Avantajele cunoaşterii unei limbi străine (4)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Azi avem planificat să vizităm staţiunea Mesoggi. Iar plaja să o facem tot acolo. Este o localitate la sud de Moraitika, localitatea unde suntem noi cazaţi. Între cele două staţiuni este gura de vărsare a râului Mesoggi. Iar plaja îi este foarte lăudată. Ajungem în mica localitate, intrăm pe una din străzile înguste atât de cunoscute şi opresc cu intenţia de a întreba pe cineva unde pot parca.
Văd câţiva tipi stând la masa unui local cu cafelele de rigoare în faţă. Îi salut şi le spun durerea mea.
- Vorbiţi greceşte? sare unul din ei. De unde sunteţi? Uitaţi, aici, imediat la dreapta, continuă el fără să mai aştepte răspunsul meu, aveţi loc să parcaţi. Iar pentru plajă mergeţi pe străduţa asta direct până la plajă.
Îi mulţumesc şi mă întorc la maşină. Ceea ce numeşte el străduţă este un fel de culoar, nu mai lat de 1,5 metri. Parcăm, ne scoatem lucrurile necesare şi plecăm spre plajă pe drumul indicat. În trecere, observ că există deja o comunicare între noul meu prieten şi personalul magazinelor aflate pe rând cu el. După treizeci de metri eram pe nisipul ei cel fin. Culoarul pe care intrasem e mărginit pe stânga de un rând de tufişuri dese, iar pe dreapta de un rând de mici magazine, terminând cu o tavernă. Reţin instinctiv amplasamentul în vederea unor acţiuni viitoare.
Ne constituim amplasamentul pe plajă şi purcedem la acţiunile curente. Adică eu plec cu barca în larg ca să mă scufund şi să filmez peşti, iar fetele să se bălăcească la mal şi să stea întinse la soare. Timpul trece, noi înotăm şi ne distrăm pe plaja încinsă. Dar stomacurile noastre se pare că au alte păreri pentru că încep să ghiorăie. Lăsăm copila stăpână peste teritoriul vremelnic ocupat şi mă îndrept cu soţia spre taverna localizată anterior.
Ne oprim la meniul cât toate zilele aflat chiar la intrare şi încercăm o bugetare de criză. Un Gyro – 6,5 euro, două Souvlaki – 11,0 euro, un café frappé pentru mine – 2,0 euro, un capuccino pentru soţie – 2,0 euro, o sticlă cu suc pentru fată – 2 euro. Total, vreo 24 de euro mari şi laţi. Ne aşezăm la masă şi aşteptăm să vină cineva ca să dăm comanda. Iată-l că vine chiar patronul.
- Bună ziua! (în Grecia există obiceiul ciudat ca, în micile localuri, chiar patronul să ia comanda. Iar când vine, el salută primul). Cu ce vă servim? întreabă el în englezeşte.
La prima vedere omul pare un tip echilibrat, cu reflexe normale, aşa că îi dau comanda în greceşte.
- Nu sunteţi din Grecia, mă ia el din scurt.
Se pare că telefonul fără fir funcţionase perfect. Aşa că îi spun omului adevărul.
- Şi vă place?
- Foarte mult! răspund eu cu entuziasm.
- Ce vă place? Muzica, limba, oamenii, locurile? continuă el interogatoriul zâmbind.
- Toate! Toate îmi plac foarte mult! Aici mă simt fericit!
- Am înţeles. Vă aduc comanda imediat.
Cât a durat prepararea şi ambalarea ei am mai schimbat câteva vorbe cu soţia şi am dat o fugă până la magazinul alăturat ca să cumpăr baterii pentru aparatul de filmat subacvatic. Patronul mă întâmpină tot numai un zâmbet şi mă salută. Îi spun că vreau patru baterii şi îl întreb cât costă, dialogul derulându-se în greacă.
- Vorbiţi greceşte? mă întreabă el bucuros. Uitaţi, avem şi Uzo, din cel mai bun.
- Mulţumesc frumos, nu. Mâine fac două zile de când nu mai beau, îl avertizez eu timorat la gândul unor urmări tragice pentru ficatul meu şi la gândul că aş fi penibil să dansez în slip.
Mă întorc la micuţa tavernă şi găsesc totul pregătit.
- Ooo, mulţumesc, foarte frumos. Cât mă costă?
- Îmi plătiţi când plecaţi. Vă rog să nu uitaţi să-mi aduceţi înapoi tacâmurile. Pe mine mă cheamă Grigori, îşi termină el monologul.
Mă prezint şi eu şi îi promit că aşa voi face.
Orele trec, soarele se îndreaptă spre asfinţit, iar noi trebuie să ne strângem bagajele şi să părăsim acest loc minunat pentru că avem programat să vizităm Kerkyra noaptea. Kerkyra este capitala insulei (toate insulele greceşti au o capitală) şi este forma grecească a numelui Corfu. Capitala şi insula au acelaşi nume. Ne strângem catrafusele şi ne îndreptăm spre mica tavernă. Grigori ne iese în cale. Îi dau tacâmurile, îi mulţumesc şi îl întreb din nou cât costă.
- 14 euro, îmi răspunde el şi îmi întinde bonul (în Grecia bonul ţi se dă în mod obligatoriu, indiferent de natura prăvăliei).
- Dar, …încerc eu o explicaţie.
- Acesta este preţul corect, nu e nicio greşeală. Sunteţi un om bun şi vă iubesc! Vă doresc un concediu cât mai plăcut!
Şi îmi întinde mâna.
Când veţi merge în Corfu şi veţi dori să vedeţi plaja de la Missogi, nu uitaţi de ultima tavernă pe partea dreaptă, imediat cum intraţi pe plajă. Acolo îl veţi găsi pe Grigori, prietenul meu aşa cum îl vedeţi în imagine. Grigori, patronul care merge în pierdere atunci când întâlneşte un străin care vorbeşte greceşte.
Să auzim de bine!