Dom’ profesor şi dom’ şofer

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Dorin este unul din bunii mei prieteni şi mai este şi profesor la conservator. Aparent, veţi trata aceste cuvinte ca pe o informaţie banală. Ce o face să nu mai fie banală este faptul că locuieşte într-o garsonieră în care are o pianină la care dă meditaţii. Ei, acum v-aţi prins? Cu greu pot lipsi să asist la orele de meditaţii pentru că sunt momentele cele mai vesele ale zilei. Mai ales când încep vecinii să bată în ţeavă. Pe la orele 23 renunţă din cauza durerilor din braţe şi încep să sune la uşă.
Astăzi este una din acele zile. Ce o face deosebită este că e duminică. Iar meditaţiile au început pe la ora 14. Eleva de azi este fiica unui şofer de TIR, dornică să fie admisă la Conservator. După vreo oră de meditaţie, ciocăniturile în ţevi devin atât de enervante încât abia mă pot concentra la tema exersată. Prietenul meu decide să ia o scurtă pauză pentru a scoate capul pe geam şi a le zice vreo două de la obraz unor oameni atât de lipsiţi de dorinţa de cultură. Suficient timp ca să audă telefonul sunând. Era chiar tatăl copilei care îl roagă să o scutească de meditaţie pentru că este aniversarea ei, prilej cu care îl invită şi pe el să participe. Prietenul meu acceptă scutirea, dar declină elegant invitaţia din cauză că nu e singur, ci mai sunt şi eu cu el. Omul insistă ca să particip şi eu, lucru pe care îl accept pe loc întrucât vecinii se potoliseră.
Ne strângem catrafusele, chemăm un taxi şi o luăm din loc. Apartamentul care ne va găzdui pentru următoarele ore este un banal apartament de bloc. Ce este pe masă întrece însă toate aşteptările. Peşti exotici, fructe exotice, icre exotice, băuturi exotice, totul exotic şi nemaivăzut. Tot ceea ce mintea omenească poate concepe mai exotic era pe masa lui din sufragerie. Era evident că, prin natura meseriei, omul nu-şi putea refuza nicio plăcere. Am luat loc oarecum timoraţi de grandoarea exponatelor, dar după ce am consumat anumite cantităţi din ele, mai ales din cele sub formă lichidă, discuţia s-a dezmorţit şi am fost mai relaxaţi.
Aşa cum stătea relaxat pe scaun, tatăl fetei deschide un subiect interesant şi anume, cel al alegerii meseriei. La el, lucrurile au fost simple: părinţii nu au vrut să-l dea la şcoală şi atunci, omul s-a făcut şofer. La prietenul meu, lucrurile sunt ceva mai complicate: este vorba de o tradiţie în familie, de un anumit nivel de cultură pe care îl are şi trebuie să îl valorifice, de rostul lui în lume, de mesajul către umanitate şi alte chestii de mare valoare. După ce îl ascultă cu mare atenţie, tatăl fetei spune:
- Maestre, ştii care e diferenţa dintre noi?
- Nu, răspunde curios prietenul meu.
- Îţi spun eu, îl linişteşte omul binevoitor. Când matale vii de la şcoală şi te întâlneşti cu un vecin în scara blocului, omul îşi scoate pălăria, îţi face loc şi îţi spune „Să trăiţi, maestre!”. Când eu vin din cursă şi mă întâlnesc cu un vecin în scara blocului, acesta duce două degete la bască, îmi spune „Hai noroc, nea Emile” şi îşi vede de drum. Numai că eu m-am săturat deja să mănânc zilnic bunătăţile astea pe care matale nu le-ai văzut nici măcar în poze.
Să auzim de bine!