"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

vineri, 30 iulie 2010

Furtuna din Paxos

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Azi avem planificată o croazieră în insulele Paxos (Paxi) şi Antipaxos (Antipaxi). Ne-am dorit această croazieră din ţară, înainte de plecarea în concediu şi iată că momentul dorit se apropie. Ora 9 este ora când trebuie să ne ia autocarul. La 8:45 suntem la locul de întâlnire. Nici urmă de autocar. Eu îmi lungesc gâtul la dreapta şoselei, soţia spre stânga. Copila păstrează o atitudine neutră şi îşi lungeşte gâtul înainte, spre ruinele unei băi romane. Fără rezultat. Aflaţi încă sub influenţa comportamentului tradiţional românesc ne vin în minte cele mai rele gânduri: bani pierduţi, discuţii, timp pierdut etc. Dar iată că în Corfu problema se pune altfel. Fix la ora 9 apare o doamnă pe un scuter. Este delegata companiei de turism şi vine să ne anunţe că nu vom mai face croaziera astăzi din cauza deciziei căpitanului care susţine că vor fi valuri prea mari în larg. Alegem pe loc varianta efectuării excursiei a doua zi.
Ne reîntoarcem la hotel (care, între noi fie vorba, nu este departe), ne oprim câteva minute la unul din magazinele aflate pe traseu ca să-l salut pe unul din noii mei prieteni (şi, evident, să îi promit că voi veni mai pe seară ca să tragem o duşcă de cocktail de Uzo), debarcăm lucrurile şi plecăm cu maşina să vizităm Kerkyra, capitala insulei. A fost o zi extenuantă şi ne reîntoarcem noaptea târziu, oarecum nemulţumiţi pentru că nu am apucat să vizităm nici măcar jumătate din locurile mai importante.
A doua zi o luăm de la capăt. Ajungem la punctul de întâlnire, acolo găsim un autocar cât toate zilele care ne va duce în portul Lefkimmi, de unde va pleca vasul. Pornim şi profit de drum ca să observ că există o autostradă care uneşte localitatea noastră cu portul, lucru care m-ar fi ajutat foarte mult la sosire. Nici aşa nu-i bai pentru că atunci am avut ocazia să văd numeroase sate şi sătuleţe, unul mai frumos şi mai pitoresc ca altul. Ne îmbarcăm şi pornim întâi spre insula Paxos. Drumul durează vreo două ore bune şi ne oferă prilejul de a observa insula Corfu dinspre capătul ei sudic, Asprokavos (Kavos alb).
Nu intrăm imediat în rada portului Gaios, capitala insulei, ci vizităm mai întâi Grota lui Poseidon şi, respectiv, Grota lui Zeus, două grote în care barcazul intră în totalitate. Două grote deosebit de mari şi de frumoase prin coloritul rocilor şi al apei. Ajungem şi în portul Gaios unde dăm de o aglomeraţie de nave mai ceva ca în zi de târg pe Vitan-Bârzeşti. O sumedenie de iahturi şi iahtuleţe de toate naţionalităţile stau frumos ancorate la dane ca sardelele în cutie. Mergem fuguţa la plaja localităţii ca să prindem o baie în apa cea minunată, după care încercăm să dăm o tură prin localitate. Dorinţă deşartă pentru că sunt prea multe de văzut, aşa că, după vreo oră de alergat, ne refugiem la o tavernă pe chei, nu înainte de a cumpăra o pâine de casă ţinută trei ore în cuptor, după spusele patroanei brutăriei. Aici observ o similitudine cu Kerkyra, în sensul că nu am văzut nici aici şi nici acolo magazine de pâine în genul celor cu care suntem noi obişnuiţi, ci doar mici brutării particulare cu tot felul de produse de panificaţie şi patiserie gestionate, de cele mai multe ori, de femei.
Ne reîmbarcăm pentru vizita următoare în insula Antipaxos. Mai mică decât Paxos, insula are câteva plaje superbe dar la care, din păcate, nu se poate ajunge decât cu o ambarcaţiune. Facem escală la una din aceste plaje strânse în pumnul munţilor, prilej de a filma câţiva peşti exotici superbi în plină acţiune şi o anemonă de mare în exerciţiul funcţiunii. Tipa nu a observat că e filmată, aşa că şi-a dat dovada întregilor sale aptitudini. Cu şiretenia-i unanim recunoscută, tipa stă strânsă doar cu un smoc mic în capătul trunchiului şi se unduieşte uşor ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Trece un peşte cu gândurile aiurea? Pleosc! Tipa îşi deschide brusc toată inflorescenţa de tentacule fine şi-l înhaţă.
