Piaţa cu ale ei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Da, recunosc, sunt gurmand. Le reamintesc celor care au deschis televizorul mai târziu că gurmand nu înseamnă o persoană care mănâncă mult, ci o persoană căreia îi plac mâncărurile alese. Da, îmi place mâncarea gătită bine şi curat şi da, îmi place mâncarea servită frumos şi curat!
Dacă în ceea ce priveşte alte abilităţi nu mă laud, în ceea ce priveşte abilităţile de bucătar, da. Îmi este drag să fac mâncare şi poate, din acest motiv, îmi iese întotdeauna bună. Nu o gust niciodată pe parcursul procesului de producţie, dar rezultatele obţinute provoacă acele manifestări specifice cunoscute sub numele de „linsul farfuriei”. La sfârşitul procesului tehnologic am grijă să o laud şi să o felicit cu vorbe de genul „Pfui, ce frumoasă ai ieşit, mănca-te-ar tata!”. Faptul că stăpânesc atât de bine acest proces mi-a permis unele mici înşelătorii aplicate membrilor nevinovaţi ai familiei. Astfel, am gătit mâncare fără să pun un singur fir de sare în ea, dar nimeni nu i-a reclamat lipsa, am gătit carne de miel, stârnind neîncrederea comesenilor la sfârşitul mesei pentru că nu avea nici gustul şi nici mirosul specifice, am gătit mâncare cu usturoi şi nimeni nu a reclamat apoi mirosul trăsnitor, cu toţii putându-se pupa fără reticenţe. Şi multe alte feluri nepermise de legile în vigoare. Am venit acasă şi nu găsim mâncare făcută? Nicio problemă, în cel mult o jumătate de oră pot prepara o ciorbă, o supă sau o mâncare dintre cele mai gustoase.
Mă aflu cu soţia în piaţă în căutarea unor produse agro-alimentare. În special, mă interesează nişte leuştean pentru că îmi doresc o ciorbă. Umblăm printre tarabe şi iată, dăm de o vânzătoare cu taraba plină de verdeaţă. Las sacoşele jos şi intru în vorbă cu ea:
- Sărut mâna!
- Bună ziua! Spuneţi, cu ce vă servesc? ne îmbie ea amabilă.
- Aş dori o legătură de mărar, spune soţia. Cât costă?
- Două la leu, răspunde femeia.
- Şi pătrunjelul? continuă soţia studiul de piaţă.
- La fel, două la leu.
- Pot să iau combinat? Una de mărar şi una de pătrunjel?
- Cum să nu? Vă rog, poftiţi, alegeţi-o pe care vă place!
- Vreau şi eu o legătură de leuştean, revin eu în discuţie.
- Cum să nu? Ia uitaţi ce leuştean frumos am! Tocmai bun de pus în ciorbă!
Deja simt în nări mirosul viitoarei ciorbe, aşa că îi spun:
- Daaa, o oală mare cu ciorbă de fasole... spun eu visător.
- Fiartă în trei ape..., continuă femeia privindu-mă atent.
În faţa ochilor îmi apare oala pe foc scoţând aburi.
- Şi cu ceva afumătură..., insist eu cu respiraţia întretăiată.
- Sau o ciorbă de varză, revine puternic femeia cu ochii măriţi de poftă şi glas tremurat.
- Ahhh, dreasă bine cu smântână, continui eu salivând abundent pe marginea tarabei.
- Cu ceapă rântăşită..., nu se lasă ea mai prejos, luându-şi obrajii în palme.
- Şi un ou bătut la urmă..., abia mai pot eu vorbi ţinându-mă de stâlpul tarabei.
- Văleu, abia mai poate suspina femeia sculată acuma în picioare.
Soţia consideră că e momentul să intervină râzând:
- Vă rog frumos, dacă nu îl lăsaţi ACUM să plece, va rămâne aici până închideţi! spune ea în timp ce plăteşte.
Mă aplec, iau sacoşele şi ne depărtăm râzând în hohote, acompaniaţi de aceleaşi râsete ale celor din jur.
Să auzim de bine!