Shakespeare şi literatura SF

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ani la rândul m-am numărat printre amatorii de literatură SF. Numai eu ştiu cât am colindat anticariatele ca să-mi pun la punct Colecţia Povestiri Ştiinţifico Fantastice... O atitudine care mi se pare normală la o anumită vârstă şi, dacă stau să mă gândesc bine, nu numai.
Un rol important în formarea acestei atracţii l-au avut romanele lui Jules Verne. Dacă fac o analiză sumară, îmi dau seama că ele sunt caracterizate de vastitatea imaginaţiei autorului, realismul descrierilor şi accesibilitate. Stilul acestuia precum şi descrierile deosebit de accesibile m-au ajutat să văd în lucrările lui nu numai evenimente probabile, ci chiar posibile. Desigur că nu a fost singurul, dar a fost primul.
Acum, rar mai citesc literatură cu acest profil nu numai din cauza lipsei de timp, dar şi din cauza creşterii ştachetei valorice. Nu fac referire la filmele din domeniu pentru că, pentru mine, un trucaj a rămas un trucaj şi niciodată nu am reuşit să trec de imaginea unui ecran.
De la cititul literaturii SF şi până la a ajunge la concluzia destul de populară că „tot ceea ce omul îşi imaginează azi, mâine se va realiza” nu a fost decât un pas. O judecată care, acum mi se pare simplistă în pofida popularităţii ei. Şi am să mă explic.
Cu ani în urmă citeam o asemenea lucrare SF, scrisă de un autor faimos şi apărută prin anii `70, în care se vorbea despre aventurile unui echipaj de pe o staţie spaţială aparţinând pământenilor. Echipajul beneficiază la un moment dat de un privilegiu neaşteptat, fiind contactaţi de un echipaj extraterestru. Pe culoarele staţiei terestre, cele două specii ajung să se întâlnească. În momentele întâlnirii, unul dintre extratereştrii scoate din buzunar o cutiuţă pe care o îndreaptă spre pământeni. În cutiuţă se afla o bobină minusculă cu un fir foarte fin pe care se făcea înregistrarea imaginilor. Restul nu mai e important pentru ceea ce vreau să vă spun.
Este vorba de un roman SF a cărui acţiune se petrece mult în viitor. Dar chiar şi imaginaţia unui autor de calibru de literatură SF nu a putut trece de concepţia mecanicistă de înregistrare a imaginilor, nu a putut să-şi imagineze, oricât şi-a dat silinţa, că pot exista şi alte mijloace decât cele analogice, nici măcar el nu a putut anticipa că tot ce se află în noi şi în jurul nostru se poate reduce la nivelul de informaţie. Înregistrare digitală? Transfer electronic? Card de memorie? Nici vorbă! La acea dată oamenii nici măcar nu puteau să-şi imagineze o modalitate de înregistrare care, acum a devenit un loc comun. O modalitate prin care toată realitatea înconjurătoare poate fi transformată într-o înşiruire de cifre de 0 şi 1 cu care, apoi, poţi face ce doreşti. O realitate care poate fi mutată sau transformată cu simple apăsări de buton. O realitate care poate fi înmagazinată pe suporturi care devin tot mai puţin vizibile.
Atunci, mai putem spune că afirmaţia de mai sus este valabilă, că mai are vreun sens din moment ce chiar viaţa pe care o trăim depăşeşte imaginaţia predecesorilor? Care este legătura cu Shakespeare? Haideţi să ne reamintim ce a rostit el prin gura lui Hamlet, pe când acesta stătea cu craniul bietului Yorrick în mână: “Mai multe lucruri sunt în cer şi pe pământ, Horatio, decât poate filozofia ta măcar bănui…” Hamlet, act I, scena 5. Avea dreptate bătrânul Will, nu?
Să auzim de bine!