Grecul şi românul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Cititorilor blogului meu cred că le este de acum cunoscută afinitatea mea faţă de Grecia. Faţă de istoria, cultura şi, de ce nu, limba greacă. O mare parte a anului trăiesc dese momente de adâncă frustrare pentru că nu am cu cine vorbi greceşte. Sentimentele îmi sunt atât de năvalnice câteodată încât încep să mă adresez colegilor în această limbă deşi, în toate cazurile mi se răspund cu totul alte lucruri în cu totul alte limbi... Fapte care nu îmi ştirbesc dragostea faţă de această limbă şi nici dorinţa de a o învăţa cât mai bine. Oricum, acest lucru m-a pus deseori în cele mai inedite situaţii, atât în ţară, cât şi în Grecia. Astăzi vă voi relata cazul care mi s-a părut a fi cel mai paradoxal, mai absurd dar şi mai vesel dintre toate petrecute în ţară.

Mai este mult până la vară, dar iată cu Dumnezeu e bun şi milostiv şi, zilele trecute, îmi scoate în faţa ochilor o firmă de turism care are la intrare un mare panou publicitar cu oferte pentru Grecia. Fiind în drum spre serviciu, iau în trecere un pliant pe care îl citesc în autobuz. Nu îmi trebuie mult ca să-mi dau seama că este vorba de reprezentanţa din România a unei firme greceşti, ceea ce mă duce imediat cu gândul la două lucruri: e posibil să aibă ofertele pentru vară mai ieftine decât restul agenţiilor şi este la fel de posibil ca să dau de niscai vorbitori de limba greacă, ceea ce, pentru plăcerile mele lingvistice, nu e de colea.

Cred că vă este clar că a doua zi, imediat ce am terminat programul m-am repezit la respectiva agenţie. Ajung la uşă, sun şi îmi deschide un domn cam la cincizeci de ani, mărunţel şi brunet. Văzându-i înfăţişarea, devin convins că e grec. Din acest moment începe dialogul nostru pe care voi încerca să vi-l redau cât mai fidel posibil. Cu o observaţie esenţială: tot timpul eu i-am vorbit în greceşte, iar el mi-a răspuns în româneşte! Regret doar că nu vă pot reda mimica lui în timp ce încerca să mă lămurească vorbind româneşte, de parcă eu eram grec, nu român!

Sunt primul care încep dialogul:

- Γεια σας! Καλησπέρα! (Vă salut! Bună seara!), îi spun eu în greceşte.

Tipul îmi răspunde în româneşte:

- Vă salut! Ţe faci?

Prin acest “ce faci” omul mi-a confirmat că e grec, aceasta fiind o formă tipică pentru salut între greci – Καλησπέρα! Τι κάνεις / Bună seara! Ce faci? s-ar saluta doi greci la ei acasă, la fel cum englezii îşi spun how do you do. Aşa că decid să continui.

- Καλά και εγώ ευχαριστώ! (Mulţumesc, şi eu fac bine) îi răspund în greceşte.

După care, continui:

- Aveţi o ofertă afară, grăiesc eu cu nonşanaţă în limba greacă.

- Da, e oferta nostru completă, îmi răspunde el tot în româneşte, arătându-mi cu un gest cât mai larg încăperea şi pliantele aflate pe tot locul.

Deşi sunt convins că nu sunt nici de departe cel mai bun vorbitor de limba greacă din România, încep să am sentimentul că tipul îmi vorbeşte de parcă el ar fi român ştiutor de limba greacă şi eu un grec neştiutor de limbă română, pentru că îşi însoţeşte fiecare cuvânt de gesturi explicative, ca pentru muţi sau analfabeţi, dar vorbind în continuare în limba română!

- Şi pentru vară? Aveţi ceva, vă rog? continui eu în greceşte.

- Doar ţe vedeţi.

După care reia silabisind şi privindu-mă în ochi ca să vadă dacă am înţeles:

- Ţe es-te pe pe-re-te de pre-zen-ta-re! Pe pa-nou, continuă el arătându-mi panoul cu gesturi explicite şi silabisind.

Mă uit cu atenţie la panoul indicat, privesc restul pereţilor şi îmi dau seama că este totuşi o ofertă limitată, dar continui:

- Aveţi discount? îmi continui eu antrenamentul de limbă greacă.

- Da, da! Eu avem 5 % dacă tu achiţi până in martie. Ţinţi, repetă el arătându-mi degetele de la o mână de câteva ori.

- Sunteţi şeful, deci sunteţi patronul? continui eu în aceeaşi limbă greacă.

- Da, da, îmi răspunde el vesel în română, sunt pa-tro-nul, eu am toa-tă a-fa-ţe-rea, continuă el silabisirea explicativă, făcând gesturi cuprinzătoare din mâini, gesturi care ar fi trebuit să mă facă să înţeleg că el deţine totul.

- Eu, şi artă spre el, am toată afaţere in Greţia, şi artă cu mâna undeva, afară, şi am şi afacere aiţi, continuă el vesel în română arătând încăperea cu gesturi semnificative. E a mea!

După care reia tot în română:

- Acolo eu asigur toate servicii!

- Înţeleg, continui eu dialogul oarecum unilateral în limba greacă.

- Da, da, mă bucur, îmi răspunde el. Acolo eu asigur tot ţe doriţi: excursii, vizite, sport, cumpărături, tot!

Râsul, umorul situaţiei, gesturile lui explicative, toate devin de nesuportat şi simt că voi izbucni în râs, aşa că decid să închei îndreptându-mă spre uşă, în timp ce bunul om îmi oferă un pliant cu oferta firmei:

- Bună seara şi mulţumesc pentru informaţii! Îi spun de data asta în română.

- Νά σαι καλα! Σας ευχαριστώ και καληνύχτα! (Cu plăcere! Eu vă mulţumesc şi noapte bună) îmi răspunde el de data asta, în sfârşit, în greceşte, conducându-mă spre uşă!

Greu am scris aceste rânduri încercând să mă abţin să râd de toată cazna lui de a-mi explica prin mimică, prin gesturi şi vorbind româneşte tot ceea ce ar fi putut să-mi spună mult mai uşor pentru el în greceşte… M-am decis să îi mai fac o vizită, dar la care să vorbesc doar în româneşte. Cine ştie...

Să auzim de bine!

P.S. Încăpăţânat cum mă ştiţi, nu am rezistat mai mult de o săptămână şi l-am vizitat din nou. Oferta este bună fără nicio îndoială. Chiar cea mai bună. Aşa cum mi-am propus, discuţia am purtat-o în întregime în limba română. Am vorbit de oferta lui turistică, de numărul meu de maşină cu numele NIKOΣ, de Soarele Verginei de pe ecranul telefonului meu celular fără să spunem o singură literă în greceşte, iar la plecare, politicos ca şi data trecută, omul m-a condus până la uşă şi, în timp ce mă pregăteam să ies, îmi spune în româneşte:

- Vorbeşti foarte bine româneşte!...

În timp ce râdem în hohote amândoi, arăt cu degetul spre el şi îi spun în greceşte:

- Şi tu vorbeşti bine greceşte!...