Mâncarea ucigaşă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Într-un articol publicat de Bianca Marcovici în România Liberă în 2006 (!) şi reluat pe Naturist-Life şi 9am găsim un studiu foarte interesant despre despre securitatea alimentară, studiu pe care îl preiau cu completările prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, deoarece îl consider la fel de actual.
Studiul, dat publicităţii în Franţa, spune că jumătate din produsele alimentare din România sunt infectate cu substanţe cancerigene de tip "aflatoxină". Aceasta nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Fenomenul infectării alimentelor cu aflatoxine în ţările din sud-estul Europei este cunoscut de specialiştii occidentali de peste 15 ani şi este denumit "sindromul balcanic". Aportul de E-uri poate face ca un salam să conţină doar 5% carne. A apărut şi siropul mutant. În anul 2004, în România exploda un scandal legat de importarea unui lot de boia de ardei (paprika) din Ungaria, infectat cu aflatoxină. Produsul a fost retras imediat de pe piaţă, dar nimeni nu a fost sancţionat. Aflatoxina este o substanţă cancerigenă produsă de ciuperci microscopice care infectează alimentele depozitate în condiţii precare. Cel mai des este întâlnită în cafea, arahide, porumb, alune şi condimente. Microorganismele mai sus menţionate produc mai multe tipuri de toxine, din care cele mai periculoase sunt aflatoxinele, acestea fiind la rândul lor de mai multe tipuri. Scandalul părea să se fi ivit din neant, până la acea data în România nu se auzise nimic despre ciupercile cu pricina. Despre ce e vorba? Povestea a început în 1960, când în Anglia au murit în câteva luni 2.000 de curcani. Fermierii au intrat în panică şi au cerut biologilor să afle care e cauza dezastrului. Din aproape în aproape s-a ajuns la concluzia că toate păsările fuseseră hrănite cu turte de arahide provenite de la un singur depozit şi că toate muriseră din cauza că li s-au blocat rinichii. După un timp, a fost găsit vinovatul: o ciupercă microscopică. Aceasta se dezvolta în mediile umede şi închise şi secreta o substanţă toxică pentru organism. Mai mult, toxina nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Astfel, un animal care a mâncat porumb infectat transmite toxina mai departe la omul care consumă carnea animalului sacrificat. Occidentalii au luat imediat măsuri, în sensul că au dezvoltat o adevărată industrie a depozitării, diferită pentru fiecare produs în parte. Un astfel de sistem de protecţie în alimentaţia publică, numit HCCP - de exemplu - a fost preluat de la specialiştii NASA, care îl inventaseră pentru securitatea cosmonauţilor. Concomitent, au adoptat o serie de măsuri legislative care să protejeze piaţa alimentară de produsele infectate cu toxina ucigaşă. Fenomenul este în continuare studiat de specialiştii occidentali, majoritatea ţărilor lumii fiind monitorizate din acest punct de vedere, acest lucru producând efecte economice pentru cei ce încalcă legislaţia securităţii alimentare. Jumătate din hrana zilnică e contaminată. Un studiu numit "Siguranţa alimentară", publicat în anul 2002 în colecţia franceză "Ştiinţe şi tehnici alimentare", arată că România se află printre ţările infectate cu microtoxine. Din produsele autohtone analizate de francezi, jumătate musteau de asemenea substanţe ucigaşe. Capitolul "România" din acest document e intitulat "Studiile Dutton - 1996" (adică studiile au fost făcute încă de la acea vreme), iar oamenii de ştiinţă occidentali situează ţara noastră în zona afectată de ceea ce ei au numit, cu 15 ani în urmă, "sindromul balcanic". Încă de atunci se ştia că populaţiile României, Bulgariei şi ţările fostului spaţiu iugoslav consumă cereale puternic infectate cu ciuperci producătoare de micotoxine, de tip "aflatoxină", în special cele care atacă rinichii. De ce? În timp ce ţările dezvoltate şi-au creat tehnologii avansate pentru depozitarea alimentelor, tocmai pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei cu micotoxine, ţările sărace, printre care şi România, nu au investit nimic în acest domeniu. Dacă într-un siloz pentru cereale din Olanda, de exemplu, chiar şi aerul este filtrat pentru a evita orice infectare a produsului alimentar, în ţările mai înapoiate, cum ar fi cele din America Latină şi Europa de Est, principala problemă a depozitării sunt şoarecii şi şobolanii - restul fiind considerat nesemnificativ - pentru că nu omul era scopul în sine, ci producţia. Revenind pe plaiuri mioritice, la noi nu s-au făcut asemenea studii şi nu s-a scos un cuvinţel despre legătura