Ca o şaorma inundată

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Acum, pentru că ne cunoaştem de atâta timp, cred că e cazul să vă fac o mărturisire: sunt momente din vară când acceptăm şi chiar ne dorim să mergem pe litoralul românesc. Cred că vă e clar de ce acceptăm: nu avem timp şi bani ca să dăm o fugă în Grecia la fiecare sfârşit de săptămână. Dar de dorit? Ehei, ceea ce ne face să dorim este o şaorma aşa cum numai un local din capătul Bulevardului Tomis din Constanţa o poate face. Aşa că, atunci când avem timp, ne suim în maşină şi dăm o fugă până acolo. De obicei, plecăm dimineaţa devreme ca să prindem şi puţină plajă, iar întorsul e undeva după orele 22.
De data asta pofta ne-a venit după întoarcerea din Grecia unde făcusem puţină plajă. Fac această precizare pentru a vă lămuri asupra culorii pe care o căpătasem în aceste condiţii şi anume, una foarte apropiată de cea a bitumului proaspăt turnat. Faptul că suntem căsătoriţi de ceva vreme nu o împiedică pe soţie să se sperie ori de câte ori îi apar brusc în faţă mai pe înserat...
Ne derulăm programul de plajă în deplină armonie, mâncăm de prânz la o terasă din Mamaia, iar pe înserat facem şi un tur de faleză, după care ne îndreptăm cu surle şi tobe spre localul cu şaorma mult visată. Cât timp durează prepararea observăm cu oarecare nemulţumire cum cerul se întunecă mai mult decât s-ar fi cuvenit datorită înserării, semn că urma o ploaie zdravănă, dacă nu chiar o furtună. Şi chiar aşa se întâmplă. Când mai avem câţiva dumicaţi din minunata şaormă, hop începe şi ploaia.
Terminăm, ne bem sucurile, ne suim în maşină fără să fim udaţi prea rău şi o luăm spre casă. Circulaţia pe străzile oraşului este un adevărat coşmar. Ploaia cade şiroaie, iar ştergătoarele nu mai fac faţă, chiar la viteza maximă. Mă târâi ca o omidă pe străzile care devin tot mai pustii nevăzând mai nimic prin parbriz. Ajuns la un stop îmi dau seama că am ratat o intersecţie şi nu mă aflu pe drumul cel bun. Fac stânga ca să revin pe traseul iniţial de ieşire din oraş gândindu-mă că, totuşi ar fi bine să opresc undeva pe durata averselor. Mă tem să opresc sub un copac, aşa că îmi continui drumul orbeşte cu viteza întâia. Văd cum strada coboară, iar în capăt un semn de circulaţie mă obligă să fac stânga. Mă gândesc că sunt pe drumul cel bun şi continui încercând să văd prin geamurile opace de ploaie un loc propice de oprit. Dar speranţele mele se năruie în câteva secunde. Strada s-a umplut de apă în asemenea hal încât nivelul ei ajunge la nivelul pragurilor. Mă opresc şi încercăm să privim în jur. Deja sunt maşini rămase în pană în mijlocul drumului. Nu e semn bun şi dau să plec din loc. Scurtul timp cât ne-am uitat în jur a fost suficient ca apa să urce mai sus de nivelul pragurilor, ajungând aproape de cel al bandourilor de pe uşi. Deja deplasarea maşinii ridică o problemă pentru că valul produs de înaintare ar putea inunda filtrul de aer. Mă uit în jur căutând o soluţie de salvare şi singura care mi se pare viabilă este să urc maşina pe trotuar, ceea ce şi fac cu cea mai mare încetineală. Ajung cu maşina în dreptul scărilor unui bloc şi opresc motorul. Deja momentul când mai puteam deschide uşile a trecut de mult. Acum, dacă le deschid, apa va năvăli în habitaclu. Soluţia la care m-am gândit implica două aspecte: primul, maşina se află undeva, mai sus decât nivelul străzii şi al doilea, fiind lângă scara blocului mă gândesc să scot fetele şi să le urc pe scări undeva, la etajul unu. Însă fiecare secundă lucrează împotriva noastră şi nivelul apei creşte ameninţător. Nu am de ales, deschid portiera mea şi ies. Apa năvăleşte imediat în habitaclu şi se stabileşte undeva la nivelul şezutului. Fetele sunt speriate la modul cel mai serios, îşi ridică picioarele pe banchete şi sunt aproape să plângă. Scot fetele din apa mizerabilă şi le duc pe rând în holul blocului, sfătuindu-le să urce pe scări dacă vor vedea că nivelul apei continuă să crească. Mă întorc la maşină, de data asta fără nicio jenă întrucât, în acel moment, nu există pe suprafaţa planetei cineva sau ceva mai ud ca mine. Observ că trotuarul nu este perfect orizontal şi undeva, la vreo douăzeci metri mai în spate, este simţitor ridicat. Cel mai bun indiciu este o Dacie aflată acolo şi care se află în apă doar până la nivelul pragurilor. Îmi este frică să pornesc motorul cu maşina atât de scufundată în apă, aşa că îmi chem consoarta şi începem să împingem maşina spre ridicătură. În mod surprinzător maşina se comportă aidoma unei bărci, partea din spate plutind efectiv. Ajungem în dreptul ridicăturii, soţia se urcă în genunchi pe bancheta din spate cu faţa spre lunetă, eu la volan şi, culmea, motorul porneşte la prima cheie. Ghidat de ea încep să mă deplasez cu spatele până ajung pe ridicătură şi opresc. Soţia se reîntoarce în scara blocului, iar eu încerc să găsesc mijloace pentru scăderea nivelului apei din maşină, deşi afară toarnă cu găleata. Nu mă mai interesează nicio ploaie pentru că îmi sunt ude şi glandele endocrine de cât am umblat prin ploaie şi apa cea murdară. Nu găsesc nimic fezabil pe moment, dar Dumnezeu îi ajută pe cei năpăstuiţi şi mă luminează. Mă duc la bloc, o iau pe soţie ca să mă ghideze, pornesc iarăşi motorul şi mergând uşor cu spatele pe trotuar reintru pe strada în pantă pe care venisem. Şi miracolul se produce: deşi ploaia nu conteneşte şi văd deja autobuze şi gipane rămase în pană, pe această stradă, fiind în pantă, apa se scurge şi înălţimea ei nu depăşeşte câţiva centimetri. Opresc, blochez maşina, deschid larg uşile şi mă apuc de golit apa, soţia reîntorcându-se în scara blocului. Folosind o lopată din plastic şi un număr corespunzător de prosoape, reuşesc să scot din apa rămasă în habitaclu. Aşa cum stăteam aplecat în maşină şi înmuiam prosoapele în mocheta care mustea, doi ţigani trec prin zonă. Unul din ei, mai perspicace, îmi vede culoarea pielii şi se gândeşte că sunt unul de-al lor, aşa că scoate o umbrelă din geantă, o deschide deasupra mea (deşi, ce aveam eu nevoie era un uscător industrial şi nu o umbrelă...) şi îmi spune:
- Şefule, să moară familia mea, da’ nu te lăsăm, neamule! Ian te uită, îţi ţinem noi umbrela să nu te uzi!
Să auzim de bine!