Despre soți prinși în flagrant s-au spus numai lucruri rele până acum. Se pare că acest lucru a motivat puternic spiritul poetic și defensiv al bărbaților adulteri, deoarece vedem cum, din durerea și suferința lor, s-a născut o baladă! Gen specific culturii române, poema ne oferă, pe lângă versificarea ei reușită, încă o confirmare a faptului că din durere se nasc perlele…
Draga mea, nu fii nervoasă,
S-a-ntâmplat netam-nesam:
Cu maşina înspre casă
Prin furtună conduceam.
Când deodat’ din şanţ apare
Drept în faţa ochilor
O… ceva, o … arătare,
Şi-am frânat să n-o omor.
Era palidă şi trasă,
Udă, plină de noroi
Şi-am zis:
“Hai, te iau acasă
Să mănânci ceva la noi.”
S-a spălat, i-am dat mâncare
Şi-o cămaşă, dar nu-i bai
Era dintre cele care
Tu nu le mai foloseai.
I-am dat fusta de mătasă
Şi-un pulover galben-pai.
Fiindcă te făceau cam grasă,
Tu nu le mai foloseai.
Rupţi, pantofii din picioare
I-am schimbat, o bucurai
Cu acel model pe care
Tu nu îl mai foloseai.
Când să plece de la mine
M-a-ntrebat pe-un ton şoptit:
“Nu mai ai cumva, creştine,
Şi-altceva nefolosit...?
Ei, cum a fost? Cam trist, nu? Ca orice baladă...
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!