dintre alimentele de pe piaţa românească şi aflatoxine. Singurele date despre noi înşine ne pot da occidentalii, care spun că cel puţin jumătate din hrana pe care o punem zilnic pe masă conţine substanţe cancerigene de tip aflatoxină. Cei mai afectaţi sunt bătrânii, copiii şi gravidele. Limitele de la care micotoxinele devin periculoase sunt de ordinul microgramelor sau nanogramelor pe kilogram corp pe zi (miime de gram sau milionime de gram - n.r.), în funcţie de tipul toxinei. Dacă organismul uman primeşte mai mult decât atât, ceea ce la noi se întâmplă zilnic, micotoxinele atacă materialul genetic, făcând posibilă apariţia cancerului, în special la ficat. De asemenea poate determină apariţia malformaţiilor la nou-născuţi. Cei mai afectaţi sunt bătrânii, copiii, femeile însărcinate şi persoanele bolnave. Comisia Naţională pentru Securitate Biologică ştie foarte bine despre acest fenomen, dar deocamdată nu a putut face altceva decât să pună în acord legislaţia românească cu cea europeană. Restul va depinde de banii investiţi în infrastructura agricolă. Şi, din păcate problemele legate de calitatea alimentelor nu se opresc aici.. Morţii nu mai putrezesc. În urmă cu trei ani angajaţii Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane au adus la cunoştinţa conducerii instituţiei că se confruntă din ce în ce mai des cu nişte cazuri ciudate de mumificare a cadavrelor. Din lipsă de spaţiu, în cimitirele bucureştene se practică deshumarea la şapte ani a osemintelor pentru a fi reînhumate la picioarele mormântului, pentru a face astfel loc unui alt decedat al familiei. Surprinzător, cadavrele, sau părţi ale acestora, nu mai putrezesc. Ce să fie, ce sa fie? Răspunsul l-a dat Gheorghe Mencinicopschi, directorul general al Institutului de Cercetări Alimentare: "Povestea are o cuprindere mai largă. Specialiştii europeni în alimentaţie au fost sesizaţi în anii '90 de faptul că morţii nu mai putrezesc şi, în urma unor studii, s-a demonstrat că acest lucru se datorează consumului de conservanţi sintetici, adică E-uri. Aceasta este explicaţia şi la noi." Altfel spus, românii mănâncă în fiecare zi alimente care conţin aditivi şi conservanţi alimentari. În ciuda faptului că specialiştii avertizează asupra consumului de E-uri, nimeni nu se poate feri de alimente "îmbogăţite" cu aditivi. Un salam poate avea şi 5% carne. "Este bine să ne ferim de toate E-urile, dar mai ales de conservanţii sintetici, de coloranţii sintetici şi de aditivii care accentuează gustul. Din păcate însă, nu prea mai există alimente care să nu conţină asemenea substanţe. Este o necesitate a industriei alimentare moderne. Fără conservanţi nu putem avea mâncare în magazine dar, pe de altă parte, aceste E-uri sunt dăunătoare sănătăţii. Este un cerc vicios. Produsele mai ieftine au întotdeauna mai multe E-uri, aşa că aceia care ţin la sănătatea lor ar trebui să mănânce mai puţin, dar mai bun. Ceea ce în România este puţin posibil. Mai mult, din punct de vedere legal controlul aditivilor este problematic. Dacă o firmă de mezeluri decide că reţeta produsului trebuie să conţină mulţi aditivi, noi nu putem interveni. Astfel că nu trebuie să mire pe nimeni dacă într-un salam nu există decât cinci la sută carne, este dreptul producătorului să scoată pe piaţă reţeta pe care o doreşte, adică mai ieftină şi mai proastă, cu singura obligaţie să specifice conţinutul pe etichetă. În ceea ce priveşte sindromul balcanic, noi ştiam de aceste lucruri doar din cercetările făcute în Occident. Aflatoxina atacă în special ficatul şi rinichii", ne-a declarat Gheorghe Mencinicopschi. De cele mai multe ori nici măcar această cerinţă de etichetare nu este respectată la noi. În România se utilizează peste 200 de aditivi alimentari. În paranteză spus, în România, este permisă utilizarea a peste 200 de aditivi alimentari. Printre cele mai periculoase E-uri sunt cele care dau gust, mai ales o puternică aromă de carne (E 621, E 634, E 635), cele folosite în produsele proaspete, chiar şi în pâine, pentru a le conserva (E 210), coloranţi folosiţi mai ales la băuturile nealcoolice şi la sosuri (E 102 - galben, E 129 - roşu). În Europa, doi aditivi coloranţi au fost interzişi (E 231 şi E 232), fiind catalogaţi ca pesticide, dar în ţara noastră continuă să fie utilizaţi. Riscurile consumului de aditivi alimentari sunt multiple pentru sănătate, dar efectele nu apar imediat. Atunci când o persoană prezintă stări de oboseală, lipsă de concentrare, ameţeli, dureri de cap sau balonări se poate gândi, fără să greşească, că este urmarea consumului de aditivi.
