Ţara tâmpiţilor care fac reclame tâmpite

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Motto: Bizniz o plejă? Plejă! Uel, in zet cheiz, uelcăm mai frendz!
Am început activitatea mea de blogăreală cu un articol despre “Ţara reclamelor tâmpite”. Acum, se simte nevoia unei continuări, probabil din cauza efectului de puşap...
... un bărbierit fără iritaţii, care durează până la treizeci de zile! Minunate cuvinte! Este visul etern al oricărui bărbat: să se bărbierească odată la treizeci de zile! Parcă şi aud perechile vorbindu-şi seara, înainte de culcare:
Ea:
- Vai, iubitule, ce ras şi parfumat eşti!
El:
- Cum să nu, iubito! Abia m-am ras acum unsprezece zile cu Gilette...
Aceasta este una din reclamele care, prin idioţenia ei, mă face să râd cu hohote de fiecare dată când o aud. Totuşi, are un merit: este în limba română, ceea ce, în lumea publicităţii româneşti este o raritate. Dacă aceasta este idioată, următoarea este complet inutilă.
El este incomodat tot timpul de un tip care vine din spate, îl bate pe umăr şi îl dă la o parte. Ei bine, ce credeţi că face eroul nostru? Aţi ghicit: bea o bere rece Skol. Iar intrusul îngheaţă pe loc! Aţi înţeles mecanismul? EL bea berea rece, dar de îngheţat, îngheaţă oponentul. Un mecanism straniu, greu de explicat cu legile fizicii cunoscute. Oare cel care a compus reclama nu s-a temut că îi va îngheţa creierul aidoma personajului respectiv?
... vă aduce EXPERTIZA Ariel mai aproape de casă. Că autorii reclamelor româneşti sunt proşti e de notorietate. Dar că sunt şi inculţi? Oare nici măcar cea care citeşte textul nu a putut să-i spună autorului:
- Bre, cap sec, expertiză nu e totuna cu experienţă, chiar dacă sună la fel ca în engleză! Eu nu citesc asemenea nărozii în faţa populaţiei!
Rispect! spune cavalerul medieval şi îşi trage un pumn în piept. Că este medieval se vede după armură. Că face reclamă unei beri de tradiţie iarăşi se vede după sticla aflată în apropiere. Dar la fel de bine se vede (şi se ştie) că berea Holsten este germană! Vă imaginaţi o singură clipă că un cavaler medieval neamţ ar fi lăudat o bere nemţească în limba engleză? Numai un român snob şi lingău şi-ar fi putut imagina asta şi uite că a şi făcut-o.
Probabli ză best bir in ză uărld! Reclama la Carlsberg atinge culmi himalaiene în publicitate. Nu are niciun cuvânt în limba română! O domnişoară din Franţa, care ne-a fost colegă pentru câteva luni, îmi spunea la un moment dat că ea nu ştie niciodată dacă ascultă un post de radio românesc pentru că se vorbeşte numai în engleză. Iar toate evenimentele, oricât ar fi de neînsemnate, au denumire în aceeaşi limbă engleză. Reclama de mai sus e o dovadă.
El şade şi cugetă. Probleme mari, existenţiale îl bântuie. Am bere destulă pentru meciul care va începe? Nevastă-mea o fi cumpărat alune? Şi alte asemenea. Copilul, nevinovat, îi cere puţină atenţie. Privirea marelui bărbat spune totul: ce ştii tu, micuţule ce este viaţa? Dar, dintr-o nobleţe care îl caracterizează îşi întreabă odrasla unde îi este mama. Desigur, cu intenţia de a-i cere să-i facă cafeaua pentru că începe meciul. Mânuţa copilului se ridică neajutorată. Şi adevărul ni se înfăţişează în toată goliciunea lui cumplită: femeia spală vasele! Ei, aşa ceva nu se poate tolera! Drept pentru care, Calgonit man nu se duce să o ajute, ci îi cumpără o cutie de Calgonit însoţită de o maşină de spălat vase. Mesajul e cât se poate de clar: voi, femeile, aveţi treabă pe lângă aragaz şi maşinile de spălat rufe şi vase. Noi, bărbaţii, avem treabă pe lângă televizor şi lada de bere!
