Alungarea lui Dumnezeu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Chiar dacă unele aspecte educaţionale sunt discutabile, adevărul relevat de rândurile de mai jos este deosebit de crud şi de dureros, el relevând adevărata faţă a societăţii în care trăim
Anne Graham, într-un interviu în emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulţi ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare: "Cum a putut bunul Dumnezeu să lase să se întâmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?" Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, cu nişte replici foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte.
Ea a precizat foarte calm şi explicit următoarele: "Şi eu mi-am pus deseori această întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Ii poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui... Şi, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat calm la o parte... Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila şi protecţia Sa, dacă Îi cerem să ne lase în pace?
Cred că totul a început când Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America să devină o ţară atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege în SUA...
Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi), iar noi am spus O.K.
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în niciun caz de procese (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoala. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa lor privată atât timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv preşedintele, în viaţa sa privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge bine.
Apoi, nişte libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseţii feminine. Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi şi încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la liberă exprimare.
Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV şi filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât amuzament, nu are efecte adverse şi oricum nu o ia nimeni în serios, aşa că totul a mers înainte.
Iar acum ne întrebăm speriaţi de ce copiii noştri nu au conştiinţă, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să-i ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.
Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiţă ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus să plec din şcoli?
E ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu şi apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost.
Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toţi oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc şi nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.
Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu şi de fapt să îl urmeze pe Satana care, se ştie că la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu...
E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecaţi.
E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiţi mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite şi altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud şi obscen trece liber prin cyberspaţiu, dar orice discuţie publică despre Dumnezeu este împiedicată la şcoală şi la locul de muncă.
Este, în sfârşit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în acelaşi timp un creştin invizibil în timpul săptămânii."
E ciudat cum de mă îngrijorează mai mult ceea ce cred oamenii despre mine şi mai puţin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.
Să auzim de bine!