Prezentare pe plaja de la Sf. Gheorghe

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
E vară şi suntem în concediu. Locaţia temporară este Sf. Gheorghe Deltă. Asta ca să nu creadă cititorii că e vorba de alt Sf. Gheorghe. Suntem cazaţi la o familie (acesta este termenul folosit în mod uzual) formată din soţ (pe care nu-l vedem decât între două pahare de vodkă, pentru că pleacă la pescuit la patru dimineaţa şi revine seara la unsprezece), soţie (pe care o puteam vedea doar dacă intrăm în bucătărie şi un copil (pe care nu l-am văzut vreodată pentru că este ocupat). Zilnic parcurgem traseul casă plajă cu cea mai mare plăcere, deşi sunt vreo doi kilometri de mers. Ţinutul e deosebit de variat, atât din punct de vedere al florei, cât şi al faunei. Plaja are o lăţime enormă, un nisip fin şi mai are încă două calităţi: intrarea în apă se face treptat, iar dacă te plictiseşti de apa sărată, pur şi simplu dai colţul şi te scalzi în apa dulce a Dunării. Am localizat un loc aflat la o distanţă medie între marginea plajei şi ţărm, într-o zonă în care distanţa intre turişti era de minimum douăzeci şi cinci de metri. Undeva, în dreapta noastră, cam la 270 de grade şi 32’ est localizăm o familie care se expune din plin razelor solare. Am scris "din plin" pentru că o făceau la modul cel mai propriu, adică complet goi. Iar când am scris "complet goi", înseamnă că nu au nicio acoperire utilizată în mod curent pe plajă. Nu este o problemă care să ne deranjeze, aşa că ne vedem liniştiţi de ale noastre. Din când în când, câte unul din ei se scoală şi face o baie în apa mării, după care revine la aceeaşi postură. La un moment dat, atenţia ne este atrasă de un cuplu gălăgios care se apropie de noi, venind pe malul mării. Ce este caracteristic acestui cuplu este faptul că şi ei sunt goi complet. În timp ce procedăm la o evaluare a noii situaţii, văd cum cel de-al doilea bărbat îi face semne vădite de recunoaştere primului şi, luându-şi soţia de braţ, se apropie de cuplul întins pe nisip. Ajunşi lângă ei, cei întinşi se ridică, bărbaţii dau mâna, iar noul venit, făcând o totală abstracţie de lipsa oricărei ţinute vestimentare, zice:
- Costele, dă-mi voie să ţi-o prezint pe Mirela, soţia mea.
Cel numit Costel ia mâna femeii, se apleacă reverenţios şi i-o sărută, după care glăsuieşte:
- Îmi pare bine de cunoştinţă! Ea este Rodica, soţia mea, îşi prezintă el consoarta celor doi nou veniţi. Rodica, el este Mihai, colegul meu.
Auzind acestea, Mihai se apleacă la fel de ceremonios, ia mâna femeii şi i-o sărută.
Suntem bulversaţi. Nu ne imaginasem niciodată că poate exista atâta curtoazie la nişte persoane în pielea goală. Nu găsesc altceva decât să mă întorc spre soţie şi să-i spun:
- Cred că îi stătea mult mai bine cu o cravată bleu-geandarme.
Să auzim de bine!