Se pare că, de-a lungul istoriei, românul a manifestat o optică inedită asupra vieţii şi a morţii. Pentru el, moartea nu a fost un proces definitiv, ci doar o etapă în procesul schimbării. Cel mai bine am văzut asta acum câţiva ani când eram bombardaţi cu o reclamă Raid în care eram anunţaţi că, în sfârşit, cel puţin pentru ţânţari, moartea a devenit ceva definitiv. Iată că acest mesaj existenţial renaşte la Domestos care ne anunţă acelaşi lucru la fel de triumfal dar, de data asta, pe seama bacteriilor şi microbilor. Domestos! OMOARĂ bacteriile şi microbii DEFINITIV! Reţineţi, mitul MORŢII TEMPORARE în care trăieşte lumea în prostie de când e ea, a dispărut. În sfârşit, mulţumită reclamelor româneşti, moartea, ca şi prostia, se pare că au devenit definitive.
… totul a început la Cluj. Pe vremea aceea construiam Arcul de Triumf. Fraţilor, am copilărit în Cluj, am locuit în Cluj, am lucrat în Cluj, mi-am petrecut vacanţe în Cluj, mi-am petrecut concedii în Cluj, vizitez Clujul în fiecare an dar vă dau cuvântul meu de onoare că în Cluj nu există nici un Arc de Triumf. Motivat de spusele atât de nostalgice ale reclamei, am căutat în ghiduri turistice, pe Wikkipedia, pe Google, am întrebat oameni mai vârstnici ca mine, iar acum am trimis CIA o solicitare de acces la imaginile unui satelit militar pentru a vedea acel arc istoric. Până una-alta, se pare că e vorba de un alt Cluj, din altă ţară, din alte vremuri, din alt univers, dar în care prostia e aceeaşi şi la fel de mare încât nici spuma de la berea Ursus nu o poate acoperi.
Aş continua cu reclamele la produse cosmetice, dar îmi este foarte greu. Niciunul dintre cunoscuţii mei (testul a fost făcut pe un eşantion de reprezentativ de oameni cu mai mult de o facultate, cu o marjă de eroare de plus/minus trei la sută) nu a reuşit să pronunţe corect numele produsului la prima citire şi nici să-l înţeleagă. Un lucru însă e sigur: toate au denumiri în niciun caz în limba română, cât se poate de lungi, de încâlcite şi de neînţeles pentru ORICARE dintre cetăţenii ţării. Ah, am uitat, noi suntem una din ţările Commonwealth...
Poate părerile mele sunt eronate pentru că nu ştiu cu cine fac benching. Chiar aşa, voi cu cine faceţi benching? Se pare că aici deţinem un record mondial absolut: suntem singura ţară în care se face reclamă unui produs pentru un grup limitat de utilizatori şi anume, pentru cei care ştiu ce înseamnă să faci benching. Recunosc smerit, nu cunosc toate regulile jocului de tenis, dar îl urmăresc de ani buni. Şi totuşi nu am aflat cu cine fac jucătorii benching. Chiar aşa, tu cu cine faci benching? Ei uite, că eu nu am habar? Ce voi păţi altceva decât să nu-ţi cumpăr un produs pe care nu-l înţeleg?
Acestea nu sunt decât o parte, o mică parte din perlele de idioţenie crasă din publicitatea românească, Văleu, mă scuzaţi! Din advărtaizingu’ românesc. Reclame făcute de aceeaşi oameni snobi proşti şi fără măduva spinării, de aceeaşi lingăi în faţa străinătăţii, de aceeaşi oameni care au inventat zicala “capul plecat sabia nu-l taie”, de aceeaşi oameni care acum câteva luni l-au votat pe Băsescu cu ambele mâini, iar acum îţi răspund:
- Cine, eu?
Dacă aveţi un sistem nervos robust puteţi sta într-o seară în faţa televizorului ca să mai auziţi şi altele. Pe mine vă rog să mă scuzaţi, dar îmi este foarte silă.
P.S. Dacă doriţi cu adevărat să urmăriţi o reclamă în cea mai curată limbă românească, ei bine, veţi avea ocazia să vă satisfaceţi dorinţa urmărind finalul reclamei la Skittles.
Să auzim de bine!