Atenţie la B.T.
În anul 2003 Comisia Naţională pentru Securitate Biologică a descoperit într-un magazin din Bucureşti un sirop obţinut din porumb modificat genetic, pentru îndulcirea produselor de patiserie, produs importat în mod ilegal. Este primul caz de acest gen constatat în ţara noastră. Sigur, avertizarea că siropul conţine porumb "mutant" era trecută doar pe eticheta distribuitorului francez. Importatorul român lipise peste ea o etichetă în limba autohtonă, unde evita să treacă acest amănunt foarte important, deşi legea îl obliga explicit la acest lucru. Mai mult, nimeni nu are voie să importe asemenea produse decât cu acordul Comisiei Naţionale pentru Securitate Biologică (CNSB), lucru pe care importatorii nu l-au făcut. Concret, produsul alimentar avea culoarea maronie şi era îmbuteliat în recipiente din plastic de 700 de mililitri. Pe eticheta principală scria că este un sirop pentru clătite, produs în Statele Unite şi adus în Europa de un distribuitor francez. Pe spate, o hârtie albă anunţa cumpărătorul, în limba română, ca lichidul maroniu conţine sirop de porumb, apă, arome, conservant, colorant, caramel şi acid citric. Dacă se desprindea această hârtie, apărea eticheta originală de pe spatele recipientului, pe care scrie, în limba franceză, cam acelaşi lucru, cu o deosebire: după "sirop de porumb", francezii au deschis o paranteză în care au adăugat o frază: siropul este obţinut din "porumb modificat genetic". Amănuntul este foarte important în comerţul cu produse alimentare. Siropul a fost retras de pe piaţă după constatarea făcută de CNSB, dar, în mod straniu, nimeni nu a fost sancţionat. Porumbul modificat genetic, pe numele său prescurtat "B.T.", face parte din categoria "organismelor transgenice de generaţia I", adică nu mai este porumb, ci o specie obţinută din combinarea genelor plantei cu un microorganism, Bacillus Thuringiensis. E un fel de bacterie mare, cu frunze, care face popcorn. Pentru respectarea termenilor ştiinţifici, trebuie spus că organismele transgenice sunt mai mult decât mutanţii. Aceştia din urmă sunt specii naturale asupra cărora s-a intervenit genetic pentru sporirea, întărirea anumitor calităţi naturale. Adică nu se iese din cadrul natural al speciei. Organismele transgenice, în schimb, sunt "mutanţi la pătrat", adică nişte combinaţii genetice între diferite specii în urma cărora apar specii absolut noi, pe cale artificială. Cum s-a ajuns aici? Încă din anii '70, specialiştii în domeniul alimentaţiei au ajuns la concluzia că terenurile agricole existente nu vor putea face faţă ritmului de creştere demografică şi că omenirea se află în faţa unei catastrofe prin înfometare. S-au căutat imediat soluţii care mai de care mai ciudate. Una dintre ele s-a arătat a fi rentabilă: alimentele obţinute prin combinaţii între genele mai multor specii aflate pe niveluri diferite ale evoluţiei. Cele mai mari investiţii în cercetarea acestui domeniu au fost făcute în Statele Unite ale Americii. Aceste firme au studiat posibilitatea obţinerii unor culturi modificate genetic care să scadă costurile de producţie. Aşa a apărut prima generaţie de organisme modificate genetic. Orezul cu gene de porc şi roşia pe jumătate peşte. S-a studiat, de exemplu, o combinaţie de cartof cu gena de bacterie. Acest produs are formă şi gust de cartof şi, în plus, este rezistent la boli şi la dăunători, adică nu mai are nevoie de ierbicide şi insecticide, eliminând multe cheltuieli de producţie. Tot prin combinare genetică a fost obţinut un tip de soia care rezistă la ierbicidul universal anticlorofila. Acest ierbicid ucide orice plantă, mai puţin soia transgenică. Porumbul "B.T.", alt transgenic, este rezistent la viermele de porumb. Culturile acestei specii artificiale nu mai au nevoie de tratamente speciale împotriva dăunătorului. Cel mai recent şi spectaculos produs al acestei generaţii OMG sunt roşiile transgenice pentru zonele foarte reci, care au fost combinate cu gene ale unui peşte. Această roşie nu are nici un fel de probleme cu frigul, creşte în câmp deschis, în condiţiile unei veri de scurtă durată şi dă o recoltă foarte bogată. Există însă şi OMG din generaţia a II-a, deocamdată în faza de studii teoretice, care vor intra pe piaţă peste câţiva ani. Un exemplu: orezul modificat genetic din generaţia a II-a va avea componentele