Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cei care am trăit ca oameni maturi ultimii douăzeci de ani, cu siguranţă că îşi aduc aminte de falimente sau scandaluri financiare, unul mai mare ca altul.
Dacă numele societăţilor falimentare şi falimentate au fost mai mult sau mai puţin renumite, nu are importanţă acum. Dar toate au avut o trăsătură comună, care le-a dat o importanţă semnificativă: au zguduit din plin economia naţională. Cine nu a auzit de falimentul Bancorex? Dar de cel al Bankcoop? Sau al Băncii Internaţionale a Religiilor? Sau de cel al Băncii Turco Române? Toate au implicat măsuri guvernamentale de redresare financiară sau economică, măsuri luate în ultimă instanţă, pe spatele contribuabililor.
Ei bine, cine îşi mai aminteşte de aceste scandaluri, cu siguranţă că îşi mai aminteşte şi altceva: faptul că nimeni nu a fost acuzat sau condamnat, faptul că nimeni nu a trebuit ca să restituie nici măcar un leu vechi.
De douăzeci de ani se fac tot felul de sondaje, unul mai aiuritor ca altul, dar toate confirmând lipsa de credibilitate a justiţiei în România. Aşa cum suntem, nespălaţi sau inculţi, iubitori de manele sau cocalari, toţi, dar absolut toţi, chiar şi hoţii, am simţit şi simţim nevoia de justiţie, nevoia de dreptate.
Criminali sau tâlhari dovediţi prinşi de Poliţie şi eliberaţi de justiţie pe motiv că nu prezintă pericol social, procese cu sentinţe aiuritoare, judecători sau avocaţi corupţi dincolo de măduva oaselor, beizadele de justiţiabili care fac legea prin localităţile de domiciliu fără ca cineva să îi condamne precum şi multe altele au erodat din greu orice noţiune de justiţie în România. La toate acestea s-a adăugat lipsa oricăror măsuri recuperatorii în cazul celor care s-au făcut vinovaţi de falimentări frauduloase sau alte matrapazlâcuri similare. Guvernele de până acum şi-au făcut un obicei din a clama că vinovaţi sunt patronii care au solicitat credite neperformante, uitându-se ca să se spună că respectivii patroni au şi obţinut respectivele credite, toate aceste falimentări neputându-se face fără un ajutor temeinic din interiorul băncii respective.
Niciun funcţionar, niciun şef de birou, niciun director de filială, niciun director general şi niciun preşedinte nu au fost pedepsiţi, deşi creditele au fost acordate sub semnătura lor.
Deşi bogăţia afişată a acestor salariaţi a fost mai mult decât opulentă, nimeni nu a solicitat şi nimeni nu a obţinut nicio sumă de la ei drept recuperare a prejudiciului cauzat. Deşi problema a fost pusă pe tapet de mass media de nenumărate ori, iar caracterul părtinitor era mai mult decât evident, timp de douăzeci de ani partidele aflate la putere s-au ascuns după justificări puerile pentru a nu întreprinde nicio măsură. Niciun guvern şi niciun partid nu a reuşit, nu a încercat şi nu a vrut ca să treacă prin Parlament vreo lege cu caracter recuperatoriu privind averile nejustificate.
Nu sunt un iubitor de Boc, dar nici de Ponta sau Antonescu. Sunt un simplu iubitor de dreptate, de dreptatea după care tânjim toţi. Am criticat măsurile aiuritoare ale Guvernului Boc la fel cum voi face atunci când va fi cazul şi cu cele ale Guvernului Ponta sau Antonescu, din acelaşi spirit de dreptate. Dar acest spirit de dreptate mă obligă să dau Cezarului ce e al Cezarului şi să recunosc faptul că, prin legea confiscării averilor ilicite, Guvernul Boc este singurul care, măcar a făcut ceva. Că legea se va aplica sau nu sau că legea este perfectibilă, asta e o altă discuţie. Dar bazele legale au fost puse abia acum, după douăzeci de ani. Drept pentru care nu pot să fiu ipocrit şi să nu îl felicit pe Primul Ministru pentru decizia lui.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!