Niţă şi stampele chinezeşti

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Niţă este responsabilul nostru cu convocarea. Fiecare avem un rol bine stabilit în cadrul grupului. Eu sunt responsabil cu muzica, Dorin cu spaţiul şi cu sucul de roşii, Silviu cu produsele agroalimentare, iar Niţă cu noutăţile culturale. Tot el este cel care face apelul şi ţine condica de prezenţă.
Cu toţii am căzut de acord că avem doar o viaţă care nu merită dormită, aşa că Niţă ne face apelul aproape în fiecare noapte după orele 24. Am preferat varianta asta pentru că altfel, de câte ori îl sună cineva pe Niţă, indiferent de oră, la întrebarea banală „ce faci”, răspunsul lui e invariabil „culegeam o scamă”. Blocurile noastre sunt foarte apropiate, iar pe timp de vară continuăm discuţiile pe diverse teme plimbându-ne pe aleile dintre blocuri până pe la orele două sau trei. Dacă vremea ne este nefavorabilă sau pe timpul iernii, discuţiile au loc la sediul lui Dorin. Nu suntem băutori şi nici fumători, aşa că deranjul e minim pentru el, având în vedere că locuieşte într-o garsonieră. Punem la repezeală câteva tartine, o muzică bună ca fundal, ne aşezăm comod pe unde apucăm şi începem discuţiile. Fiecare avem de învăţat câte ceva de la ceilalţi, aşa că ne tratăm cu toată seriozitatea.
De exemplu, autoritatea mea în materie de muzică uşoară este necontestată. Iar de când am deschis o discotecă, nimeni nu mai are nici cea mai mică îndoială în privinţa competenţelor mele. Niţă, ca poet şi profesor la teatru are o autoritate clară în domeniul literar, autoritate consolidată de cunoştinţele lui enciclopedice. Dorin e profesor la Conservator, ceea ce face ca dialogurile avute cu el în materie de muzică să fie sublime, dialoguri accentuate de multe ori cu pianina din dotare, chiar dacă este trecut de miezul nopţii. Un booggie interpretat de Dorin brusc, pe nemâncate, cum se spune, ne scoală în picioare. Câteodată şi pe vecini... Silviu are reale abilităţi în materie de pictură, nu numai ca student la Arte ce se află, dar şi ca preocupare permanentă.
În timp, numeroasele întâlniri avute au făcut ca multe din cunoştinţele individuale să se întrepătrundă, dar fără ca asta să aducă vreo atingere autorităţii vreunuia din noi.
Este ora 24.03 şi telefonul sună. Ca de obicei, aud glasul dogit al lui Niţă:
- Ce faci? Dormeai ca un pensionar, ai?
- Cine? Eu? Nici vorbă. La ora asta? îi răspund eu încercând să par cât mai lucid.
- Hai, lasă picoteala şi hai la treabă, mă mobilizează individul fără milă.
- Ai vorbit cu ceilalţi? Ne vedem la Dorin, ca de obicei? întreb eu fără rost.
- Da, ca de obicei. Dar înainte de a ne întâlni la Dorin, vreau să te rog să treci pe la mine.
- Bine, în regulă, răspund eu încă buimac.
Mă îmbrac şi plec spre locuinţa lui Niţă. Pe drum încep să-mi pun întrebări. De ce vrea să trec pe la el mai întâi? Se simte rău şi nu poate merge singur? S-au strâns scame prea multe şi nu mai le face faţă? Şi alte asemenea întrebări legitime. Ajung la Niţă, mă pofteşte în garsoniera lui şi mă invită să iau un loc:
- Vezi să nu faci vreo scamă, mă avertizează el serios.
- Ia spune, frate, care e necazul, îl iau eu din scurt.
- Frate, îmi răspunde el grav, vreau să te rog să mă pui la curent cu toate noutăţile în muzică.
Solicitarea lui mă surprinde.
- Omule, nu e nicio problemă, dar va trebui să îţi pregăteşti câteva caiete şi câteva zile bune pentru asta. Sunt mii de lucruri de spus şi mă îndoiesc că le vei reţine din prima.
- Băiete, nu e nicio problemă, sunt dispus la orice sacrificiu. Vezi că ţi-a căzut o scamă, mă avertizează el printre altele.
- Bine, cum vrei, eu te-am avertizat ca să nu avem vorbe. Dar îmi vine greu să cred că vei reţine aşa uşor tonele de informaţii fără practică. Iar tu nu ai nici măcar un radio cu tranzistori.
- Nu-ţi face probleme, tu doar dă-i bătaie.
- Niţă, dragul meu, dar mi-ar fi mult mai uşor dacă mi-ai spune măcar ce te-a apucat aşa, brusc sau la ce îţi trebuie.
- Frate, am cunoscut o fată, îmi spune omul în timp ce ciuguleşte de pe jos nişte scame.
- Hehe, bravo, felicitări, îi răspund eu nelămurit în continuare. Şi ce are fata cu muzica?
- Are, cum să nu aibă? După vreo zece de zile de la prima întâlnire, am vrut să o invit pe la mine.
- Hehe, ţap bătrân ce-mi eşti! îi răspund eu rânjind semnificativ.
- Stai, nu te ambala, îmi taie el elanul. Blânda copilă nu a vrut să vină.
- Hopa! strig eu satisfăcut.
- Da, măi. Indiferent ce motiv invocam, tipa nu şi nu.
- Bravo ei! o laud eu. De scame i-ai spus?
- Taci şi fii atent! Aşa a mers până într-o zi când, i-am spus că dacă vine, îi pun să asculte ultimele noutăţi în materie de muzică.
- Uau! Da’ ştiu că joci tare, omule.
- Asta e, n-am avut încotro, răspunde el modest.
După care continuă:
- Şi copila nevinovată a cuplat. A zis că vine. Totul a mers bine până aici, în capătul aleii când, nu ştiu ce i-a venit să mă întrebe dacă am şi trupa Mötley Crue.
- Evident, i-ai spus că o ai, am ricanat eu.
- Evident! Dar copila pură a continuat cu întrebările şi, bucuroasă nevoie mare, m-a întrebat care e ultima lor piesă.
- Iar tu habar n-ai avut şi atunci, ea s-a întors şi a plecat.
- Vorbeşti de parcă ai fi fost de faţă, răspunde Niţă trist.
În faţa ochilor îmi apare clar dezastrul. O dragoste ce putea fi nemuritoare a dispărut ca un fum din cauza numelui unei piese muzicale. Îmi dau seama că sufletul omului e frânt. Dar domeniul muzical e prea vast şi e vorba de o responsabilitate pe care nu mi-o pot asuma, aşa că îi răspund:
- Frate, ştii care e părerea mea? Mai bine îţi cumperi o colecţie de stampe chinezeşti.
Să auzim de bine!