Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu sunt dintre aceia care consideră că ţiganii nu au o istorie. O au şi, din păcate, nu tocmai fericită. Pot spune, fără a fi un specialist în domeniu, că aş identifica şi unele urme de cultură, lucru care nu poate fi decât spre lauda lor.
În principiu, pot afirma că ţiganii sunt nişte victime, atât ale propriei istorii, cât şi a istoriei altora. Chiar dacă au avut vreodată intenţia, nu au avut puterea sau condiţiile de coagulare sau de coeziune care să la dea cel puţin spoiala unei civilizaţii.
Nu sunt nici dintre aceia care folosesc fraze sforăitoare de genul “nu toţi ţiganii sunt aşa şi pe dincolo, ci numai unele elemente negative care nu au nimic în comun cu restul populaţiei care îşi vede de muncă şi etc, etc”. Genul acesta de exprimări mi se par forţate şi nerealiste. În fond, fiecare trebuie să avem curajul să ne asumăm apartenenţa la o cultură sau la o societate aşa cum este ea, pentru că suntem membrii respectivei societăţi, pentru că noi o formăm. Aşa că, dacă românii sunt caracterizaţi (de exemplu, pentru că ei nu sunt...) ca leneşi, îmi place sau nu, îmi asum acest statut chiar dacă eu nu sunt leneş. Dar aparţin respectivei colectivităţi.
Pentru acest motiv nu văd de ce nu recunoaştem şi nu acceptăm statutul ţiganilor aşa cum sunt şi nu aşa cum am vrea noi să fie. Sunt murdari, sunt gălăgioşi, sunt obraznici, sunt mincinoşi şi Dumnezeu mai ştie cum sunt. Că sunt chiar aşa şi nu altfel o dovedeşte chiar migraţia lor de după Revoluţie. Toţi au plecat din ţară, unii cerând chiar azil politic, pe motiv că în România sunt împiedicaţi să se afirme, sunt împiedicaţi să muncească, într-un cuvânt sunt discriminaţi. Ce au făcut odată ajunşi în alte ţări? Ei bine, exact ce făceau şi în România. Nici vorbă de integrare, nici vorbă de muncă cinstită, nici vorbă de afirmare. Au furat la fel ca în România şi au minţit şi înşelat la fel ca în România. Practic, fundamentul migraţiei lor postdecembriste l-a constituit doar dorinţa lor de a găsi noi pieţe de furt şi cerşit.
Unul din subiectele nelipsite ale atacurilor din partea guvernelor occidentale la adresa guvernelor postdecembriste l-a constituit tocmai atitudinea statului faţă de problema ţiganilor. Indiferent de coloratura politică, toate guvernele noastre postdecembriste au fost acuzate că nu fac nimic pentru integrarea ţiganilor, pentru educarea lor şi câte altele. Francezi sau germani, englezi sau elveţieni, toţi se întreceau în a ne acuza de lipsa unor măsuri concrete. Acuzaţii venite de la catedră, fără o cunoaştere temeinică a realităţii, fără înţelegerea firii nesupuse a ţiganilor. Migraţia postdecembristă a ţiganilor le-a creat occidentalilor prilejul da a avea informaţii direct de la sursă. Capitalele lor sau oraşele mai importante sau umplut de cerşetori şi prostituate, metrourile şi autobuzele au început să răsune de muzica ţigănească, iar ţipetele lor obraznice să acopere discuţiile călătorilor.
Iată că occidentalilor li s-a oferit prilejul nesperat de a ne arăta pe viu cum să educăm şi cum să integrăm ţiganii. Credeţi că vreun guvern occidental a procedat astfel faţă de ţigani? Credeţi că i-a băgat în şcoli şi le-au dat posturi de directori executivi în multinaţionale? Nici gând. Singura măsură concretă luată de ei a fost să-i trimită la pachet înapoi în România. Ţiganii nu mai sunt cetăţeni europeni, deci problema nu mai e una europeană. Iată cum au apărut astfel elementele unei reale şi adevărate discriminări tocmai din partea celor care propovăduiau integrarea. Pentru că în nicio facultate din Franţa ţiganii nu au locuri rezervate la admitere, niciun post de televiziune din Germania nu prezintă toată ziua emisiuni cu şi despre ţigani, în nicio localitate din Anglia ţiganii nu şi-au construit palate ca în România.
Colac peste pupăză, s-au găsit personaje dubioase care s-au băgat în vorbă ca musca în lapte. Iar unul din aceste personaje este băbătaia de Madonna. Cum s-a manifestat respectiva cu ocazia concertului susţinut la Bucureşti e de notorietate, aşa că nu voi repeta.
Ceea ce mă interesează în acest moment, dar exact în acest moment când Sarkozy trimite ţigani la pachet în România este DE CE MADONNA NU ZICE NIMIC?
Să auzim de bine!

Cred ca-i intrebare retorica. Ideea este ca tiganii sunt cum sunt, iar noi le-am oferit mai mult decat merita, mai mult pe care l-au speculat, ca de obicei. N-am intalnit niciun tigan care sa nu se arate in toata "splendoarea" lui, pana la urma. Cata spoiala si-ar aplica, raman ei, aceiasi oameni care nu vor cultura pentru ca au vazut ca pot trai si fara, care nu muncesc pentru ca au scos bani stand sau facand efortul minim de a umbla la buzunarele noastre sau in casele noastre. Urasc pe cei care vin in Romania cu acest slogan de integrare a tiganilor, ii desconsider pentru ca ei stiu cu ce se mananca aceasta "mancare", dar vor sa vina totusi cu un subiect, cu ceva care se stie, e greu de infaptuit. Las-o pe Madonna; e mult prea inculta ca sa stie ce si cum, dar e al naibii de snoaba ca sa preia idei si sa le sustina doar pentru ca sunt la moda.
RăspundețiȘtergere