Note şi impresii de călătorie din şi despre Thasos, insula verde (13)

Casă în Panaghia

Ziua doisprezece - Panaghia şi Plaja Golden Beach, îngheţată câtă vrei

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Astăzi este o zi mare şi importantă. Adormirea Maicii Domnului este modul cuviincios de a-i comemora moartea. E ziua numelui de Maria, unul dintre cele mai frumoase nume.

Ne sculăm, mâncăm şi plecăm spre Panaghia, o localitate din apropierea Limenas, unde este o biserică foarte frumoasă, după spusele localnicilor. Drumul decurge în condiţiile obişnuite până ajungem în apropierea localităţii. Aici, ne este dat ca să vedem ceva ce nu am fi crezut: poliţişti greci! Şi nu unul, nu doi, ci cea mai mare concentraţie de poliţişti pe metru pătrat care poate fi închipuită. Dar nu vă alarmaţi. Sunt poliţişti chemaţi să asigure fluenţa traficului, pentru că numărul maşinilor care au venit şi continuă ca să vină este uriaş. Unul dintre ei ne dă indicaţiile necesare unde putem parca, ceea ce înseamnă cam un kilometru depărtare faţă de amplasamentul bisericii… Ne conformăm, parcăm şi plecăm spre biserică.



Stradă în Panaghia

Ca peste tot în Thasos, drumul, dacă nu coboară, urcă… Parcurgem cu încântare străduţele înguste ale localităţii pentru că ne oferă prilejul unor poze cum doar în calendarele cu ştaif mai vezi. Clasicii bătrâni stând la taclale în faţa unei taverne sunt nelipsiţi. Cu aparatul ţăcănind de zor, ajungem la biserică, unde o coadă semnificativă s-a format deja la icoana Maicii Domnului. Cumpărăm câteva lumânări şi ne aşezăm disciplinaţi la coadă. În jurul nostru aud localnicii cum se salută, se felicită şi îşi mulţumesc. Este o atmosferă de puternică socializare, o atmosferă cu adevărat de sărbătoare, cel puţin dacă ne luăm după îmbrăcămintea oamenilor.

Ne vine rândul, ne închinăm şi sărutăm icoana, după care dăm o tură prin incinta bisericii unde sute de oameni aşteaptă, dar nu ştiu ce aşteaptă. În spatele bisericii câţiva bărbaţi pregătesc porţiile cu pomeni. Intrăm în biserică şi reuşim ca să prindem măcar sfârşitul slujbei. Ieşim tocmai când încep clopotele ca să bată. Şi atunci vedem şi motivul aşteptării atâtor oameni: câţiva bărbaţi puternici iau pe umeri suportul cu icoana şi, cu preotul în frunte, se formează o procesiune care începe ca să se deplaseze pe străduţele localităţii. Ne alăturăm procesiunii făcând poze încontinuu până ajungem la o mică piaţă, unde preotul ţine o scurtă rugăciune, sfinţeşte apa unei fântâni şi procesiunea porneşte mai departe.

Fanfara

Vedem lumea cum se spală sau bea apă din respectiva fântână şi ne conformăm şi noi. Ca o curiozitate, nu remarcăm pe niciuna din străduţe nelipsitele la noi tarabe cu iconiţe sau alte articole bisericeşti.

Mai targ câteva cadre şi ne îndreptăm spre maşină, prilej de a vedea din nou în acţiune comportamentul şoferilor greci. Un şofer cu o maşină micuţă încearcă să parcheze pe o latură a şoselei. Nu reuşeşete din prima, nici din a doua şi nici din a treia încercare. Toate făcute cu preţul blocării traficului pe ambele sensuri, pe care s-au format deja cozi uriaşe. Dar nimeni, înţelegeţi, nimeni nu claxonează, niemeni nu înjură, nimeni nu scoate nervos capul pe geam, nimeni nu turează sălbatic motorul. Toţi stau liniştiţi înţelegând că situaţia bietului şofer de azi poate fi şi a lor mâine…

Fântâna

Din cauza aglomeraţiei de pe şosea, nu avem de ales pentru restul zilei decât ca să mergem la plaja Golden Beach, care e cea mai apropiată. Bucuria este unanimă. Ajungem, parcăm, punem parasolarele pe geamuri şi purcedem la alegerea unei umbrele pentru a ne bucura încă odată de frumuseţea acestei plaje. Deosebit de lungă, cu un nisip ca pudra, atât în apă, cât şi pe mal, cu minunata apă topaz, a devenit locul nostru preferat. Pe fotoliile umbrelei vecine odihnesc un domn şi o doamnă însoţiţi de un căţeluş alb, deosebit de frumos. Iubitor de animale cum sunt, mă apropii de căţeluş în timp ce îi vorbesc. În acel moment, o aud pe doamnă zicând în româneşte:

- Puteţi să îi vorbiţi, pentru că ştie limba română!

Ne amuzăm cu toţii şi continuăm conversaţia până când familia respectivă decide că a venit timpul ca să plece pentru că vor să facă turul insulei. Ne despărţim după ce le ofer câteva indicaţii ajutătoare, noi având deja vreo şase sute de kilometri făcuţi prin insulă…

Căldura devine sufocantă, intrăm în apă, ne bălăcim, dar totuşi se impun nişte băuturi răcoritoare. Aşa că, plec cu soţia la complexul din apropierea plajei ca să achiziţionăm câteva sucuri şi, de ce nu, nişte îngheţate. Găsim o cofetărie (în mod surprinzător pentru un român, veţi găsi cofetării destul de des pe întinderea insulei), lucru pe cale de dispariţie în România, intrăm şi dăm de o jună vânzătoare pe care o întreb cât costă o îngheţată. Îmi răspunde politicos că nouăzeci de cenţi, iar eu o întreb cât e de mare.

- Cât vreţi dumneavoastră! Câte cupe vreţi? continuă ea nevinovată.

Cât vreţi dumneavoastră! Auziţi responsabili ai turismului din România? Cât vreţi dumneavoastră! Aşa se face turismul adevărat, cu asemenea răspunsuri îi faci pe turişti ca să revină, chiar dacă e vorba de o simplă cofetărie.

Cât vreţi dumneavoastră! Ce părere aveţi de un asemenea răspuns şi în România?

Să auzim de bine!