Note şi impresii de călătorie din şi despre Thasos, insula verde (12)

Plaja Nisteri

Ziua unsprezece-Plaja Nisteri, vulgaritate pe faleză

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Vremea nu se artă ca fiind cea mai favorabilă şi atunci, ca să evităm complicaţiile pluviale care ar putea lua naştere, ne decidem ca să atacăm o plajă apropiată, Nisteri pe numele ei avut anterior căsătoriei…

De la hotel până la plajă nu sunt decât vreo doi kilometri, aşa că ajungem urgent. Parcăm maşina pe marginea şoselei sub niscai pini şi coborâm drumeagul care duce la plajă. Apa este la fel de transparentă ca apa de la robinet, dar culoarea ei verzui-albăstruie îi dă tot farmecul. Ca întindere, plaja este destul de lungă şi destul de lată pentru a nu fi aglomerată. Nisipul este foarte fin, atât pe mal cât şi în apă, dar cel de pe plajă ar putea fi mai curat… Există duşuri, grup sanitar şi nelipsita tavernă, iar pentru o sumă modică poţi închiria pe o zi câte umbrele şi şezlonguri vrei. Încasatorul nu îţi vine pe cap imediat ce te-ai instalat, ci îţi oferă un interval de timp cuviincios pentru acomodare.

Iau cu mine în apă minciocul şi masca şi pornesc la vânătoare de peştişori sau pescuit, pe româneşte. După o oră de rătăcit cu capul sub apă printre toate stâncile din zonă am reuşit să prind în mincioc o albină moartă… Îmi reprofilez activitatea şi mă orientez spre fotografierea sub apă a picioarelor soţiei. Noua activitate se dovedeşte, dacă nu fructuoasă, mult mai plăcută…

Aşa cum stau pe plajă şi mă usuc, încerc ca să fac unele comparaţii de natură turistică. Privind lucrurile prin prisma ţărilor de provenienţă a maşinilor de care dau la tot locul, pot spune că este vara şi concediul grecilor. Ca pondere faţă de alţi ani, am impresia că sunt mult mai puţini turişti străini. Practic, în jurul meu aud vorbindu-se doar greceşte. Am văzut câteva maşini cu sârbi, câteva cu nemţi şi câteva cu români. Într-o clasificare care îmi aparţine, maşinile cu sârbi ar fi pe primul loc ca număr, apoi cele cu nemţi, urmate în ordine de cele cu români, bulgari, belgieni, francezi şi englezi. Dacă în anii trecuţi număram cu zecile maşinile din România aflate în parcările hotelulrilor, acum dacă văd câte una ici şi acolo. Maşini cu număr de Anglia am putut număra doar două. Acelaşi lucru e observabil şi la plimbările prin magazine, unde rar aud altă limbă decât greceşte. Nu, orice mi-aţi spune, vara aceasta, în Grecia, este vara grecilor, chiar dacă anul acesta suntem în Grecia în august şi nu în iunie.

Cerul se limpezeşte bine de tot şi căldura devine sufocantă, iar culoarea mea este doar cu o nuanţă diferită de cea neagră. Mai bem câte un frappé, mai înotăm şi asta până către ora şaptesprezece, deoarece suntem foarte aproape de hotelul nostru. Mişcându-ne greoi, ne strângem bagajele şi plecăm spre hotel pentru cuvenita ablaţiune cotidiană. Odată operaţiunea de finisare terminată, pornim în grup compact mai întâi spre un supermarket de unde putem cumpăra un bax cu şase sticle de apă minerală de 1,5 litri la doar 1,5 euro.

După care, cu inima strânsă, ne îndreptăm spre oraş pe străduţe dosnice pentru a evita întâlnirile de gradul trei cu personalul restaurantelor din zonă. Reuşim cu brio ca să ajungem pe faleză, iar soţia îmi aruncă priviri recunoscătoare pentru reuşită. Chiar dacă suntem grecizaţi în mare măsură, nu putem totuşi ca să mâncăm ce şi când mănâncă grecii originali… Şi ochim un local mititel, unde vedem o doamnă în vârstă că ne invită. Studiem meniul şi în acest răstimp apar brusc lângă noi doi tineri, un băiat şi o fată, care sunt ajutoarele doamnei şi preiau comanda. Ne dorim un regim de cruţare, aşa că preferăm câte un gyro de căciulă şi trei salate, două bouiourdi şi o salată rusească pentru copilă. Cei doi tineri se întrec în a ne schimba faţa de masă, a aduce tacâmurile şi o sticlă cu apă rece. Am făcut comanda şi am purtat toată discuţia în englezeşte cu cei doi tinerei, iar ei m-au înţeles foarte bine. Salata rusească nu se dovedeşte cea mai bună inspiraţie, dar celelalte sunt la nivelul aşteptărilor.

În timp ce efectuăm procesul de fagocitoză, la o masă lângă noi se aşază un grup de patru români, după vorbă, după port… Auzind ei în apropiere vorbire românescă, ce şi-au zis? Ia hai să fim noi băgaţi în seamă! Poate ne împrietenim… Aşa că au început ca să vorbească tare. Dar asta nu ar fi fost nimic dacă nu vorbeau prostii cu voce tare. Ca părinte, eram într-o situaţie delicată faţă de copilă, aşa că am decis ca să iau măsuri drastice. Drept pentru care, folosind limbajul cunoscut pe plan internaţional drept limba greacă, am chemat tinerii, le-am cerut să întocmească nota, am plătit şi ne-am ridicat. Brusc nu mai eram interesanţi şi grupul cel vulgar a fost adus la tăcere. Iar pentru ca victoria să fie definitivă, din dreptul ieşirii din local, i-am salutat pe tineri şi le-am mulţumit. Victoria a fost dublă: vulgarităţile au încetat, iar cei doi tineri sunt convins că se vor adăuga cohortei care ne salută cu mare protocol de câte ori trecem prin faţa unuia din localurile vizitate.

Aşa cum mergem noi pe faleză comentând cele întâmplate, văd venind din dreapta în pas alert un poliţist. Că se deplasează în pas alert nu mă miră pentru că presupun că poliţiştii sunt oameni ocupaţi. Mă miră însă prezenţa lui, dar mă lămuresc repede văzând în stânga secţia de poilţie. Acum sunt clare şi prezenţa şi mersul lui grăbit. Ei bine, ce credeţi că face la vederea noastră poliţistul cel grăbit spre secţia de poliţie? Se opreşte! Se opreşte şi ne dă întâietate, deşi noi ne preumblăm cu mâinile în buzunare... Despre ce vorbeam? A, da, despre cum se face turismul... Şi cum vă spuneam...

Să auzim de bine!