinţa centrifugă organică a grecilor se adăugase izolarea provocată de viaţa între zidurile unui polis. Acest mod de viaţă predispunea la izolare şi individualism, cetăţeanul fiind implicat la modul cel mai direct în conducerea lui (practic, fiecărui cetăţean îi venea rândul periodic să intre în rândul conducătorilor) nu mai era interesat de altceva decât de cele petrecute între zidurile propriei cetăţi. Afară de comunitatea de limbă şi cultură, între populaţiile polis-urilor nu exista nicio legătură afectivă, acestea războindu-se între ele de numeroase ori.
Populaţia cetăţilor se urbanizase, iar în această situaţie se ştie că nu mai este cale de întoarcere. La scăderea forţei de muncă s-au adăugat şi pierderile numeroase în vieţi omeneşti datorate nesfârşitelor războaie. Deşi cu o economie bazată pe agricultură, pământurile (şi aşa puţine) nu mai produceau din lipsă de proprietari sau din lipsă de forţă de muncă. Minele, deşi bogate, erau pustii din cauza lipsei aceleiaşi forţe de muncă.
Atena s-a văzut pusă în faţa rezolvării unei situaţii aparent fără ieşire. Avea pământuri, dar nu avea proprietari. Iar când a reuşit să împroprietărească chiar şi persoane care nici măcar nu au visat la aşa ceva, a descoperit că nu are cine munci pământurile.
Soluţia aleasă a fost desprinsă parcă din lucrările baronului Keynes: la propunerea lui Xenofon, guvernul atenian a cumpărat peste zece mii de sclavi pe care i-a închiriat proprietarilor de mine sau terenuri. Rezultatul nu a întârziat să apară. Având forţă de muncă, proprietarii de mine sau terenuri au început să producă. Din vânzarea produselor, proprietarii şi-au reţinut beneficiul, iar restul l-au restituit statului sub forma taxelor şi impozitelor. Statul şi-a recuperat banii şi cu un profit pe deasupra, oamenii au avut bani de cheltuit, ceea ce a stimulat meseriaşii şi meşteşugarii, ceea ce a stimulat producţia, ceea ce a stimulat consumul şi aşa mai departe..., iar economia şi-a revenit devenind una stabilă.
Ei, ce ziceţi? Dincolo de asemănarea frapantă cu teoria renumitului baron economist, nu credeţi că, mutatis mutandis şi înlocuind sintagma sclav cu aceea de mijloace de producţie, aceasta este o soluţie suficient de viabilă ca să fie aplicată şi în zilele noastre? Dar guvernul nostru se pare că nu cunoaşte economie. Şi nici măcar istorie...
Să auzim de bine!