nutritive de cereală, dar şi pe cele de carne. Produsul e gândit pentru ţările slab dezvoltate, unde populaţia se hrăneşte aproape exclusiv cu orez, lucru care duce la subnutriţie. Aceste populaţii vor continua să mănânce numai orez, dar nu unul oarecare, ci super-orezul care are şi proteine de carne. Spus plastic, pilaful va fi recoltat de pe câmp cu carne cu tot. Mai există o ramură a ingineriei genetice care se ocupă de animalele transgenice. Aceste organisme modificate genetic nu vor apărea pe piaţă prea curând. Aici lucrurile sunt mai complicate, în sensul că s-au obţinut porci transgenici care să nu aibă grăsime, sau lapte de vacă cu insulină pentru bolnavii diabetici, dar genetica animală e mult mai complexă decât cea vegetală, iar specialiştii se tem încă să lanseze pe piaţă asemenea produse. Sunt periculoase alimentele modificate genetic? Unii specialişti spun că da. Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării, de exemplu, a fost o versiune modificată genetic a unui hormon - BST somatotropina - care stimulează producţia de lapte la vaci. Conform Raportului Uniunii Europene, administrarea de BST stimulează producerea unui hormon care, atunci când este secretat în cantităţi mari în lapte stimulează dezvoltarea malignă a celulelor canceroase. Folosirea acestui hormon a fost asociată şi cu o creştere relativă a apariţiei cancerului la sân şi prostată la consumatorii umani.
Catastrofa agriculturii româneşti după 2007.
Una peste alta, anomaliile de pe piaţa alimentară românească riscă să devină o catastrofă a agriculturii româneşti, după 2007. "În următorii ani vom asista la un adevărat război între produsele noastre şi cele occidentale şi suntem total nepregătiţi pentru această luptă. România a greşit încă din 1990, când s-a împărţit bugetul de subvenţie la 4 milioane de agricultori, indiferent cine au fost. Sumele s-au risipit pe mici parcele care nu au produs decât pentru autoconsum. Dacă banii ar fi fost canalizaţi către retehnologizare am fi avut acum 1,5 milioane de agricultori pregătiţi tehnologic să se bată cu cei din Uniunea Europeană. Am pierdut bani şi timp preţios şi nu ştiu cum vom recupera decalajul. Teoretic, în 2007 putem exporta în Europa jumătate din producţia agricolă, dacă aceasta se va ridica la standardele de calitate. Dar nu se ridică... Pe de altă parte, neseriozitatea actualilor producători ne va costa foarte scump de la 1 ianuarie 2007. Occidentali abia aşteaptă să găsească produse alimentare sub standardele uniunii pentru a interzice produsele autohtone. Să dau un exemplu. Dacă într-un sat din Teleorman se va găsi lapte infectat cu aflatoxine, producţia de lapte va fi sistată în tot judeţul cu pricina. Puteţi ghici care produse îi vor lua locul..." ne-a spus Adrian Dobrescu, director al Oficiului de Consultanţă Agricolă Bucureşti.
Ce bem, ce mâncăm?
Pe etichetă scrie: Orangina: "băutură răcoritoare carbogazoasă cu suc de portocale" şi "pulpă de portocală (2%)". Tentant. Dar să citim eticheta printre rânduri împreună cu specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, pentru a afla exact ce bem. "Fibre zero. Asta înseamnă că nu are valoarea unui suc de portocale, deoarece este foarte prelucrat, reducându-se la zaharuri rafinate şi ceva colorant din citrice. Că aşa este o dovedeşte chiar eticheta, pe care este precizat că această băutură este foarte dulce: conţine 10,2 grame de zaharuri. Sunt zaharuri rapide, cu indice glicemic ridicat, care reprezintă un element de stres puternic asupra pancreasului. În exces, această băutură favorizează supraponderabilitatea, obezitatea şi diabetul zaharat tip II. Comparativ cu cantitatea de zaharuri, cea de pulpă de portocală (2%) este foarte mică. «Pulpa de portocală» este descoperită în depunerile unor sedimente când agităm sticla. Este o băutură fără valoare biologică, deoarece nu se specifică nimic despre conţinutul de vitamine, minerale, antioxidanţi. În schimb s-a folosit un conservant, benzoat de sodiu - adică E 211, care provoacă alergii, eczeme şi crize de astm. În realitate, bem un sifon cu puţin suc de citrice. Şi pentru a nu ne afecta starea de sănătate, producătorul ar fi trebuit să specifice: a se evita consumul în exces şi frecvent. Interzis persoanelor suferinde de astm, eczeme, alergie, femeilor gravide şi copiilor".
Să auzim de bine!