Est omen in nomen

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
În trecerea lor prin Drumul Taberei, vechii latini ne-au cadorisit cu o vorbă înțeleaptă: est omen in nomen sau, altfel spus, este un destin în nume.
În decursul timpului au existat numeroase studii și încercări care mai de care mai științifice pentru a descoperi adevărul din spatele acestor vorbe. Dar, iată că a trebuit să vină secolul al XXI-lea, și cu el linia de tramvai 41, pentru ca lucrurile să se limpezească, iar tâlcul vorbelor să fie deslușit.
Scriam în postarea mea precedentă intitulată Un tramvai numit dorință, despre recordurile stabilite de această linie, fapt ce nu face altceva decât să demonstreze adevărul vechiului adagiu latin.
Astfel, lina tramvaiului 41 a fost, din start, cea mai lăudată linie criticată. După acest prim record, care a făcut o primă legătură cu destinul ei, lina tramvaiului 41 a continuat cu alte două recorduri, unul mai trist ca altul: a devenit linia de tramavai cu cei mai mulți mutilați din București, iar apoi, lina de tamvai cu cei mai mulți morți, călătorii neatenți din oraș dovedind o adevărată atracție pentru a fi mutilați sau uciși de tramvaiele acestei linii. Ceea ce nu a făcut altceva decât să lege și mai mult numele liniei de destinul ei.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici, linia tramvaiului 41 devenind prima linie de tramvai în care a apărut un înțepător, personaj sinistru care înțepa cu un ac femeile aflate în tramvai.
Pe un destin deja format, a apărut un alt record ciudat, lina tramavaiului 41 fiind prima linie de tramvai în care s-a descoperit un masturbator. Pentru mine, lucrurile erau deja foarte clare: linia tramvaiului 41 este cea mai bună și cea mai vie dovadă că există o legătură între nume și destin, iar articolul meu se încheia cu acest presupus ultim record.
Dar viața bate blogul și iată că tramvaiele acestei linii se califică ieri cu alte două recorduri dintr-o lovitură, precum Croitorașul cel Isteț: a devenit linia de tramvai cu cele mai multe garnituri de tramvai implicate într-o ciocnire în lanț (patru!) și linia de tramvai cu cei mai mulți accidentați (89 după ultimele surse!) rezultați dintr-un singur accident.
Între noi fie vorba, vă spun că o întâmplare nefericită a făcut ca soția mea să se afle într-unul din tramvaiele implicate, dar o altă întâmplare, fericită de data asta, a făcut ca ea să se afle în primul tramvai și să scape nevătămată.
Acum, având în vedere cele de mai sus, mai aveți vreo îndoială de inexistența unei legături între destin și nume, în special cel al tramvaiului 41?
Să auzim de bine!

Un tramvai numit dorinţă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Încep prin a vă preciza că acest articol nu are nicio legătură, dar absolut niciuna cu faptul că linia tramvaiului 41 a fost inaugurată pe vremea când domnul Băsescu era primarul Bucureştilor.

Acum, că am lămurit acest aspect, haideţi să terecem la treabă. Lina tramvaiului 41 are un capăt în Ghencea, pe un vechi maidan, fost poligon auto şi celălalt în apropierea pavilionului Expo din Băneasa (construit pe locul unui fost hipodrom).

Utilitatea liniei este dovedită de departe. Să ne gândm la faptul că leagă două zone muncitoreşti de mare angajament, ca să zic aşa. În plus, linia este foarte rapidă, atât datorită infrastructurii, cât şi datorită gardurilor adiacente liniei care împiedică traversarea ei în stilul nostru neaoş, românesc.

La orice oră tramvaiele respectivei linii merg cu mare viteză şi mare regularitate spre satisfacţia neplătitorilor de bilete sau abonamente de călătorie. Desigur că o asemenea realizare nu putea să nu trezească invidii, unele manifestate chiar pe timpul construcţiei când, un mare număr de concitadini se manifestau cât se poate de vocal împotriva construirii acestei linii pe care acum o folosesc la modul intensiv.

Dar tramvaiul este un mijloc de transport care trezeşte nostalgii românilor încă din cele mai vechi timpuri. Să ne amintim aici doar piesa Du-mă acasă, măi tramvai în interpretarea nemuritorului Gică Petrescu sau Hei, tramvai în interpretarea la fel de nemuritoarei trupe Phoenix.