Ne fâlfâim mâinile într-o acţiune reciprocă cu numeroşii italieni aflaţi pe la fel de numeroasele iahturi ancorate în zonă şi vine ora cea tristă a reîntoarcerii în Corfu. De data aceasta am preferat să stăm în salon şi nu sus, pe punte. Şi bine am făcut pentru că observ cum, pe măsură ce înaintăm în larg, valurile cresc în înălţime. Admirăm crestele berbecilor de spumă oarecum amuzaţi de ineditul situaţiei şi ne vedem de discuţii sau fotografiat. Pasagerii scot strigăte uşoare de plăcere atunci când vântul aduce pe punte picături de spumă. Ambarcaţiunea înaintează tot mai greu dacă e să mă iau după sunetul motorului. Valurile cresc tot mai mult şi începem să ne ţinem de mâinile curente sau cavaleţii aflaţi în apropiere. Chiar cei mai veseli renunţă la deplasarea lor de la un grup la altul şi caută să-şi găsească un loc cât mai stabil. Încet, încet, renunţăm la activitatea de fotografiere, iar glumele şi râsetele se răresc. Iar unii dintre cei mai îndrăzneţi chiar au vomat. Apreciez (ulterior s-a dovedit că am apreciat corect) ca fiind 2,5 metri înălţimea valurilor. Vasul înaintează cu un ruliu şi un tangaj tot mai puternice. Oamenii încep să privească ţărmul din depărtare cu o anumită nerăbdare. Tot mai des valurile spală puntea şi apa se scurge spumegând prin saborduri, dar oamenii nu se mai amuză aşa mult, deşi spectacolul oferit de momentul când prova vasului este sub apă e dintre cele mai interesante. Vasul navighează când cu prova sub apă, când cu pupa, tangajul şi ruliul fiind cât se poate de puternice pentru nişte orăşeni crescuţi în borcan ca noi. Mi se pare curioasă atitudinea căpitanului care lasă valurile să vină din travers, ştiut fiind că în aceste situaţii există riscul răsturnării. Nu trece mult şi ceea ce mă aşteptam să se întâmple s-a întâmplat. Un val foarte puternic loveşte nava în babord înclinând-o spre tribord aproape la 45 de grade! Bieţii turişti se rostogolesc unii peste alţii în salon, apa invadează puntea tribord şi cei aflaţi pe puntea descoperită au surpriza să vadă marea foarte aproape de ochii lor. Încerc să-mi încurajez fetele exprimându-mi regretul că nu am avut camera de filmat la îndemână ca să prindem momentul şi atrăgându-le atenţia că, dacă ar fi fost mai atente şi mai iuţi de mână, exista posibilitatea să prindă un peşte. Remarca mea nu primeşte niciun răspuns, semn că sunt destul de speriate. Mă străduiesc să nu le privesc de teamă să nu le sperii şi mai rău cu îngrijorarea din ochii mei. În sfârşit, nava îşi revine şi observ cum căpitanul începe să navigheze în zig-zag, semn că ultimul val i-a dat şi lui de furcă. Avantajul acestei manevre este că evită loviturile valurilor din lateral, diminuând riscul răsturnării, iar viteza navei creşte. Dezavantajele sunt o durată mai lungă a călătoriei şi un consum sporit de combustibil. Dar omul nu mai e dispus să rişte.
Ne apropiem tot mai mult de ţărmul insulei Corfu şi observăm, spre marea noastră satisfacţie, cum valurile încep să scadă în înălţime. Călătorii îşi regăsesc buna dispoziţie şi se opresc din vomat, iar căpitanul ne anunţă prin staţie că nu avem niciun motiv să fim neliniştiţi pentru că vasul este construit ca să reziste la o furtună de gradul 7 pe scara Beaufort. Afirmaţia lui destinde copios atmosfera în sânul familiei mele pentru că, le explic eu fetelor, această rezistenţă mă lasă rece din moment ce este vorba de răsturnarea vasului şi nu de distrugerea lui. Ne ajută Dumnezeu şi ajungem în port pe o mare incredibil de calmă. Ne uităm unii la alţii nevenindu-ne să credem că noi eram cei veniţi de pe o mare atât de furtunoasă, iar încercarea prin care am trecut ne face să ne simţim ca nişte adevăraţi lupi de mare. E drept, mai micuţi... Ulterior am aflat că am avut dreptate, furtuna avusese gradul 5 pe scara Beaufort (care are 12 grade. Fiecare grad nou însemnă vechiul grad plus 50%), ceea ce înseamnă valuri înalte de 2,5 metri şi vânt de 38 km/oră. Coborâm pe cheu ajutaţi de căpitan care îşi cere scuze pentru disconfort şi ne mulţumeşte. Îi mulţumim şi noi şi ne regrupăm. Fac inventarul, suntem toţi trei, bagajele sunt în totalitate aşa că e momentul să ne liniştim. Mergând spre autocar, simt cum soţia mă priveşte semnificativ. Mă uit în ochii ei şi îi înţeleg întrebarea. Răspunsul îmi vine instantaneu pe buze:
- Mă gândeam cum să-mi scot hainele mai repede ca să pot ţine fata deasupra apei.
Râzând, fata mă întreabă:
- Tata, dar în marea asta nu sunt rechini?
- Nuuu, o liniştesc eu. I-au mâncat crocodilii...
- Hai, tata...
Râde ea, râd şi eu, râde şi soţia şi plecăm spre autocar râzând.
Termeni utilizaţi în postare
Mână curentă = balustradă, parapet pentru prindere pe scări sau pe punte
Cavaleţi = mâner de prindere fixat pe timonă sau pe copastie
Ruliu = balansarea unei nave prin rotire faţă de axa longitudinală
Tangaj = balansarea navei prin rotire faţă de axa transversală
Prova = partea din faţă a unei nave, botul navei
Pupa = partea din spate a unei nave, coada
Travers = direcţie care face un unghi de 90 grade cu axul longitudinal al navei
Babord = partea din stânga navei în raport cu direcţia de mers
Tribord = partea din dreapta navei în raport cu direcţia de mers
Sabord = deschizătură în pereţii laterali ai navei (pentru scurgerea apei, aerisire etc)
Cheu = construcţie amenajată în port pentru acostarea navelor
Copastie = bordură din lemn sau din metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajului unei nave
Să auzim de bine!

