De ziua verişoarei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Colegul şi prietenul meu Mihăiţă este un tip bonom, în mod curios cu aceleaşi absenţe la cursuri ca şi ale mele şi mare amator de ciclism şi bere. Două aspecte care se complementează într-un mod excelent la el: poate bea bere şi două săptămâni fără să meargă pe bicicletă, dar nu poate merge pe bicicletă mai mult de doi kilometri fără să bea o bere. După cum îmi explică el, relaţia apare din cauza consumului excesiv de vitamine liposolubile implicat de mersul pe bicicletă. Această optică sportivă asupra vieţii i-a adus şi unele mici schimbări de fizionomie, mai ales în ce priveşte burta şi culoarea nasului. Părinţii lui locuiesc într-o localitate apropiată de Bucureşti, în condiţiile de linişte şi aer curat pe care numai viaţa de la ţară ţi le poate oferi. Cu toţii sunt oameni deschişi şi primitori, oricând bucuroşi de oaspeţi. Aşa cum, de exemplu, sunt şi astăzi. Tatăl lui, care are o mică dubiţă în dotare, ne-a convocat la ora 12 la Sala Bulandra de unde ne va prelua ca să ne ducă la ei acasă. Este o haltă temporară în drumul pe care urmează să-l parcurgem pentru a participa la ziua unei verişoare de-a lui Mihăiţă care locuieşte în casa de peste drum de ei.
Ajungem cu bine în jurul orei 12.37. Veţi vedea că precizia măsurării timpului va avea un rol deosebit în cele ce vor urma. Mama lui ne întâmpină veselă şi ne pofteşte la camerele pe care le vom ocupa fiecare. Este o procedură mai recentă deoarece, dacă ne lasă împreună şi pe parcursul nopţii, se pot întâmpla devalizări ale cămării şi pivniţei de vinuri ce nu mai pot fi remediate. Ne spălăm pe mâini şi suntem poftiţi la o mică gustare, până ce gospodina casei va pregăti ceva de-ale gurii. Nu se cade să mergem la ziua fetei flămânzi şi noi înţelegem mesajul.
La orele 12.48 suntem aşezaţi la masă eu, Mihăiţă şi tatăl lui. Doar ca un sprijin informativ, vine şi un văr de-al lui, cu rolul de a ne pregăti pentru cele ce vor urma. Gustarea este simplă, populară: o sticlă de un kil de ţuică, o roată de caşcaval, un salam tăiat felii, un calup de 1,5 kg de brânză telemea şi unul identic de caş, o ciosvârtă de pulpă de porc şi un sfert de metru pătrat de şorici, câteva cepe, pâinea de rigoare şi un damijon cu vin. Începem să gustăm din fiecare cu o oarecare reţinere, mai mult ca să nu jignim gazda. Încet, încet, din glumă în glumă şi din poveste în poveste observăm cum nivelul lichidelor din flacoane a scăzut dramatic dar, pofta noastră de mâncare a crescut în aceeaşi proporţie.
Este ora 14.52 când mama lui Mihăiţă ne anunţă că a observat sărăcia de pe masă, aşa că a tăiat între timp două găini şi le-a pus la cuptor. Cât se rumenesc, tatăl e invitat să termine de făcut mămăliga. Mihăiţă se ridică de la masă şi declară ritos că aşa ceva nu se mai poate şi că el se va duce în pivniţă să aducă un damijon plin de vin rece. Îl ovaţionăm cu un oarecare zgomot şi ne continuăm gustarea, cu gândul că nu mai e mult până la masa e prânz.
La orele 16.23 tatăl lui Mihăiţă observă şi el această lacună, drept pentru care o interpelează pe gazdă:
- Mamă, dar când ne dai şi nouă masa de prânz?
Era timpul, pentru că suntem lihniţi. Femeia nu aşteaptă să i se spună de două ori, drept pentru care strânge imediat oasele rămase de la bietele orătănii şi pune pe masă un crătiţoi cu sarmale şi un altul cu bucăţi de friptură de porc. Cârnaţii sunt aduşi separat. În mod inexplicabil, ne înviorăm subit. Om gospodar, după ce a adus mămăliga, tatăl lui Mihăiţă a dat fuga şi a desfăcut două borcane de murături şi a mai adus un damijon plin pentru că precedentul stătea de mult cu gura în jos.
La orele 18.31 apare primul semn de la verişoara lui: este trimis un emisar ca să ne întrebe dacă mai venim sau nu şi „ce mama dracului facem de nu venim odată” (închei citatul). Politeţea ne obligă să nu ne ridicăm brusc de la masă, aşa că îi tragem şi lui un scaun şi îl invităm să ni se alăture. Omul cuplează fericit şi o ţinem cântând cu toţii până la ora 18.52 când apare un al doilea emisar cu aceleaşi întrebări deplasate. Mai este loc de un scaun şi nu pregetăm să-l tragem la masă, mai ales că omul dovedeşte reale aptitudini muzicale.
La orele 19.12 se produce catastrofa: în prag apare chiar verişoara lui costumată în chip de zeiţă a mâniei cu mâinile în şolduri.
- Treaba voastră dacă vreţi să vă îmbătaţi, dar nouă să ne daţi muzica ca să avem după ce dansa.
Aici, ce e drept e drept. Luaţi cu ciugulitul, uitasem că toate dotările tehnico-muzicale rămăseseră în camerele noastre. Un schimb rapid de priviri ne este suficient. Ne sculăm, luăm catrafusele şi ne mutăm peste drum. Oboseala drumului şi greutatea echipamentelor îşi spun cuvântul, ceea ce face ca mersul nostru să fie oarecum şerpuit. Gazdele, oameni simţitori. Se gândiseră la noi din timp, aşa că pe masă porţiile noastre erau neatinse de la antreuri. Punem muzica în funcţiune, curăţăm masa de bucate şi începe dansul. Dansul cere mâncare, mâncarea cere băutură şi tot aşa, ciclul se relua din oră în oră. Nici nu suntem mulţi invitaţi: maximum 40.
La orele 23.59 observ o mică discuţie confidenţială pe teme de stocuri de vin între tatăl fetei şi tatăl lui Mihăiţă. Tatăl lui Mihăiţă se depărtează cu vorbele „Bine, îţi voi da tot ce am în pivniţă”. Petrecerea continuă pe ritmuri tot mai antrenante. Apar jocuri şi păcăleli până la orele 03.12. Momentul de linişte apărut se datorează faptului că pe masă nu mai e nicio picătură de băutură. Atunci are avut loc o a doua convorbire pe teme oenologice între cei doi părinţi. Observ că în ochii tatălui fetei se văd lacrimi, iar răspunsul tatălui lui Mihăiţă e stereotip: “nu mai am nici măcar o sticlă”, dar nu ştiu precis la ce se referă.
La orele 04.27, nemaigăsind nimic lichid pe masă, încep să-l caut pe amfitrion. Cu greu dau de el în bucătăria de vară. Bietul om şede cu capul pe masă hohotind:
- Mi-au băut tot vinul, bu hu hu, mi-au băut tot vinul, bu hu hu! Un butoi întreg, bu hu hu! Şi mai sunt şi dator la frate-miu bu hu hu!
La orele 05.08 am părăsit petrecerea sprijinindu-ne temeinic de pereţi şi garduri. În fond, ce petrecere e aia fără vin? Având multe fire, ne-a fost mai uşor să tragem după noi sculele tehnico-muzicale până în casă. Ştim că aşa am intenţionat pentru că le-am găsit în curte când ne-am trezit.
Să auzim de bine!