Analiza unui basm-Cei trei purceluşi de Van Gool

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
O analiză psiho-socială cu implicaţii profunde.
De la începutul povestirii ne dăm seama că, în timp ce numărul personajelor este redus, acţiunea este densă şi puternică. Personajele povestirii sunt mama purceluşilor - o scroafă, ca să spunem adevărul; tatăl purceluşilor - un porc de tată în toată firea, care nu ne-ar mira să aflăm că bea bere pe ascuns pe la colţul blocului; cei trei purceluşi şi lupul.
Primul lucru care ne atrage atenţia este şovinismul mascat al povestirii. Şi de data asta, lupul ne este înfăţişat ca un element rău, dăunător societăţii fără să ni se precizeze câteva elemente concrete care să fundamenteze o atare consideraţie. De ce este lupul rău? Pentru că aşa îl vede societatea de consum în care trăieşte. Dar ce a făcut această societate pentru integrarea lui socială? Cum l-a ajutat să devină om? Nimeni nu spune nimic.
Povestea începe cu plecarea celor trei purceluşi de acasă. Desigur, aici nu poate fi vorba decât de o carenţă educaţională datorată deselor schimbări ale sistemului de învăţământ. Cum altfel se poate explica plecarea de acasă a trei purceluşi, fără acordul părinţilor, fără ca măcar să fi absolvit învăţământul obligatoriu? Exemplul dat este cât se poate de prost: plecaţi porcilor de acasă când vreţi voi, pentru că nimeni nu vă va zice nimic!
Că mama lor nu le zice nimic, nu ne miră. În fond, este o scroafă. Că tatăl lor tace mâlc, iarăşi nu ne miră. Ce să te aştepţi de la un porc? Dar şcoala, şcoala ce zice? Am ajuns oare ca să ne fie pline oraşele de porci plecaţi de acasă?
Primul purceluş cedează la vederea unei căruţe pline cu fân. Aici, povestitorul se întrece în afirmaţii eronate. Ce căuta o căruţă plină cu fân pe o şosea naţională? Ţăranul respectiv nu ştia că nu are voie să circule cu căruţa decât pe drumuri comunale? Nu ni se spune nimic despre autorizaţiile necesare şi nici despre sistemul de iluminat şi semnalizare al căruţei. Fără o vorbă, primul purceluş ia o măsură de fân din căruţa omului şi îşi face o casă din el. Niciodată nu au fost mai evidente efectele lipsei de educaţie la un porc: a luat fânul fără să spună „te rog”, a plecat cu fânul fără să spună „mulţumesc” şi a construit casa fără nicio autorizaţie de la primărie. Credem că poliţia nu ar trebui să rămână impasibilă şi ar trebui să afle numele primarului care a tolerat aşa ceva. Iar numele să-i fie publicat în povestire ca să fie învăţătură de minte şi altora.
Al doilea purceluş, e drept, ceva mai rezistent, cedează şi el la vederea unei căruţe pline cu lemne. Nu putem trece mai departe fără câteva întrebări legitime. Care era destinaţia respectivelor lemne? Nu cumva, din ele trebuia construită casa bunicii Scufiţei Roşii? S-a gândit purceluşul că lasă o biată bătrână fără un acoperiş deasupra capului numai pentru o ambiţie proprie? A participat ulterior purceluşul la vreo acţiune de plantat puieţi în locul copacilor tăiaţi nemilos? Ale cui erau lemnele? Nu cumva erau furate? Iată câte întrebări apar, iar autorul nu spune o vorbă. Mai mult, îl ţine pe lup ascuns. Căci, ce era mai uşor pentru un lup flămând: să mănânce un purcel cu braţele ocupate de lemne sau să aştepte ca acesta să-şi construiască o casă? În acest fel, autorul ne induce ideea subliminală că lupul nu numai că e rău şi urât, dar mai este şi prost grămadă. Asociaţiile de protecţie a animalelor nu au nimic de zis?
Cel de-al treilea purceluş s-a dovedit cel mai rezistent, dar până la urmă cedează şi el la vederea unei căruţe pline cu piatră. Este evident pentru orice cititor al povestirii că respectiva căruţă nu putea veni decât de la o balastieră. Care este rostul balastierelor? O ştie orice copil: să ajute la construcţia şi repararea drumurilor. Şi ne mai mirăm că drumurile noastre arată cum arată din moment ce orice porc ia câtă piatră vrea, de unde vrea...
Dar, iată că acţiunea capătă amploare. Lupul cel rău şi urât (ne rezervăm dreptul la o părere personală asupra gradului său de inteligenţă) se repede la căsuţa făcută din fân de primul purceluş, se încordează, suflă şi o spulberă. Aici, lupul a făcut o greşeală de neiertat pentru că este unanim recunoscut că cel mai bun semn de schimbare a vremii este un porc cu paiul în gură.
Nici măcar autorul nu a putut concepe un lup căruia să-i placă să mănânce paie, aşa că acesta pleacă după purceluş, care se adăpostise la fratele mijlociu, cel cu casa făcută din lemn. Lipsa de pregătire profesională a purceilor s-a dovedit şi de această dată, din moment ce nici măcar o casă din lemn nu a rezistat suflului generat de lup. Se pare că aici este toiul acţiunii: lupul flămând care nu mâncase primul purcel, acum are ocazia să mănânce doi. Faptul că a reuşit să spulbere şi casa făcută din lemn ne creează serioase semne de întrebare: nu cumva fusese făcută din prefabricate? Nu cumva fusese construită fără autorizaţie de construire pe terenul unei rezervaţii naturale? Ce s-o mai lungim, lupul rămâne şi de data asta mofluz şi se uită ca curca’n lemne.
Dar purceluşii scapă şi de data asta şi se adăpostesc la cel de-al treilea, cel cu casa din piatră. Zadarnic se încordează lupul şi suflă mai ceva ca uraganul Katrina. Casa rămâne în picioare. Şiret (vă amintiţi că nu am fost de acord că lupul e prost?), lupul vrea să-şi facă intrarea pe hornul casei. Acum ne dăm seama cu uşurinţă ca nimic nu este mai nociv în educaţie decât povestea cu Moş Crăciun: de la cine credeţi, mă rog frumos, că a învăţat lupul mişcarea asta, cu coborâtul pe horn? Iar lucrul acesta a fost posibil pentru că nu au fost respectate cele mai elementare reguli privind construcţia şi amplasarea hornurilor la centralele termice individuale. Dar purceluşii nu stau cu mâinile în sân şi pun un cazan cu apă la fiert sub horn. Absurdul devine kafkian: de ce ere nevoie să mai pună o oală cu apă la fiert, din moment ce chiar focul în sine prezenta un pericol mortal pentru lup? Autorul nu lasă lupul din mână şi îl duce din prostie în prostie. Lupul cade în oală şi, opărit la propriu şi la figurat, o rupe la fugă făcând praf un perete! Ce simplu era dacă îi venea ideea asta de la început. Dar el, în prostia lui, s-a chinuit să sufle spre pereţi, în loc să încerce să-i dărâme.
Încheierea e triumfală: lupul a renunţat la purceluşi şi a plecat pentru totdeauna! Asta s-o creadă autorul cel subiectiv pentru că noi, cititorii, ştim foarte bine că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba.
Iată cum sunt pregătiţi copiii noştri pentru viaţă: crezând că porcii sunt deştepţi, că lupii sunt proşti şi, mai mult decât atât, că aceştia îşi schimbă năravul.
Să auzim de bine!