"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 26 iulie 2010

Note şi impresii de călătorie din şi despre Corfu, insula feacilor (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Îmi fac datoria să vă avertizez că aceste note de călătorie vor fi ilustrate. De asemenea, vă atenţionez că este pentru prima dată când mă dedau la scrierea unor note de călătorie.
Am plecat din faţa casei la cinci dimineaţa, cu o oră peste ora noastră obişnuită de plecare spre Grecia. Utilizăm Logan-ul, nu numai din cauză că motorina e mai ieftină decât benzina dar, mai ales, pentru consumul penibil de scăzut. Atât de scăzut încât nu vi-l spun pentru că am destui duşmani... Spaţiul locuibil al maşinii este populat de noi trei, iar portbagajul este ticsit cu genţi, barcă, echipamente de plajă şi sticle, multe sticle cu sucuri şi apă plată sau denivelată. Nu uit nicio clipă că în Grecia, o sticluţă de ½ litru din cel mai banal suc poate trece de 2 euro.
Am trecut prin vama românească de la Giurgiu fără oprire, un control de un minut în vama bulgărească şi iată-ne ieşiţi din ţară. Mai oprim pentru zece minute într-o benzinărie pentru achiziţionarea nelipsitei vignete, prilej de a ne întâlni pentru prima dată în acest concediu cu şmecheria bulgărească. Nu au vignete pentru o zi, nici pentru două săptămâni, ci doar pentru o lună. Evident, la un preţ corespunzător... Intrăm pe drumurile Bulgariei cu aceeaşi reticenţă provocată de restricţiile de viteză inumane existente de când le ştiu pe şoselele lor. 80 km/oră pe autostradă şi 40 km/ oră în localităţi vă spun ceva? Deşi nu toate sunt autostrăzi, calitatea drumurilor este superioară celor din România, ceea ce mai scade din neplăcerile unui drum cu o aşa durată. Şoseaua pe care o urmăm trece prin localităţi puţine, dar întinse pe kilometri întregi în lungul drumului. Aceleaşi case sărăcăcioase, aceeaşi pustietate prin localităţi, aceleaşi maşini ancestrale pe şosele. Mă gândesc la faptul că, în România, indiferent de ora la care treci printr-o localitate, tot mai găseşti câţiva bărbaţi la cârciuma satului. Aici? Nimeni. Nimeni pe trotuare, nimeni prin curţi. Iar maşini marca Lada sau camioane Gaz nu am mai văzut decât în poze.
Către ora unsprezece suntem deja pe linia de centură a Sofiei. Faţă de anul trecut o găsim transformată în mare parte în autostradă. Cu o excepţie. De mai bine de patru ani, pe lina de centură a Sofiei, într-un anumit loc, există o îngustare a drumului provocată de o movilă inutilă de pământ, semnalizată cu „depăşire interzisă” şi restricţionată cu semnul de „drum îngustat” la 40 km/oră. Ei bine, şi anul acesta este în acelaşi loc, cu aceleaşi restricţii şi acelaşi echipaj la pândă după movilă. Vreţi să cred că NU există nicio legătură între încasările din şpagă ale poliţiştilor bulgari şi Direcţia lor de drumuri şi poduri sau cum s-o numi? Ei bine, NU cred! Oprim la benzinăria la care oprim de fiecare dată ca să mâncăm câte ceva, vizităm toaletele şi dăm de o nouă expresie a ingeniozităţii bulgăreşti faţă de străini în ceea ce priveşte şpaga. Văzând şi auzind că suntem români (mai erau câteva familii sosite), personalul benzinăriei închide temporar WC-urile pentru curăţenie, după care le redeschide cu un carton pe uşă pe care scria 0,5 euro intrarea!
