Un succes neaşteptat

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem veniţi în Grecia ca să petrecem Revelionul. Folosirea pronumelui personal la persoana întâia plural înseamnă că sunt cu familia în plen, precum şi cu bunii noştri prieteni Mihăiţă, Dănuţ şi soţiile lor din dotare. Carevasăzică trei familii cu copiii corespunzători. Până la momentul aşteptat mai sunt câteva zile bune, aşa că ni le petrecem colindând cât e ziua de lungă.
Astăzi am ajuns în localitatea Neo Marmaras aflată pe coasta vestică a peninsulei Sithonia. Ca o mică observaţie, trebuie să vă spun că „neo” (feminin „nea”) înseamnă „nou” în greceşte şi dacă îl găsiţi alăturat unui nume de localitate asta înseamnă de cele mai multe ori că localitatea iniţială a fost rasă de pe faţa pământului sub ocupaţia otomană sau apărută în urma schimbului de populaţii din 1923, iar acum este vorba de localitatea reclădită.
Intrăm prin diferite magazine sau locuri de vizitat, facem fotografii la greu, admirăm marea de pe faleză şi chiar bem câte un suc rece de la o tonetă de pe cheu pentru că, deşi e sfârşit de decembrie, vremea e chiar călduţă.
Iată că dăm de un magazin cu suveniruri şi decidem să intrăm cu gândul la cei de acasă. Magazinul e destul de încăpător, articole o mulţime aranjate cu gust pe tot felul de rafturi şi suporturi. În spatele tejghelei, un tânăr în blugi înalt şi slab, plin de cercei şi brăţări, purtând o eşarfă roşie la gât. Imaginea lui e puţin şocantă, dacă mă înţelegeţi. Îmi opresc privirile asupra lui preţ de câteva clipe mai mult şocat de cantitatea de metal la purtător. Suficient ca să observ că se deplasează de la un stand la altul cu nişte mişcări foarte unduioase.
Ne continuăm periplul şi mă opresc în faţa unui stand ceva mai atractiv. Mă uit la exponate din toate părţile, mă aplec sau mă ridic după cum simt nevoia să le văd mai bine. Luat cu admiratul nu observ liniştea aşternută în magazin. Termin cu standul respectiv şi mă întorc ca să îmi identific familia în mulţimea din magazin. În mod ciudat, toţi stau tăcuţi şi se uită spre mine. Nu sufăr de vedetism, aşa că îmi reperez membrii familiei (care se uitau tăcuţi la mine aidoma celorlalţi) şi le fac semn să ieşim din magazin. Şi celelalte două familii sunt de acord, aşa că purcedem spre ieşire. Atmosfera e oarecum stânjenitoare, aşa că îmi întreb soţia:
- Ce e? Ce s-a întâmplat? De ce vă uitaţi cu toţii aşa la mine?
- Bine că nu ai văzut. Vânzătorul se uita numai la fundul tău! Ieşise de după tejghea şi, dacă mai stăteai câteva secunde venea să-ţi pună mâna pe fund...
Să auzim de bine!