Ermones (Έρμονες)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi avem planificat să vizităm în cursul dimineţii plaja Ermones. Este o plajă micuţă, situată pe ţărmul de vest al insulei Corfu. Renumele ei provine de la faptul că aici ar fi naufragiat Ulise pe drumul lui de întoarcere din războiul troian.
După un drum de munte plin de serpentine ajungem la locul dorit. Parcăm maşina şi ne oprim pe terasa unei taverne pentru a admira peisajul.
Plaja este micuţă, în formă de semilună şi se află prinsă între coastele împădurite ale munţilor ca într-un căuş. Mijlocul plajei este traversat de un pârâu care începe să-şi învolbureze apele undeva, în munte pentru a-şi găsi liniştea aici, pe plaja Ermones. În seara anterioară fusese o furtună destul de puternică, iar pe plajă erau aruncate crengi rupte sau buşteni de diferite forme şi culori.
De undeva, din stânga mea aud glasuri vesele şi râsete. Mă întorc şi văd un grup de fete râzând şi făcând glume în timp ce alergă în cerc în jurul uneia cu aer majestuos. Fetele sunt îmbrăcate cu voaluri lungi, drapate frumos, în timp ce poartă pe cap coroniţe de flori. Faptul că umblă desculţe se pare că nu le deranjează deloc. În apropierea lor, un aed ciupeşte strunele unei lire, iar sunetele mi se par deosebit de cunoscute.
- Nausicaa, Nausicaa, să ştii că dacă nu alergi cu noi, o să te stropim cu apă din mare! îi spun fetele râzând şi pornind să alerge prin apa de la mal.
Cea numită Nausicaa le urmăreşte zâmbind, fără să-şi părăsească atitudinea distinsă. Aedul rămâne în urma ei în continuare, ciupind din strunele lirei. Văd cum fetele se opresc din râs şi se apleacă gesticulând asupra a ceea ce pare a fi un buştean ceva mai mare.
- Nausicaa, Nausicaa, strigă ele speriate, aici este un om! Se pare că e mort, continuă ele cu regret în glas.
- Dacă minţiţi, să ştiţi că îl voi ruga pe tatăl meu, regele feacilor, să vă pedepsească! le răspunde pornind în fugă spre ele.
Între timp, fetele reuşesc să-şi învingă teama şi să pună mâna pe naufragiat, îl întorc şi atunci observă că este cu adevărat un om. Nausicaa se apropie de el şi încearcă să vadă dacă mai trăieşte. Îl bate uşor cu palma peste faţă, îi ascultă respiraţia şi încearcă să-i ridice mâinile. Cu un horcăit, omul se scutură şi deschide ochii.
- Trăieşte, trăieşte! exclamă toate cuprinse de bucurie.
- Tu, se adresează Nausicaa uneia din fete, dă fuga la pârâu şi adu apă în căuşul palmelor ca să-l stropim pe faţă.
- Tu, se adresează alteia, te duci cu ea şi aduci apă ca să-i umezim buzele arse. Acum, imediat! le porunceşte ea.
Fetele pleacă în fugă să îndeplinească dorinţa prinţesei lor. În acest timp, Nausicaa se apleacă asupra omului şi îl studiază cu atenţie. Fetele vin cu apa cerută şi bietul om dă semne că îşi revine. Întorcându-se cu greu, omul se ridică mai întâi într-un cot, iar apoi în picioare. Este un bărbat potrivit de statură, brunet, hirsut şi cu hainele rupte. În picioare mai are doar o sanda şi nu văd nicio armă asupra lui. Încă se clatină, dar se poate observa uşor că este un bărbat puternic. În liniştea care s-a aşternut, pot auzi ce-şi spun.
- Eu sunt Nausicaa, iar tatăl meu este regele feacilor, spune fata cu mândrie. Tu cine eşti?
- Ulise mă numesc şi mă îndreptam spre casă, spre Ithaca, patria mea, unde eu sunt rege, dar o furtună trimisă de Poseidon ne-a prins şi ne-a zdrobit corabia. Ce e cu tovarăşii mei, unde sunt? întrebă omul îngrijorat.
- Dacă tu eşti Ulise, atunci eşti binevenit regatul şi în palatul tatălui meu! Am auzit de întâmplările prin care ai trecut în război şi de faptele tale de vitejie din cântecele aedului nostru, iar numele tău ne este cunoscut tuturor. Despre tovarăşii tăi nu am ce-ţi spune pentru că numai pe tine te-am găsit pe plajă... continuă fata cu regret în voce.
- Cum? Nu se poate! începe să plângă omul şi porneşte să alerge pe plajă răsturnând toţi buştenii în speranţa că îşi va găsi măcar un tovarăş.
Revine într-un târziu lângă grupul de fete obosit si descurajat, cu braţele atârnând inerte pe lângă corp. Văzându-i disperarea, Nausicaa grăieşte privindu-l atent:
- Mărite rege Ulise, îmi pare râu pentru pierderea pe care ai suferit-o. Dar ne-am simţi deosebiţi de onoraţi dacă vei accepta să te găzduim în palatul tatălui meu în timp ce noi vom încerca să îţi înlesnim întoarcerea acasă. Sunt sigură că tatăl meu se va bucura de prezenţa ta şi îţi va acorda toată cinstea.
Ulise aprobă mohorât din cap, iar grupul porneşte spre cărarea care urcă undeva, pe coasta muntelui.
Rândurile de mai sus nu sunt o reluare a episodului din Odiseea şi nici vreo încercare de dramatizare a întâmplării povestită de marele Homer. Este visul pe care l-am avut cu ochii deschişi în cele zece minute cât am admirat plaja de la Ermones.
Este singurul loc vizitat în acest concediu unde nu am făcut nicio poză. Pe biroul meu se află acum o piatră albă, rotundă şi netedă pe care am luat-o dintre pietrele aflate pe plaja unde se presupune că au călcat paşii marelui Ulise acum mai bine de 3300 de ani.
Să auzim de bine!