Îi lăsăm cu lăcomia lor şi plecăm relaxaţi pentru că, la orice oră vom fi fost ajunşi, în hotel tot nu ne-ar fi cazat pentru că suntem cu o zi în avans faţă de rezervare. Trebuie să recunosc faptul că apropierea de Grecia m-a făcut să zoresc puţin mersul, la fel cum face calul când simte grajdul. E drept că am fost ajutat şi de bucata de vreo patruzeci de kilometri de autostradă existentă după Sofia. Şi iată-ne în vamă! Nu-mi vine să cred că sunt chiar emoţionat, deşi am uitat numărul trecerilor pe aici. Nimeni în vama bulgară, un control sumar la greci făcute de vameşii bulgari şi suntem în Grecia. Bine te-am găsit, Grecia! Te iubim şi te dorim! Oprim şi aici ca să mâncăm, să ne relaxăm puţin şi să facem câteva poze, după care intrăm pe drumurile Greciei. Ulterior, stând de vorbă cu un grec nemulţumit de faptul că politicienii lor au luat şpagă pentru lucrările efectuate din fondurile europene i-am potolit pe loc nervozitatea spunându-i că la noi nu numai că au luat şpagă, dar nici nu au făcut nimic.
Odată intrat pe autostrăzile greceşti, lucrurile se simplifică mult. O rog pe soţie să fie amabilă să mă trezească când vom ajunge la Igoumenitsa, nu de alta dar trebuie oprit motorul... Conduc cu o plăcere deosebită minunându-mă ca de fiecare dată de respectul pentru vegetaţie manifestat de greci. Impus sau de bună voie, acesta se vede imediat la intrarea în ţară. Practic, la doi centimetri de marginea şoselei începe o vegetaţie care nu se mai opreşte până pe culmi. Nicio cărare sau defrişare inutile. Trag cu coada ochiului în dreapta mea, mă uit în oglinda retrovizoare ca să verific situaţia pe bancheta din spate şi o linişte dulce mă cuprinde. Fetele mele dorm senine şi acesta este cel mai puternic şi mai frumos mesaj de încredere pe care îl pot primi ca şofer. Atât de puternic încât mă poate ajuta să conduc zile în şir fără să simt oboseala sau somnul şi atât de frumos încât nu l-aş schimba pe toţi banii din lume. Am plecat pregătit cu un player racordat la radioul maşinii, player care conţine vreo patru Giga de muzică grecească. Lucru inutil pentru că, odată intrat în Grecia, comut pe oricare din posturile greceşti. Plăcerea de a asculta posturi greceşti (lucru pe care îl practic cu consecvenţă şi acasă) trece dincolo de formă. Fără discuţie că îmi place muzica grecească, dar la fel de mult îmi place să ascult posturile lor de radio pentru că sunt singurele posturi unde pot auzi comentarii într-o limbă (care, e drept, nu e a mea) nepocită şi nestâlcită de englezisme de snobi. Se pare că grecii SUNT patrioţi, nu doar mimează ca noi şi se simt excelent în pielea lor. Foarte rar poţi auzi o melodie anglo pe vreun post de radio grecesc. Că e muzică rap, disco, latino, rock, house sau populară, ea este în greceşte. Iar respectul pentru limba greacă este de necontestat. Nu am auzit pe niciun interlocutor să sufere din cauza lipsei englezismelor, deşi sunt convins că orice grec îţi poate răspunde perfect la orice întrebare adresată în limba engleză. Ca o notă oarecum arhaică este publicitatea difuzată pe posturile lor. Nu are nimic din preţiozitatea publicităţii de la noi şi foarte rar poţi auzi pomenindu-se o adresă electronică. Numărul de telefon este baza publicităţii la ei şi asta îmi confirmă părerea că grecii sunt deosebit de gregari, că le place să vorbească cât e ziua de lungă. Site-uri de Internet sau adrese de e-mail? Nu îi interesează pentru că li se ia posibilitatea vorbitului.