2 comentarii:

  1. Te invidiez de-a dreptul, la naiba! Cum sa treci prin toate astea intr-o singura vacanta? Poti fi un om fericit (intre noi fie vorba, cred ca esti pentru ca recunosc fericirea cand o intalnesc) si implinit. De cand astept o furtuna? La mine marea a fost mult prea calma. Am inotat ca in piscina. Cat priveste postarea anterioara, vreau sa spun ca am trecut si eu prin Bulgaria. Mi s-au parut rudimentari, cu indicatoare ascunse sub frunzele copacilor si cu un scris prea mic si pentru ochii unui om care nu are probleme oftalmologice si e in floarea varstei, cu drumuri nesemnalizate. Nu am respectat viteza aceea, in fapt, nici n-am observat-o. Ce am observat si m-a uimit, au fost multe fete, una mai frumoasa decat alta, care se plimbau pe marginea drumului, imbracate sumar si foarte vesele. Mi-a ramas in minte cat erau de frumoase. Pacat... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ QED: He he... şi nu am povestit totul... Secretul e unul simplu: trăieşte din plin fiecare clipă şi vei vedea câte se întâmplă. Cât despre fetele plantate la rigolă, spre ruşinea noastră ca oameni maturi, au fost observate la fel de bine şi de fata mea care, normal, ne-a întrebat ce e cu ele...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!