Cu timpul, tramvaiul 41 a început să îşi dovedească măreţia prin performanţele atinse. Astfel, a devenit linia cu cei mai mulţi accidentaţi, mutilaţi sau omorâţi dintre toate liniile de transport bucureştene, în pofida grilajului protector existent pe aproape tot parcursul. O performanţă tristă care, dovedeşte că atunci când vrea să traverseze ca la el în comună, românului nu-i stă nimic în cale…

Dar imaginaţia şi afinitatea românilor faţă de mijlocul de transport numit tramvai nu cunosc limite. Aceasta a făcut ca în tramvaiul 41 să fie primul mijloc de transport în care să apară un înţepător, înţepătorul din tramvaiul 41, ipochimenul manifestându-se prin aceea că înţepa femeile călătoare.

Arestat şi predat justiţiei, acesta nu a dispărut de pe scena publică fără să lase un urmaş: masturbatorul din tramvaiul 41, după cum ne anunţă ziarele, un nou exemplu de ciudăţenie care apare doar pe această linie. Iată cum, într-o relativ scurtă activitate publică, linia tramvaiului 41 s-a remarcat prin trei performanţe neatinse de nicio altă linie. Ce urmează?

Să auzim de bine!

Ruşine de bărbat

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Stau în faţa ecranului la fel cum stăteam pe vremuri în faţa unei coli de scris. Mă uit la ecranul alb şi literele nu se pot lega. Nu mă ajută nici măcar muzica (grecească, evident) pe care o ascult atunci când mă relaxez.

Sunt nervos şi nu mă înţeleg. Prin faţa ochilor îmi trec frânturi de imagini, în urechi aud fragmente de sunete, toate fără rost. Stau şi mă uit la ecran şi mă întreb cine sunt, ce am învăţat până acum şi cu ce scop. Sunt om ca toţi ceilalţi şi mă înfior la gândul că şi în mine s-ar putea ascunde abisuri nebănuite, lucruri oribile. Oare toţi suntem purtătorii virusului mortal numit răutate? Şi eu? Cu ce să mă vaccinez?

Sunt în maşină şi mă îndrept spre Eroii Revoluţiei venind dinspre Liceul Gh. Şincai. Ca de obicei, la ora asta este aglomeraţia în floare, iar maşinile înaintează cu greu pe mai multe rânduri. Sunt pe banda a doua din trei şi văd venind din faţă şi în stânga o maşină condusă de o femeie care semnalizează şi se încadrează cu intenţia vădită de a face la stânga, peste linia de tramvai. Dar aşteaptă un prilej pentru ca să se poată strecura printre maşinile din coloană. Coloana se opreşte din deplasarea ei lentă. Toţi aflaţi pe sensul meu de mers ne oprim nu numai pentru a-i putea permite femeii să se strecoare, dar pentru motivul pur şi simplu că o deplasare cu doi metri mai în faţă nu ne ajuta cu nimic, coloana fiind blocată. Mai mult, din spate se vede venind un tramvai. Ei bine, şoferul maşinii aflată pe banda trei, chiar lângă linia de tramvai înaintează şi acei doi metri deşi o vede, blocând femeia transversal pe linia de tramvai. Inutile au fost semnalizările ei optice şi acustice. Inutile au fost semnalele noastre, ale celorlalţi la fel ca şi vorbele grele pe care nu ni le-am mai putu stăpâni. Omul se uita rânjind la noi, satisfăcut în găoacea lui plină de ură şi răutate. Veninul îi clocotea în vene: îşi dorise să facă o răutate şi reuşise. Era un învingător, umilise o femeie! Ce altă mare biruinţă să-şi mai fi dorit? O mică neatenţie din partea vatmanului şi accidentul ar fi fost iminent. Poate că sunt de modă veche, poate că am pus femeia pe un piedestal mai înalt decât se obişnuieşte, dar în acel moment, pe acea stradă, la acea oră, nu eram nici femei, nici bărbaţi, ci doar nişte oameni.

Vatmanul a oprit la timp, noi, ceilalţi am aşteptat chiar dacă acum coloana de maşini se urnise şi femeia cea speriată şi învinsă a reuşit să treacă.

Un om pe care, întâlnindu-l cu altă ocazie, îl saluţi cu respect şi dai mâna cu el. Oare ce se ascunde seara, dincolo de ferestrele luminate ale caselor, oare ce se ascunde în străfundurile noastre?

Să auzim de bine!