Frumuseţea drumului mă determină să o las pe soţie să conducă o bună bucată pentru a degusta din plin frumuseţea peisajului. Urmăresc şerpuirile şoselei şi îmi dau seama că ştiu drumul aproape pe de rost. Ne apropiem uşor de Thessaloniki/Salonic (Thessaloniki este nume de femeie, numele unei prinţese din legende) şi aici dau faţă pentru prima dată cu criza din Grecia. De fiecare dată, la aproximativ 10-15 kilometri de oraş, pe măsură ce ne apropiam de linia de centură, circulaţia devenea furibundă. Maşinile circulau năvalnic bară la bară. Acum? Pe o porţiune de vreo trei kilometri din autostrada pe care o văd în faţă datorită văilor pe care le străbate, pot număra 12-15 maşini! Este puţin, enorm de puţin şi mă gândesc la şoselele din Albania pe care, probabil, circulă mai multe maşini... Ca întotdeauna, realitatea este nemiloasă şi simt apăsarea ei în suflet gândindu-mă că, faţă de România, grecii au în mânecă atuul numit turism... Virez uşor spre dreapta şi las în dreapta drumul care m-ar duce spre Pella. Hopa! Am spus Pella? Sigur că da, este vorba de acea localitate numită Pella care a fost capitala Macedoniei în timpul domniei lui Alexandru cel Mare (Dumnezeule, chiar a fost mare! Iar Aléxandros/Αλέξανδρος/ se traduce prin „Cel care doboară toţi bărbaţii”) luându-i locul Verginei, vechea capitală. Câţi ani sunt de atunci? Păi, ceva peste 2400 ani! 2400! Văleu! Distrusă de romani şi de cutremure, acum este un mic sătuc, dar acolo aveţi ocazia să vedeţi câteva vestigii impresionante.
Autostrada îşi continuă derularea monotonă spre Veria. Nu după mult timp ajungem la punctul de plată de pe autostradă. Cobor şi merg la un ghişeu cu dorinţa de a avea confirmarea panourilor indicatoare şi de a plăti taxa de autostradă. Salut funcţionara şi încep un dialog în engleză. Fata îmi răspunde cu promptitudine şi cu o politeţe evidentă. Îi mulţumesc, o salut şi plec spre maşină. După câţiva paşi îmi dau seama că pot purta dialogul şi în limba ei, aşa că mă întorc şi reiau întrebările în greceşte. Râzând în hohote fata îmi dă aceleaşi răspunsuri cu cea mai mare plăcere. Consider râsul ei de bun augur pentru distracţia care va să vie, mă urc în maşină şi demarez. Cei doi euro plătiţi fetei pentru accesul pe autostradă nu sunt bani aruncaţi. Pe tot parcursul drumului văd muncitori culegând gunoaiele de pe margine, vopsind glisierele julite sau reparând panourile avertizoare. Trec de Veria lăsând în stânga ramificaţia către Vergina. Cum care Vergina? Este vorba de Vergina, cea care a fost capitala statului macedonean sub domnia lui Filip al II-lea (din vechea dinastie Aigai, latinizat Aegae), tatăl lui Alexandru cel Mare. Aici, mărturiile arheologice sunt deosebit de interesante şi tot aici se pot admira raclele cu rămăşiţele regelui Filip şi ale soţiei sale Olympia. Iar unul din morminte se presupune că ar fi chiar al marelui rege, dacă ne luăm după spusele arheologului grec Manolis Andronikos, cel care l-a descoperit. Raclele sunt marcate cu celebrul Soare al Verginei (cel pe care îl vedeţi la începutul articolului), soare care a fost, pentru o perioadă, motivul unor dispute între Grecia şi noua republică Macedonia. Desigur, Vergina este ceva mai veche decât Pella, vârsta ei fiind de peste 2660 de ani! Dumnezeule milostiv! Acum două mii şase sute de ani oamenii ăştia aveau capitale de unde guvernau un stat, aveau o organizare socială şi puteau recruta o armată cu care să cucerească lumea... Despre nivelul atins de artă nu mai are rost să vorbesc... Pe măsură ce cunosc tot mai mult din realităţile antichităţii, încep să cred că singura deosebire dintre noi, cei de azi, şi ei, cei de atunci, este că ei nu aveau televiziune în culori. Sau, mai ştii? Spun asta pentru că din punct de vedere spiritual, educaţional, social, din punct de vedere al gândirii sau din orice punct de vedere doriţi, ei erau la fel, dacă nu mai mult, ca cei de azi.
