"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 14 iunie 2010

Experimentul Zaica

CopilTuturor celor preyenţi şi viitori, salutare!
Răspunsurile de mai jos sunt extrase din cartea "Experimentul Zaica"® de Daniela Alexandrescu, Irina Nicolau şi Ciprian Voicilă, Editura Meridiane™ , Bucureşti 2000. Dorel Zaica este un pictor, profesor de desen la Liceul "Nicolae Tonitza", Bucureşti. El a inventat fel de fel de întrebări pentru a stimula creativitatea copiilor, încercând să-i scape de formalismele tipice gândirii adulţilor. Asta-i şi partea frumoasă la copii, că la întrebarea "Mamifer mare şi gri?" nu răspund ca adulţii, automat "Elefant"! Trebuie subliniat faptul că multe din întrebări au fost puse în perioada comunismului (respectivii au acum circa 30 de ani), aşa că dacă sunteţi născuţi după anul 1975, probabil că nu veţi gusta acele răspunsuri, pentru că, dacă nu aţi trăit perioada respectivă în mod conştient, este imposibil să o conceptualizaţi.
Ce sunt drogurile?
Drogurile sunt nişte plante pe care le usucă gangsterii şi le iau ca pe nişte medicamente, care îi amortizează, să nu-şi mai recunoască faptele (14 ani).
Ce este bucuria?
Bucurie e când un om şade la coadă şi îi spune un om, că nu e nimic şi el vede că este ceva înăuntru (7 ani).
Ce este hotărârea?
Hotărârea e când tovarăşul Nicolae Ceauşescu vrea sa meargă în altă ţară şi vorbeşte la telefon cu ţara aia şi le spune că vine (7 ani).
Ce înseamnă lupta politică?
Nicolae Ceauşescu, de câte ori ieşea de la Doftana lua comunişti cu el şi căuta să inerveze pe hitlerişti, ca să plece (10 ani).
Ce este răscoala?
Răscoala înseamnă, când părinţii noştri nu găsesc bani şi atunci răscolesc ca să găsească (8 ani).
Ce este economia?
Economie înseamnă să nu mai cheltuim din salariu, ca să-l punem la C.E.C. Cheltuim numai din ciubucul care ni-l dă şeful (7 ani)
Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte miliţia (8 ani).
Ce este politica?
Politica este când mai mulţi oameni se întâlnesc şi vorbesc foarte mult (8 ani).
Politica e un fel de spionaj (12 ani).
Ce este Revelionul?
Revelion înseamnă, când unul se duce la altul, mănâncă, bea şi se îmbată (7 ani).
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu vorbeşte la revelion la televizor, ca să dea noroc cu oamenii de la serviciu (6 ani).
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, vorbeşte la Revelion la televizor, fiindcă când răguşeşte el, trebuie să tragem artificii peste cap (7 ani).
Ce este sufletul?
Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi prăjituri şi lu’ ăla mic (8 ani).
Sufletul are o formă de inimă (8 ani).
Ce este tristeţea?
Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult (7 ani).
Ce este răbdarea?
Răbdarea este când un om se duce la măcelărie şi trebuie să mai stea (7 ani).
Ce este recensământul animalelor?
Recensământul animalelor foloseşte ca să ştie ţara câte vite sunt şi dacă mor la un cutremur, să ştim să muncim în locul lor (9 ani).
De ce se bat potcoave cailor?
Calului i se bat potcoave, pentru că potcoavele sunt mai uşoare decât calul şi ele merg mai repede decât calul (8 ani).
La cal se pune potcoave, să nu cada calul pe spate, atunci când pune frâna, calul se înţepeneşte în potcoave (9 ani).
La cal se pune potcoave ca să tropăie pe stradă, că dacă nu tropăieşte, nu e cal (7 ani).
Ce este respectul?
Respect înseamnă să te scoli şi să stea babele pe scaun (9 ani).
Ce este libertatea?
Libertatea este când se învoieşte duminica de la serviciu (6 ani).
Ce este statul?
Statul e ăia care vând găini slabe, că la ţărani găsim găini grase (10 ani).
Statul e un om de la miliţie (7 ani).
La ţărani castraveţii şi roşiile sunt mai bune. La stat sunt mai rele, că statu’ mai stă, mai se culcă, mai vine câteodată, şi după aia iar stă (8 ani).
Statul e un om, care comandă ce să dea la Alimentara (7 ani).
Ce înseamnă cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani (7 ani).
Cum se face o carte?
Prima dată scriitorul scrie cartea pe un carneţel. Apoi se face o şedinţă şi vorbesc dacă sunt bune poeziile şi le duce la tipografie şi le tipăreşte (12 ani).
Cum se face parfumul?
Parfumul se face din apă, dop şi din parfum (5 ani).
Cum rezistă păsările călătoare să zboare, zi şi noapte, mii de kilometri?
Rândunicile, când pleacă în ţările calde, pe drum se aşează pe aripa berzei şi se odihnesc. Păsările, când pleacă aşa departe îşi iau mâncare la ele într-o sacoşe. Înainte de a zbura, mai stau o lună, două, să se odihnească (7 ani).
