După Revoluţie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Pentru cei care am prins Revoluţia, ne amintim că momentul a fost cel al unor mari speranţe, mai mult decât cel al unor mari schimbări. Ce se striga atunci pe străzi era “Jos Ceauşescu” şi nu altceva.
Abia când l-am auzit pe Petre Roman cu primul lui guvern afirmând că profesionalismul şi competenţa vor fi principiile conducătoare ale noi societăţi, abia atunci am crezut că va veni şi vremea marilor schimbări.
Anii au trecut şi tot mai des am auzit voci care afirmau că nu s-a schimbat nimic în anii trecuţi de la Revoluţie. Nu le-am acordat atenţie pentru că, de cele mai multe ori, erau vocile unor refulaţi care strigau că strugurii sunt acri aidoma vulpii din fabulă. Pentru că, dintr-un anumit punct de vedere, schimbările erau evidente chiar şi pentru un orb.
Ne-am câştigat dreptul la publicaţii libere, care acum dispar datorită crizei.
Ne-am câştigat dreptul de a spune nu, pe care acum îl folosim chiar şi când nu e cazul.
Ne-am câştigat dreptul de a pleca oriunde în lume, totul rezumându-se la banii de care dispunem.
Ne-am câştigat dreptul de a avea firme private, pe care le-am făcut firme căpuşă sau le-am băgat în faliment.
Ne-am câştigat dreptul la o justiţie liberă, atât de liberă încât eliberează criminalii pe motiv că nu prezintă pericol social.
Ne-am câştigat dreptul la o cultură liberă pe care, acum am umplut-o de pornografie.
Ne-am câştigat dreptul la televiziuni private care, acum ne cultivă cu obstinaţie neamprostia.
Ne-am câştigat dreptul de a vorbi liber, atât de liber încât mulţi au devenit pupincurişti.
Şi multe altele ne-am câştigat.
Sunt în faţa unei tonete cu bilete R.A.T.B. După un sfert de oră de stat la coadă, îmi vine rândul la geamlâc. Încerc să-i spun casierei ce fel de abonament doresc, dar nu mă aude. Încearcă să îmi ceară lămuriri suplimentare, dar nu o aud. Totul din cauza faptului că discuţia trebuie purtată printr-o fantă cât un lat de palmă, aflată undeva, la nivelul buricului. La 20 de ani de la Revoluţie, refuz să mă aplec pentru a cumpăra un abonament la R.A.T.B. Într-un târziu, înţelege rugămintea mea, inclusiv aceea de a le comunica şefilor ei că există oameni care refuză să se umilească pentru un bilet de autobuz.
Aici, cu adevărat nu a fost nicio schimbare. Am rămas aceeaşi, în sufletele şi în condiţia noastră.
Când intri într-un magazin, vânzătoarele continuă să stea la şuetă fără să te bage în seamă şi tu eşti cel care le spui „mulţumesc” la plecare.
În faţa oricărui ghişeu al vreunei instituţii publice, trebuie să te apleci şi să te umileşti pentru o simplă informaţie.
În continuare îţi este frică de bătaie dacă ceri la probă o a doua perecehe de pantofi.
Atelierele de servicii îţi descompletează sau folosesc echipamentele date la reparat şi tu nu mai ai cui să le reclami.
Orice reparaţie (inclusiv reparaţia drumurilor) este făcută de mântuială contra unor preţuri piperate.
Maşinile de gunoi colectează gunoiul la orele când lumea pleacă la serviciu.
Medicii vin la cabinete când vor şi pleacă când au chef.
Şi multe altele au rămas neschimbate.
Da, în privinţa modului în care eşti umilit ca simplu cetăţean, putem spune fără teamă de a greşi că nimic nu s-a schimbat de la Revoluţie încoace.
Să auzim de bine!