Cu ochii după Scenic

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Este vară. Ca de obicei, dacă e vară suntem în Grecia. De data asta avem un program care evită într-o oarecare măsură litoralul, axându-ne mai mult pe partea continentală. Complexul de la Meteora, câmpia Thesaliei şi alte zone prezintă acelaşi interes pentru noi.
Suntem două familii grupate gospodăreşte în două maşini. Mihăiţă cu tot neamul lui în prima, eu cu familionul în cea de-a doua. Ne deplasăm în grup compact pe şoselele şi cărările Greciei cu aparatele foto şi de filmat în continuă acţiune. Când am scris “cărările Greciei” nu am recurs la o simplă metaforă, ci la exprimarea unui adevăr. Cei mai curioşi dintre voi mă vor întreba:
- Dar, bine, domnule, cum te poţi deplasa cu maşina pe o cărare?
Răspunsul meu va fi unul simplu şi onest:
- Mergi la Meteora!
Poate doar traseele pentru alpinişti avansaţi mai au asemenea grad de îngustime şi dificultate aşa cum are drumul care urcă la mănăstiri. Caracterul meu a devenit mult mai viguros şi puţine au rămas lucrurile care mă mai sperie după ce am reuşit să mă întorc din respectiva excursie.
Cum spuneam, ne deplasăm cu cântec (la propriu şi la figurat, întrucât player-ul maşinii are încărcaţi 4 GB de muzică grecească din toate regiunile şi de toate genurile) în căutarea unui loc de popas. Nu ne e frică să ne rătăcim întrucât Mihăiţă este dotat cu un celebru (de acum) GPS, iar noi păstrăm permanent legătura prin staţiile de emisie-recepţie foarte performante pe care le avem în dotare. Pe ziua de azi ne-am cam terminat cercetările şi incursiunile în teritoriu, aşa că puţină odihnă este meritată din plin. Găsim un hotel foarte curat şi liniştit şi decidem să ne oprim. Urmează procedurile de cazare de urgenţă. În limbajul tribului nostru asta înseamnă o despachetare sumară a lucrurilor, atât cât este nevoie doar pentru o noapte de cazare. Nu suntem corturari, dar chiar dacă e vorba doar de o noapte de cazare, ne place să dormim în paturi ca lumea. Urmează programul de seară cu masă, bere, glume, stabilirea traseului pentru a doua zi şi o mică plimbare.
A doua zi dimineaţă, telefonul meu sună la ora 9, o oră cu care nu sunt obişnuit pe timpul vacanţelor.
- Salut! Te-ai sculat?
Este vocea lui Mihăiţă pe care abia o disting prin aburii somnului.
- Mmbllgsnnclmmmm...., da. De ce pui întrebări idioate? Cum puteam să-ţi răspund dacă nu eram sculat?
- Da, uite, la asta nu m-am gândit. Uite care e treaba, mă ia el din scurt. Noi plecăm în momentul ăsta. Vrem să dăm o fugă până în Salonic şi vă ajungem din urmă.
- Eşti nebun? La ce să plecăm singuri? Vă aşteptăm, îi sugerez eu cu gândul la încă o porţie de somn.
- Ascultă şi nu mă mai întrerupe, mă ia el din scurt. Azi dimineaţă (Dumnezeule, oare ce înţelege el prin dimineaţă?) m-am întâlnit în holul hotelului cu un coleg de serviciu. Tot cu familia şi el, băiat bun, de gaşcă. Îl luăm cu noi. Aşa că tu vei pleca cu el spre destinaţia stabilită, iar noi vă ajungem din urmă, pe drum sau la destinaţie. Omul are şi el GPS, aşa că nu sunt probleme de orientare. Are un Scenic albastru tras la peronul hotelului.
Ce era să fac? Decât să mă cert cu Mihăiţă, mai bine tai o căruţă de lemne. Aşa că am sărit cu toţii de pe unde zăceam somnolenţi, ne-am îmbrăcat în doi timpi şi trei mişcări şi am coborât în faţa hotelului. Acolo, chiar vedem un Scenic albastru cu număr de România. Omul tocmai se suia în maşină. Îi fac un semn amical cu mâna şi îi zâmbesc. Omul se uită la mine cu o figură tâmpă şi se suie în maşină fără să dea vreun semn că a recepţionat mesajul.
- Ce om posac, îi spun soţiei. Oare ce înţelege Mihăiţă prin termenul de “băiat de gaşcă”?
Uimiţi de purtarea rece a individului, pornim după el. După vreo jumătate de oră de mers, Mihăiţă ne sună pe telefon:
- Ei, cum e?
- Cum să fie? îi răspund eu. Am plecat de o jumătate de oră şi ne ţinem după el. Dar să ştii că nu mi se pare deloc un tip de gaşcă. Şi nici nu conduce bine. Ştie că venim după el, dar conduce de parcă nu l-ar interesa.
- Fugi d’aci că baţi câmpii. E o grădină de om. O să vezi ce ne vom distra deseară. Dar pe unde sunteţi, că nu v-am prins pe staţie?
- Habar nu am. Mi-ai zis să mă ţin după el.
- Corect. Ţine-o tot aşa. Mai vorbim.
Scenic-ul din faţa noastră merge şi merge, iar noi după el. Avem deja vreo două ore de mers. Mă uit pe kilometraj şi am senzaţia lejeră că am trecut de mult de punctul de destinaţie. Tocmai atunci sună telefonul. Îl aud pe Mihăiţă:
- Ce faceţi, frate? Pe unde sunteţi?
- Unde cucu să fim? Unde ne-ai trimis tu.
- Zăăău? Păi noi am ajuns deja.
- Cum aţi ajuns? Unde aţi ajuns? Când aţi ajuns? De ce aţi ajuns? Pe unde aţi ajuns? nu mai contenesc cu întrebările.
- Alo? îl aud pe Mihăiţă. Tu vorbeşti cu mine sau cu altcineva din cabină? Ce vrei să spui? Noi vă aşteptăm de o grămadă de timp în faţa hotelului unde trebuia să ne întâlnim. E şi Gicu cu noi.
- Cine cucu mai e şi Gicu ăsta? sar eu nervos.
- Ce întrebare e asta? Gicu e colegul cu Scenic-ul albastru cu care trebuia să vii aici.
Simt că se învârte cerul cu mine. Nu se poate, doar văd bine Scenic-ul albastru în faţa mea cum goneşte nesăbuit.
- Gicu nu poate fi cu tine pentru că Gicu al tău este în Scenic-ul albastru care goneşte în faţa mea, îi strig eu nervos în telefon.
- Ai un Scenic albastru în FAŢA ta? mă întreabă Mihăiţă oripilat.
- Da, şi merg după el de mai bine de două ore, continui eu.
- Dumnezeule! îl aud exclamând pe Mihăiţă către cineva de lângă el. Ăsta s-a luat după altă maşină.
Târziu, seara, când ne-am reîntâlnit, s-a dovedit că Gicu este cu adevărat un tip de gaşcă.
Să auzim de bine!