marți, 30 martie 2010

Munca la patron

AutostopistTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Lucrez la o firmă pui din Bucureşti, firma mamă fiind în Cernavoda. Cu funcţia pe care o am, săptămânal bat drumul Constanţei ca să fiu la şedinţa de analiză cu patronul. Plec vinerea pe la prânz şi sunt înapoi seara. Folosesc maşina mea pentru că, printr-un contract de comodat, patronul îmi decontează benzina şi uzura.
Aşa a fost şi azi. Sun, vorbesc cu secretara şi o anunţ că plec imediat. Sunt singur în maşină şi mărimea ei accentuează senzaţia de singurătate. Nu folosesc autostrada tocmai pentru a da un plus de varietate deplasării. Radioul cântă în surdină, aerul condiţionat mă menţine în formă, dar ceva totuşi lipseşte. La ieşirea din Fundulea, un cetăţean îmi face semn să îl iau. Nu agreez autostopiştii, dar azi, având în vedere senzaţia de singurătate, îl iau.
Omul este bine clădit, are în jur de patruzeci şi cinci de ani, îmbrăcat curat, iar mâinile trădează o activitate lucrativă din partea lui. Nu trece mult şi omul îşi învinge orice timiditate (acum, mă întreb dacă a avut aşa ceva vreodată) dându-şi drumul la gură. Am vrut o persoană cu care să vorbesc? Mi-a dat bunul Dumnezeu din plin! Şoseaua e mai liberă decât mă aşteptam, aşa că nu am de ce să mă grăbesc. Ascultându-i turuiala mă gândesc că nu e decizia cea mai bună. Nu i-a trebuit mult ca să îmi aducă la cunoştinţă cele mai intime secrete ale familiei. Acum sunt mult mai bine informat: ştiu ce număr are la cămaşă cumnatul lui precum şi faptul că soacrei lui îi plac ardeii umpluţi, iar soţia lui şi-a cumpărat acum patru zile o pereche de pantofi mov, mărimea treizeci şi şapte. Simt că explodez de atâtea informaţii inutile.
Printre altele, îmi mărturiseşte că e un mare constructor şi începe să-mi enumere şantierele naţionale pe care a lucrat. Curând, îmi aduce la cunoştinţă că, în prezent, lucrează la un trust de stat, dar că nu e mulţumit deloc de câştigul salarial. Mai mult ca să refulez, îl întreb pe un ton uşor ridicat:
- Păi, bine măi omule, dacă eşti atât de supercalificat, de ce nu te angajezi la un patron? La câte ştii, te plăteşte ăla de duci banii cu roaba acasă.
Individul se uită la mine ca la un retardat, îşi duce degetul arătător la tâmplă cu un gest semnificativ şi îmi răspunde:
- Ce, sunt nebun? Păi, la patron mai pot fura?
Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Foarte tare.

    Si foarte adevarat, romanul daca nu fura, nus e simte bine. Nu e neaparat vorba de valoarea produselor sustrase ci mai degraba de actul in sine. Sa stii tu ca esti mai smecher ca ceilalti, ca nu pleci cu mana goala seara acasa...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!