Ghici cine stă jos

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mi-am terminat programul legal de muncă şi mă îndrept spre casă cu paşi vioi. Ajung în staţia de la Eroilor şi aştept cu mare nerăbdare sosirea celebrului 368. Aşa cum ştiţi sunt un ecologist practicant dar asta nu înseamnă că accept să circul într-un autobuz supraîncălzit. Drept pentru care studiez foarte bine oferta şi, spre satisfacţia mea, observ că are în dotare aerul condiţionat atât de necesar.
Mă pregătesc să urc şi observ că o familie lângă mine îşi manifestă aceeaşi intenţie. Familie înseamnă susţinătorul legal, adică soţul, cheltuitoarea legală, adică soţia şi moştenitorul legal, adică un puştiulică de vreo 4 sau 5 anişori. Le fac loc să urce pentru că nu fac parte din categoria împingătorilor pentru obţinerea unui loc. Le urmez şi rămân atârnat de bară. Deşi nu este aglomeraţie, toate locurile sunt ocupate. Una din persoanele aflate pe scaunul aflat pe roată (sexul persoanei este irelevant) se ridică spunând:
- Vă rog, poftiţi, lăsaţi copilul să stea!
Ceea ce se şi întâmplă. Persoana se dă la o parte, tatăl aburcă copilul pe scaun, iar mama îl priveşte cu mândrie. Copilul se dovedeşte chiar un copil de cinci ani, în sensul că nu stă locului o clipă. Se foieşte şi dă din picioare sub privirile admirative ale părinţilor. Vrem sau nu vrem, dar toţi avem privirile aţintite spre el.
Analizez situaţia şi încerc să fac o comparaţie cu comportarea mea. De obicei nu stau pe scaun, dar când am văzut o persoană în vârstă, un infirm sau un părinte cu odrasla ÎN BRAŢE am sărit ca ars. Însă m-am îndoit întotdeauna că un copil care aleargă mai ceva ca un cal de curse toată ziua are nevoie de odihna unui scaun în autobuz.
În acel moment, situaţia pe câmpul de luptă se prezintă astfel:
- Lângă puradel stă o doamnă cu o vârstă pe care o apreciez la 45 de ani,
- În faţa lui, pe scaunul dublu, stă un domn de vreo 60 de ani şi încă o doamnă cam la aceeaşi vârstă,
- Lângă el stau părinţii lui, ambii trecuţi de 25 de ani, în dreapta lor un domn de vreo 55-60 de ani, în stânga lor eu şi în stânga mea o altă doamnă, mult mai în vârstă decât ceilalţi, eu estimând-o la peste 70 de ani.
- În spatele meu, persoana care a cedat locul, care cred că e trecută binişor de 40 de ani.
Ca o imagine generală, putem spune că în jurul unui copil de 5 ani care stă pe scaun stau în picioare opt persoane având cel puţin de 5 ori vârsta lui fiecare. Ce vreau să spun cu aceste rânduri? Păi, e simplu. Copilul a primit de la cei din jur un mesaj foarte clar: persoanele în vârstă stau în picioare în faţa tinerilor care stau pe scaun!
Ce e curios este că aceleaşi persoane, când vor fi mult mai bătrâne, iar el un adolescent, vor bombăni pe tema „educaţiei tinerilor de azi” care stau pe scaune în faţa bătrânilor. Sau mă înşel?
Să auzim de bine!