În tramvai

Imagine preluată de pe click.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Rândurile de mai jos vă vor descrie o situaţie reală, petrecută într-una din dimineţile trecute. Din păcate, nu eu am fost martor, ci soţia mea. Veţi vedea la sfârşit de ce am făcut această precizare.
Dimineaţă de februarie. Ora 7 şi jumătate. Tramvaiul 41 ticsit ca de obicei. Frigul cumplit a făcut ca geamurile să fie complet opace. Oamenii stau înghesuiţi fără să clipească, bucuroşi parcă de căldura trupurilor care îi apasă din toate părţile, fără să mai fie interesaţi de peisajul de afară. Fiecare cu gândurile lui, fiecare cu problemele lui, uitându-se în ceafa sau urechea celui de lângă el. Unii merg la serviciu, alţii se întorc spre casă din ture de noapte. Printre ei, nelipsiţii pensionari. Striviţi la propriu şi la figurat, cu nelipsitele sacoşe în mâini se duc spre dispensare sau pieţe unde pot face o economie de câţiva bănuţi. Tăcuţi ca şi ceilalţi călători îşi plimbă necazurile prin oraşul răscolit de iarnă, trăind mai mult din speranţă.
În partea din faţă a tramvaiului se află un grup format din trei tineri, două fete şi un băiat. Nu e prima dată când sunt văzuţi tineri în mijloacele de transport în comun, doar că aceştia sunt foarte gălăgioşi. Mult prea gălăgioşi. Efectiv strigă unul la altul, deşi stau înghesuiţi la fel ca ceilalţi călători. Nu dau semne că ar fi surzi şi nici retardaţi mintal. Nu sunt altceva decât clasicii tineri semianalfabeţi care devin tot mai numeroşi în ultimul timp în structura populaţiei. Gălăgia, zbieretele lor şi măscările urlate devin insuportabile. Toţi călătorii stau înghesuiţi în continuare fără să scoată un cuvânt, deşi larma este cumplită. În sfârşit, o doamnă în vârstă nu mai poate suporta nici gălăgia şi nici lipsa oricărei atitudini, aşa că intervine cu blândeţe:
- Dragii mei, nu puteţi vorbi ceva mai încet? Deranjaţi o mulţime de oameni!
Şi miracolul se produce! Una dintre fete, gândindu-se că va ajunge şi ea cândva o biată bătrână pensionară, dă dovadă că i-a acordat atenţie bătrânei şi îi răspunde:
- Ia mai taci babo! Poate te arunc pe geam afară!
Credeţi că la auzul acestor vorbe s-a întâmplat ceva cu ceilalţi călători? O schimbare în atitudinea lor? În sufletele lor meschine şi egoiste? Ei bine, cine zice că nu, se înşeală!
- Ia mai lasă-i cucoană în pace! sare o călătoare. Fiecare trebuie să fie aşa cum este, emite ea un raţionament de o profunzime abisală.
Dar nu este lăsată să se lupte de una singură. Altă călătoare, pentru că îmi este greu să denumesc aceste două persoane altfel, sare şi ea cu gura mare:
- Mai lasă-i cucoană şi matale! Ăştia au ADN-ul schimbat, încearcă ea o glumă de un umor nebun.
Şi astfel se face linişte în tramvai. Linişte în rândul călătorilor, pentru că cele trei exemplare ale neruşinării continuă nestânjenite.
Acum, că am ajuns la final, mă veţi întreba de ce am regretat că am lipsit de la această reprezentaţie. Răspunsul meu îl bănuiţi: am regretat faptul că nu am fost de faţă pentru că NICIUN BĂRBAT din tramvai nu a scos nici măcar un sunet! Nici măcar un bărbat şi nici măcar un sunet! Ăştia suntem şi cu ăştia vrem să defilăm prin Europa şi prin spaţiul Schengen…
Să auzim de bine!

