Europa din noi (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Un raţionament cinic şi sumar ne duce la concluzia că acum, dacă tot au plecat din ţară toate lepădăturile, ne aşteaptă un viitor fericit într-o ţară de elite comportamentale.
Evident, este un sofism pentru că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Din acest raţionament lipseşte o premisă importantă: aceea a regenerării şi perpetuării.
Evidenţele ne arată osârdia populaţiei în cultivarea şi perpetuarea neamprostiei. Oamenii obişnuiţi, poporul cum este îndeobşte denumit, manifestă o curiozitate morbidă pentru apologia nimicului dezvoltată de tabloide, care ajung la tiraje record. Nicio preocupare pentru ceva consistent, de substanţă. Cei care au curajul să deschidă un volum de beletristică în timpul călătoriei cu un mijloc de transport o fac timid, copleşiţi de tabloidele desfăşurate de cei din jur fără jenă faţă de copii. Posturile de televiziune se întrec să transmită cu audienţe record emisiuni de bârfă din cea mai josnică speţă, emisiuni de privit pe gaura cheii sau în care neamprostia şi proştii sunt la loc de cinste. Este suficient ca o femeie să pozeze goală ca să aibă asigurat un post de crainică la televizor. Agramaţii sau inculţii sunt prezentatori de emisiuni sau redactori de ziare.
Divele se întrec în a spune enormităţi pe post pentru că, au observat şi ele, asta nu le atrage vreo pedeapsă ci, din contră, avansări. Moderatorii emisiunilor de bârfe sunt vedete, luptându-se pentru acest statut cu piţipoancele care au “articole” în reviste pentru bărbaţi. Foşti hoţi sau puşcăriaşi sunt invitaţi de onoare ai emisiunilor, constituind cel mai ticălos exemplu pentru copiii pe care ne chinuim să-i educăm. Se cultivă aroganţa, nesimţirea, obrăznicia şi lipsa de maniere, sunt propulsate în faţă personaje atât de proaste încât ajung să fie date afară chiar de postul care le-a vânat cu atâta ardoare. Valorile morale sunt întoarse pe dos, reformele nesfârşite şi ineficiente din învăţământ au dus copiii la limita analfabetismului şi a nesimţirii. Cocalarii au invadat Internetul, discotecile, restaurantele sau locurile publice, oriunde ai întoarce privirea. Printr-o contradicţie viscerală afirmăm cu orice prilej dorinţa noastră de a trăi civilizat, dar continuăm să distrugem tot ce întâlnim în cale, să umplem de gunoaie orice metru pătrat şi să furăm chiar dacă nu ne trebuieşte.
Nimeni nu ia atitudine, toţi se complac într-o indiferenţă vinovată. Cei care au îndrăznit sau îndrăznesc să aibă o cât de mică atitudine contrară acestor manifestări sunt ridiculizaţi fără milă pe toate canalele mass media şi puşi la stâlpul infamiei pentru că se împotrivesc progresului. Niciodată oamenii nu au fost atât de orbiţi de cinismul încurajat de dorinţa de bani şi înavuţire. Biserica este la fel de placidă ca şi societatea civilă. Oamenii de calitate au ajuns să-şi dorească să părăsescă ţara nu numai din dorinţa unor căştiguri civilizate, ci şi din dorinţa de a trăi între oameni civilizaţi. Axioma cu mărul putred care strică o ladă cu mere sănătoase e mai adevărată ca niciodată.
Am devenit o reală pepinieră de hoţi, bădărani şi violatori, o ţară cultivatoare a neamprostiei. Orbiţi de dorinţa de câştig cu orice preţ şi cât mai mare, producem aceste deşeuri zi de zi şi în proporţii de masă, îndepărtându-ne pas cu pas de ceea ce afirmăm că ne dorim. Ne-am dorit deschiderea graniţelor nu pentru a învăţa ceva de la cei mai civilizaţi ca noi, ci ca să îi aducem la un numitor comun cu noi.
Cu ani în urmă am fost contactat de un prieten cu care nu mă văzusem de foarte mult timp. Omul şi-a exprimat dorinţa expresă de a ne vedea cât mai curând ca să depănăm amintiri. Am stabilit ca să ne vedem chiar în acea seară, el dorind să vină la mine ca să-mi cunoască familia. La ora stabilită îl aşteptam în capătul aleii. A coborât dintr-un taxi şi atunci am văzut că era atât de beat cum nu mai văzusem pe cineva vreodată. În mod evident am refuzat orice continuare a discuţiei dată fiind starea lui. În beţia care îi întuneca minţile nu s-a mai controlat şi a dat glas problemei care îl frământa:
- Aha, mi-a spus rânjind, vecinii tăi te ştiu că eşti un DOMN. Serios şi cu maniere şi îţi este ruşine cu mine! Dar eu vreau ca să ne vadă vecinii tăi împreună! Vreau să te vadă cu mine!
Este cel mai bun exemplu pe care îl pot da ca să ilustrez dorinţa de nimicnicie din noi.
Să auzim de bine!