Drumul devine tot mai interesant, în special datorită reliefului muntos care ne înconjoară. Şi surprizele nu întârzie să apară. Din acel loc şi până în Igoumenitsa am numărat nu mai puţin de 66 de tuneluri! Dacă noi folosim beţigaşele pentru a ne învăţa copiii să numere, se pare că grecii utilizează tunelurile în acelaşi scop… 66 de tuneluri, unul mai mare ca celălalt, toate purtând un nume propriu, toate luminate, inscripţionate şi ventilate ca la carte. Cel mai lung depăşeşte patru kilometri şi jumătate, dar sunt şi tuneluri pui de doar două sute de metri. Asta ca să nu-ţi ieşi din mână... Era să uit să vă spun că în limbajul de specialitate, tunelurile sunt catalogate ca fiind lucrării de artă. După ce veţi trece prin cele 66 de tuneluri veţi fi şi voi convinşi că aşa este. Din tunel în tunel, pe la orele nouă seara ne vedem ajunşi în Igoumenitsa, după ce am trecut prin Kozani, Grevena şi Ioannina. Drum deosebit de frumos, cu o observaţie: pe un parcurs de peste trei sute de kilometri de autostradă nu am întâlnit NICIO benzinărie!
Oraşul are două porturi, unul vechi şi unul, normal, nou. Portul nou e utilizat pentru cursele de ferry-boat externe. Un poliţist politicos apărut ca din pământ intuieşte perfect direcţia noastră şi ne îndrumă spre dreapta, spre portul vechi. Trag lângă un gard din marginea danei şi opresc. În timp ce fetele se dezmorţesc, încerc să aflu câteva amănunte despre programul de circulaţie al ferry-boat-urilor. Găsesc un lucrător disponibil care mă anunţă cu un oarecare regret că vasul pe care tocmai îl văd plecând este ultima cursă spre Lefkimmi, dar că la ora 23:30 mai pleacă unul spre Kerkyra (capitala insulei). Nu-i împărtăşesc regretul pentru că prefer să dormim în port în maşină decât să bântuim pe întuneric drumurile de munte din insulă în căutarea hotelului. Iar varianta prin Kerkyra e mult mai scumpă din cauza distanţei mai mari. Şi aşa, transbordarea ne costă aproape cincizeci de euro. Facem o tură a incintei şi descoperim un grup sanitar cât toate zilele perfect utilat şi curăţat. Ieşim pe strada principală, facem câteva poze de noapte, mâncăm câte ceva şi revenim la maşină. Nu este nicio ruşine dormitul în maşină, cel puţin dacă mă iau după faptul că alte vreo cincisprezece maşini greceşti sau de alte naţionalităţi stau aliniate lângă noi cu familiile sforăind în habitaclu. Nu ne vine somnul, aşa că mai dăm o tură pe dană, ne mai uităm la vasele ancorate şi încercăm să desluşim în zare contururile insulei. Cele câteva luminiţe care clipesc ne satisfac curiozitatea, ne reîntoarcem la maşină şi adormim buştean. Am parcurs 1.050 kilometri, cu un consum mediu de 4,6 litri/100 km şi o viteză medie de 75,1 km/oră (foarte mare, dacă am în vedere restricţiile de pe şoselele bulgăreşti). Mai am motorină pentru 477 kilometri. Am condus şaisprezece ore şi jumătate dar, e drept, cu pauze lungi şi dese, cheia marilor succese...
Să auzim de bine!

5 comentarii:

  1. Mai vreau, mai vreau - striga iubitorul de drumetii caruia, pana acum, ii placeau doar notele de calatorie ale lui Calistrat Hogas. Viorele, inca o data, respect total.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nelu A: Man, te rog mai încet cu laudele că îmi creşte numărul cititorilor...

    RăspundețiȘtergere
  3. Are dreptate, Vio, ai un talent catre descriere. Imi place mult stilul, plus ca tot ce-ai scris e documentat (ani, nume, traduceri, numere, etc). Sunt nerabdatoare sa le citesc si pe celelalte, caci observ ca mai sunt doua parti cu insemnari despre calatorie.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Nelu A+QED: Aha, deci vă aliaţi... Ei bine, eu vă mulţumesc pentru aprecieri şi vă promit că nu voi coborî ştacheta. Sunt 4 postări cu note de călătorie, vineri va mai fi o întâmplare şi gata cu Grecia pentru moment. Nu pentru că nu mai am ce povesti, dar mi se face rău de dorul ei...

    RăspundețiȘtergere
  5. In sfarsit mi-am facut si eu timp sa citesc aceste articole speciale. Ai scris mult, da frumos si te felicit pentru asta. Dupa ce ti-am citit articolele in care povesteai aventurile tale prin Grecia, mi-ai starnit o pasiune pentru aceasta tara si cu asta sper s-o vizitez in viitorul cat mai apropiat.

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!