Imagini din Istanbul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Săptămâna trecută am făcut o promisiune unuia din cititorii blogului meu. Aceea de a publica pe blogul meu câteva din cele mai frumoase imagini pe care le voi surprinde în Istanbul.
Ajuns la faţa locului am început să-mi dau seama de gravitatea promisiunii făcute. Deşi nu sunt la prima vizită în acest oraş, cantitatea de istorie pe metru pătrat pe care o observ e imensă. Şi nu numai. Viaţa deosebit de animată a oraşului, complexitatea ei, multitudinea de oameni şi de rase întâlnite pun la grea încercare un fotograf, oricât de amator ar fi. Monumente în stare excepţională sau ruine, toate din vremuri imemoriale, îţi aduc în prim plan istoria zbuciumată a acelor locuri şi de ce nu, a noastră. Nume sonore ale istoriei antice sau medievale răsună la tot pasul. Nu ştii ce să fotografiezi mai întâi, imagini de ansamblu sau detalii? Oameni sau monumente?
Oricum am întors lucrurile, cantitatea de informaţie acumulată cu ajutorul camerei de fotografiat e enormă. Mi-am umplut până la refuz toate stick-urile şi cardurile de memorie. După cum observa o cunoştinţă în timpul unei discuţii avute pe tema celor de mai sus, îmi va trebui un an ca să sortez şi să editez fotografiile făcute într-o zi.
Mi se pare interesant covrigarul care merge cu tava cu 100 de covrigi aşezată pe cap, dar îmi este imposibil să-mi refuz plăcerea de a fotografia Omfalion-ul, centrul lumii (de la grecescul ομφαλός = buric), locul unde se încoronau împăraţii bizantini. Sunt superbe coloanele din Biserica Cisternă, dar să trec pe lângă Coloana lui Constantin fără să apăs pe declanşator mi se pare o impietate. Toate acestea mi-au făcut alegerea foarte dificilă. În final, eu trebuie să-mi ţin promisiunea, dar încă nu ştiu care poze să le postez din miile făcute.
Ceea ce vedeţi în imaginea postată este alegerea mea finală. Sunt convins că mulţi din voi NU înţeleg despre ce este vorba. Este vorba de poza unei staţii de tramvai din Istanbul. Ciudat, nu? Din atâtea poze cu monumente minunate, eu să aleg tocmai poza unei staţii de tramvai? Ei bine, dragii mei, poza asta spune foarte multe. Spune despre faptul că turcii (cel puţin cei din Istanbul) îşi cumpără biletul de transport de la tonetă, îl introduc în cititor şi intră pe peronul tramvaiului pe la turnicheţii deschişi de cititorul de bilet! Nu sar gardul, nu sar peste turnicheţi, nu intră traversând de pe celălalt sens, nimic din toate astea. Pur şi simplu stau la rând, aşteaptă deschiderea turnicheţilor, intră pe peronul tramvaiului şi aşteaptă sosirea tramvaiului. Fără vreun controlor sau jandarm care să-i supravegheze. Lucrurile acestea se întâmplă în Turcia, Turcia cea blamată de noi ca fiind vinovată de toate balcanismele, toată murdăria, toată lenea şi toată neamprostia care ne caracterizează.
Credeţi că veţi apuca să vedeţi aşa ceva în România cea civilizată? Eu nu.
Să auzim de bine!

Utilizarea chiuvetei din bucătărie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Sunt în tramvai. Atârnat de bara de sus, urmăresc peisajul pitoresc ce se perindă prin faţa geamului. În dreptul meu sunt două scaune, faţă în faţă, din care doar unul e ocupat de o doamnă. Când zic o doamnă, vreau să zic o doamnă. Adică, o persoană de sex feminin, cu părul albăstrui ondulat pe bigudiuri, piept opulent şi picioare butuci strânse în ciorapi de mătase şi pantofi de lac. La prima staţie se suie o familie: el, cu un copilaş în braţe şi ea cu câteva sacoşe atârnându-i în mâini. Femeia îi face semn din ochi şi masculul speciei ocupă locul vacant din faţa doamnei. Bunînţeles, cu copilul în braţe, iar femeia rămâne în picioare într-o expectativă creatoare lângă sacoşele puse jos între noi. Agitaţia deosebită a copilului înviorează cumva atmosfera. Acesta se tot suceşte către geam sau către mama lui, ba stând în braţele tatălui, ba ridicându-se. În acest mod, o călătorie mai îndelungată va pericilita cu siguranţă sănătatea unuia din noi. Iată că primul semn apare: în vânzoleala lui, copilul atinge cu ghetuţa genunchiul doamnei. Reacţia este instantanee: femeia îşi strânge de i se albesc degetele poşeta aflată pe genunchi şi îi aruncă tatălui o privire încărcată de semnificaţii. Acesta, răspunde prompt pe tăcute şi fixează ceva mai bine copilul în poală printr-o mişcare de apăsare fermă, de aproximativ 25,7 kgf/m2. Nu trece mult, şi copilul îşi reintră în ritm. Mama, obosită, nu se sinchiseşte şi se uită absentă pe geam. Încă un viraj cu derapaj necontrolat al copilului şi acesta atinge ceva mai zdravăn piciorul doamnei. Femeia, albă la faţă, scoate un ţâţâit. Dumnezeule, ştiu foarte bine ce înseamnă acest sunet în gura unei doamne! Poate fi uşor comparat cu zornăitul clopoţeilor unei cobre nervoase. Tatăl, conştient de pericolul iminent, îşi ciupeşte copilul de braţ, rostind printre dinţi un descântec care, de multe ori dă roade:

- Stai locului, ’tuţi pământu’ mă-tii.

Atunci, în liniştea specifică unei călătorii cu tramvaiul, copilul începe să strige, frecându-şi cu spor locul ciupiturii:

- Ahaaa, mă ciupeşti? Lasă că îi spun eu mamii că te-am văzut când făceai pipi în chiuvetă la bucătărie!

Două raze laser de câte 10 MW au pornit instantaneu din ochii mamei, sfârâind carnea nefericitului tată, însoţite de un unic comentariu:

- Mişcă-te! Coborâm la prima!

Să auzim de bine!