Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Săptămâna trecută am făcut o promisiune unuia din cititorii blogului meu. Aceea de a publica pe blogul meu câteva din cele mai frumoase imagini pe care le voi surprinde în Istanbul.
Ajuns la faţa locului am început să-mi dau seama de gravitatea promisiunii făcute. Deşi nu sunt la prima vizită în acest oraş, cantitatea de istorie pe metru pătrat pe care o observ e imensă. Şi nu numai. Viaţa deosebit de animată a oraşului, complexitatea ei, multitudinea de oameni şi de rase întâlnite pun la grea încercare un fotograf, oricât de amator ar fi. Monumente în stare excepţională sau ruine, toate din vremuri imemoriale, îţi aduc în prim plan istoria zbuciumată a acelor locuri şi de ce nu, a noastră. Nume sonore ale istoriei antice sau medievale răsună la tot pasul. Nu ştii ce să fotografiezi mai întâi, imagini de ansamblu sau detalii? Oameni sau monumente?
Oricum am întors lucrurile, cantitatea de informaţie acumulată cu ajutorul camerei de fotografiat e enormă. Mi-am umplut până la refuz toate stick-urile şi cardurile de memorie. După cum observa o cunoştinţă în timpul unei discuţii avute pe tema celor de mai sus, îmi va trebui un an ca să sortez şi să editez fotografiile făcute într-o zi.
Mi se pare interesant covrigarul care merge cu tava cu 100 de covrigi aşezată pe cap, dar îmi este imposibil să-mi refuz plăcerea de a fotografia Omfalion-ul, centrul lumii (de la grecescul ομφαλός = buric), locul unde se încoronau împăraţii bizantini. Sunt superbe coloanele din Biserica Cisternă, dar să trec pe lângă Coloana lui Constantin fără să apăs pe declanşator mi se pare o impietate. Toate acestea mi-au făcut alegerea foarte dificilă. În final, eu trebuie să-mi ţin promisiunea, dar încă nu ştiu care poze să le postez din miile făcute.
Ceea ce vedeţi în imaginea postată este alegerea mea finală. Sunt convins că mulţi din voi NU înţeleg despre ce este vorba. Este vorba de poza unei staţii de tramvai din Istanbul. Ciudat, nu? Din atâtea poze cu monumente minunate, eu să aleg tocmai poza unei staţii de tramvai? Ei bine, dragii mei, poza asta spune foarte multe. Spune despre faptul că turcii (cel puţin cei din Istanbul) îşi cumpără biletul de transport de la tonetă, îl introduc în cititor şi intră pe peronul tramvaiului pe la turnicheţii deschişi de cititorul de bilet! Nu sar gardul, nu sar peste turnicheţi, nu intră traversând de pe celălalt sens, nimic din toate astea. Pur şi simplu stau la rând, aşteaptă deschiderea turnicheţilor, intră pe peronul tramvaiului şi aşteaptă sosirea tramvaiului. Fără vreun controlor sau jandarm care să-i supravegheze. Lucrurile acestea se întâmplă în Turcia, Turcia cea blamată de noi ca fiind vinovată de toate balcanismele, toată murdăria, toată lenea şi toată neamprostia care ne caracterizează.
Credeţi că veţi apuca să vedeţi aşa ceva în România cea civilizată? Eu nu.
Să auzim de bine!
Săptămâna trecută am făcut o promisiune unuia din cititorii blogului meu. Aceea de a publica pe blogul meu câteva din cele mai frumoase imagini pe care le voi surprinde în Istanbul.
Ajuns la faţa locului am început să-mi dau seama de gravitatea promisiunii făcute. Deşi nu sunt la prima vizită în acest oraş, cantitatea de istorie pe metru pătrat pe care o observ e imensă. Şi nu numai. Viaţa deosebit de animată a oraşului, complexitatea ei, multitudinea de oameni şi de rase întâlnite pun la grea încercare un fotograf, oricât de amator ar fi. Monumente în stare excepţională sau ruine, toate din vremuri imemoriale, îţi aduc în prim plan istoria zbuciumată a acelor locuri şi de ce nu, a noastră. Nume sonore ale istoriei antice sau medievale răsună la tot pasul. Nu ştii ce să fotografiezi mai întâi, imagini de ansamblu sau detalii? Oameni sau monumente?
Oricum am întors lucrurile, cantitatea de informaţie acumulată cu ajutorul camerei de fotografiat e enormă. Mi-am umplut până la refuz toate stick-urile şi cardurile de memorie. După cum observa o cunoştinţă în timpul unei discuţii avute pe tema celor de mai sus, îmi va trebui un an ca să sortez şi să editez fotografiile făcute într-o zi.
Mi se pare interesant covrigarul care merge cu tava cu 100 de covrigi aşezată pe cap, dar îmi este imposibil să-mi refuz plăcerea de a fotografia Omfalion-ul, centrul lumii (de la grecescul ομφαλός = buric), locul unde se încoronau împăraţii bizantini. Sunt superbe coloanele din Biserica Cisternă, dar să trec pe lângă Coloana lui Constantin fără să apăs pe declanşator mi se pare o impietate. Toate acestea mi-au făcut alegerea foarte dificilă. În final, eu trebuie să-mi ţin promisiunea, dar încă nu ştiu care poze să le postez din miile făcute.
Ceea ce vedeţi în imaginea postată este alegerea mea finală. Sunt convins că mulţi din voi NU înţeleg despre ce este vorba. Este vorba de poza unei staţii de tramvai din Istanbul. Ciudat, nu? Din atâtea poze cu monumente minunate, eu să aleg tocmai poza unei staţii de tramvai? Ei bine, dragii mei, poza asta spune foarte multe. Spune despre faptul că turcii (cel puţin cei din Istanbul) îşi cumpără biletul de transport de la tonetă, îl introduc în cititor şi intră pe peronul tramvaiului pe la turnicheţii deschişi de cititorul de bilet! Nu sar gardul, nu sar peste turnicheţi, nu intră traversând de pe celălalt sens, nimic din toate astea. Pur şi simplu stau la rând, aşteaptă deschiderea turnicheţilor, intră pe peronul tramvaiului şi aşteaptă sosirea tramvaiului. Fără vreun controlor sau jandarm care să-i supravegheze. Lucrurile acestea se întâmplă în Turcia, Turcia cea blamată de noi ca fiind vinovată de toate balcanismele, toată murdăria, toată lenea şi toată neamprostia care ne caracterizează.Credeţi că veţi apuca să vedeţi aşa ceva în România cea civilizată? Eu nu.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!