Urechea muzicală la poliţişti

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
De data asta am venit în Turcia cu maşina. Sunt oarecum stresat pentru că, atunci când am ajuns era târziu în noapte şi nu mă încumetam să pornesc în căutarea unui hotel. A doua zi a fost la fel de nefastă pentru că, ce e drept, am găsit un hotel, dar se pare că şi aici este valabilă zicala cum că leneşul mai mult alergă şi scumpul mai mult plăteşte, pentru că hotelul este cu adevărat ieftin, dar la fel de adevărat este că nu am putut dormi mai mult de o noapte în el. Aşa că, până acum, am la activ o noapte dormită în maşină şi o alta nedormită într-un hotel dintre cele mai proaste.
Îmi petrec ziua încercând să vizitez cât mai multe locuri interesante, iar după amiaza căutând un hotel cât de cât corespunzător. Îmi doresc foarte mult să apuc să dorm omeneşte măcar o noapte înaintea plecării. Partea proastă este că, din cauza circulaţiei furibunde de pe străzile din Istanbul, îmi este frică să merg cu maşina şi fac toate drumurile în calitate de pedestru. Cu ceva timp în urmă, citeam într-o revistă un reportaj cu note de călătorie din Turcia. La întrebarea reporterului „de ce circulă aşa de bine şoferii din Istanbul”, în pofida vitezei care i se părea foarte mare, şoferul taxiului în care se afla îi spune fără urmă de ironie sau de cinism că „este din cauză că au supravieţuit doar cei mai buni şoferi”.
Şi realitatea confirmă spusele. Deşi în ţară sunt cunoscut ca un şofer „cu sânge în veioză”, după cum sună reclama, aici sunt un mic copil neajutorat. Una din regulile învăţate aici, din păcate spre sfârşitul şederii, a fost aceea că, dacă vrei să schimbi banda şi ai văzut un spaţiu mai mare de un metru între două maşini, trebuie s-o faci. O semnalizare, un claxon scurt şi intri! Nu trebuie să te preocupe că nu încapi şi alte chestii asemănătoare. De astea au grijă ceilalţi din jurul tău. Dacă nu o faci, ţi-ai pus în spinare toate claxoanele de pe şosea... Că ulterior trebuie să conduci cu 80 km/oră la zece centimetri de bara din faţă e o altă poveste... O altă regulă învăţată (şi se pare că este în regulamentul lor de circulaţie) este aceea că, la tamponările din spate pot fi vinovaţi ambii şoferi, nu în mod obligatoriu cel din spate. Ceea ce, personal, mi se pare o chestie corectă...
Această circulaţie, deosebit de intensă şi de rapidă, a fost motivul care m-a determinat să aleg noaptea ca fiind momentul propice pentru a-mi muta lucrurile şi maşina de la hotelul mizerabil unde stătusem la unul de o calitate net superioară. Ajung la hotel, achit nota, urc şi-mi iau geanta cu lucrurile, mă sui în maşină şi pornesc spre noua locaţie. Este ora 23:45 şi am revăzut în cursul zilei traseul la pas pentru a nu avea probleme acum. Sunt pe o şosea cu trei benzi, iar distanţa faţă de noua locaţie nu e mai mare de doi kilometri. Pe mijlocul şoselei se află un scuar, la fel cum avem şi în Drumul Taberei. Se merge liniştit, fără tumultul din timpul zilei şi abia aştept să ajung în noua locaţie. Ajungem la o trecere de pietoni care coincide cu capătul scuarului median. Urmează un spaţiu şi un nou scuar. Un poliţist fioros ca un hitlerist se află cu spatele la noi pe spaţiul dintre scuaruri făcându-ne cu mâna un semn energic să oprim, ceea ce şi facem. De pe sensul opus, maşinile încep să vireze stânga pentru a intra prin spaţiul dintre scuaruri pe o stradă aflată în dreapta mea. Mă aflu în al doilea rând de maşini oprite de poliţist şi nu am de lucru, aşa că, turând extrem de puţin motorul, înaintez vreo trei centimetri. A fost suficient pentru urechea vigilentă a omului legii. Continuând să stea întors, îmi face un semn fără echivoc să trag pe dreapta, în timp ce îi îndeamnă pe ceilalţi să-şi continue drumul. Mă conformez şi aştept. Fără să-mi vadă numărul de România, acesta începe să-mi vorbească pe limba lui. Îl opresc ca să-l atenţionez că nu înţeleg nimic, dar că ne-am putea înţelege în engleză sau franceză. Dând din cap că a priceput, omul îmi spune în engleză:
- Dacă eu ţi-am făcut semn să STAI, de ce te-ai mai deplasat?
- Dar m-am mişcat doar câţiva centimetri, încerc eu să mă dezvinovăţesc. Şi nici nu eram în primul rând...
- Tu nu cunoşti reguli de circulaţie? Ce înseamnă la tine când ţi se face semn să stai?
Omul are perfectă dreptate. În orice limbă şi în orice cultură, când ţi se spune să stai, carevasăzică nu te mai mişti. Ori eu...
- Lasă maşina aici şi mergi la echipaj cu paşaport ca să taie chitanţa de amendă.
Opresc motorul, îmi iau actele, cobor şi traversez cât mai regulamentar. În maşina de poliţie parcată peste drum văd doi tipi. Mustăcioşi şi întunecaţi, aceştia se uită fix la mine. Ajung lângă maşină, îi salut şi le dau actele. Prin staţie ei fuseseră deja informaţi de problemă de colegul lor, cel cu ureche muzicală. În timp ce răsfoiesc actele şi carnetul cu chitanţe, cel de lângă geam mă anunţă:
- Îmi pare rău pentru tine, dar va trebui să plăteşti vreo două sute de lire amendă.
E mult, e foarte mult pentru bugetul meu, dar se pare că nu am încotro. În acel moment îmi vine prin minte o singură idee: scot din buzunar cele vreo douăzeci de lire pe care le aveam uitate acolo, îmi întorc buzunarele de la geacă şi de la blugi pe dos şi le spun ridicându-mi mâinile a neputinţă:
- Fraţilor, puteţi să mă amendaţi cât vreţi, dar eu nu am decât banii ăştia. Luaţi-i voi, luaţi-mi şi hainele, că alţi bani nu mai am deoarece mâine plec şi tot ce-am avut s-a dus pe cumpărăturile făcute aici!
Cei doi mă privesc atenţi câteva secunde, apoi izbucnesc în hohote râs, îmi restituie actele fără să se atingă de bani şi mă avertizează:
- Fii atent pe viitor! Când ţi se spune să stai, să stai pentru că alţi colegi s-ar putea bucura la hainele tale...
Să auzim de bine!