Cum se înţeleg păsările sau animalele între ele, dacă noi, oamenii, vorbim şi de multe ori nu ne înţelegem?
Păsările sau animalele vin unele lângă altele şi vorbesc în şoaptă şi nouă ne spune numai "miau" (10 ani).
Peştii se înţeleg între ei că fac anumite borborosoase, cu gura şi se înţeleg (8 ani).
Peştii se înţeleg prin semne, mama lor îi învaţă alfabetul de aripioare (8 ani).
Cum au ajuns pisicile nişte animale de casă?
Oamenii de ştiinţă au luat tigri şi au înfiinţat din ei pisici, că pisicile sunt folositoare oamenilor, iar tigrii sunt răi (6 ani).
Cum ştiu cei de la televizor că mâine va fi vreme urâtă sau frumoasă?
Omul de la televizor ştie că mâine plouă, că are un bilet şi citeşte. Biletul i l-a scris mama lui (6 ani).
Dacă pământul se învârteşte, cum de nu cădem de pe el?
Nu se învârteşte decât Pământul, asfaltul nu se învârteşte (6 ani).
Pământul este rotund. Noi nu cădem de pe el, pentru că străzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde (8 ani).
Pământul are forma rotundă, noi nu cădem de pe el, că noi nu mergem acolo, unde se face el rotund (7 ani).
De ce se învârte Pământul?
Pământul se învârte ca să aibă toate ţările Pământ. El când se învârte dă Pământ la toate ţările (7 ani).
Cum se face pasta de dinţi?
Pasta de dinţi se face dintr-un praf, care se găseşte la un capăt al lumii şi când lucrează, nimeni nu ştie cum face, nici nevasta la oamenii care lucrează.
De ce bărbaţii nu poartă cercei?
Bărbaţii nu au voie să poarte cercei, doar femeile au voie să poarte cercei, că aşa vrea miliţia. Miliţia nu vrea ca bărbaţii să fie frumoşi ca femeile (7 ani).
Ce este eclipsa?
Eclipsă înseamnă lipsă (12 ani).
Ce este timpul?
Timpul este o vreme care trece tot timpul (5 ani).
Ce sunt buruienile?
Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor (12 ani).
Ce este acela un testament?
Testament este când la capitalişti moare unul şi lasă averea la copii. La noi nu este testament pentru că nu are ce să lase omul (11 ani).
Ce este Biblia?
Biblia este o carte lăsată de Dumnezeu, ca să se afle despre viitor. În ea scrie că vor fi două războaie mondiale şi amândouă vor fi câştigate de către români şi chiar aşa s-a şi întâmplat (11 ani).
Ce este plopul?
Plopul este o vieţuitoare din lemn (7 ani).
Ce este ambiţia?
Ambiţia în viaţă înseamnă să fi egoist (10 ani).
Ce este acela un adolescent?
Adolescent înseamnă un copil matur (10 ani).
Ce este secunda?
Secunda este formată din linii mici cât microbii (10 ani).
Ce este şi la ce foloseşte scheletul?
Scheletul ajută la înmulţirea ştiinţei (10 ani).
Scheletul foloseşte la ăi mari, din a şasea, ca să ştie din ce e format omul.
Ce este acela un secret?
Secretul este atunci când nu trebuie să ştie miliţia (6 ani).
Secretul este un om, care îi spune secretar de partid (6 ani).
Ce sunt farfuriile zburătoare?
Farfuriile zburătoare sunt nişte maşini, care se fac la fierărie şi le pune şi calculare, ca să meargă în sus şi în jos. Ele se fac în America, că acolo sunt planete, la noi nu sunt planete (8 ani).
Ce este zâmbetul?
A zâmbi înseamnă să râzi parca în gândul tău. (8 ani).
A zâmbi este când nişte oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc (7 ani).
Să auzim de bine!

5 comentarii:

  1. Super faine, m-am amuzat copios. ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt super:),si eu m-am amuzat la unele raspunsuri:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant.

    Si pe mine daca ma intrebai aceiasi intrebare la o distanta de 1 an, cum ar fi anul trecut pe vremea asta si anul acesta tot pe vremea asta, raspunsurile ar fi diferit considerabil.

    Simt eu ca mi-am schimbat radical perspectiva asupra unor anumite lucruri pe care azi le vad cu alti ochi. Cred ca se numeste maturizare, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. sa inteleg ca suntem amandoi din dr. taberei si am mai si facut liceul impreuna :)
    super intrebarile, era o placere sa desenezi la orele d-lui zaica.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Cosmin: Absolut. E unul din semnele că nu trecem prin viaţă ca gâştele prin apă...
    @ Nic: Că sunt din Drumul Taberei, nu mai este nicio îndoială dat fiind numele blogului. Că am fost colegi de liceu, nu ar fi exclus... Şi Dan Puric are o părere excelentă despre d.l Zaica.

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!