Farsele lui Dănuţ

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Dănuţ are un mare avantaj faţă de noi, muritorii de rând. Tac’su lucrează într-o firmă de comerţ exterior, ceea ce îi prilejuieşte numeroase vizite peste hotare. Ca un părinte iubitor, nu uită niciodată să-i aducă mici cadouri, acestea constând în mod special din jucării surpriză.

Prima dintre ele pe care am testat-o cu grupul nostru de acţiune la diferite petreceri a fost cea numită “Borcanul de muştar”. Un mic borcan cu inscripţia ‘Muştar” era vopsit astfel încât puteai să juri că are muştar la interior. Numai că, în interior, era un arc foarte puternic cu o mică sirenă în cap. Arcul era ţinut comprimat de capac. Când îl deschideai, arcul se dilata brusc şi sirena ţiuia destul de puternic ca să sperie un adult vaccinat. Prima petrecere la care grupul nostru a testat surpriza a fost chiar la Dănuţ acasă. În timp mama lui aşeza bunătăţile pe platouri, m-am apropiat de ea şi i-am oferit borcanul cu glas mieros:
- Uitaţi, aţi omis muştarul, îi sugerez în timp ce îi dau cât mai graţios borcanul.
- Mulţumesc, îmi răspunde ea zâmbitoare, eşti foarte amabil. Tamara! o strigă ea pe sora lui Dănuţ, desfă tu borcanul şi pune muştar pe farfurii.
Copila, ascultătoare, vine, ia borcanul, se apropie de platouri, îl deschide, sirena ţiuie înfiorător de tare şi de brusc, iar Tamara cade pe spate ca o scândură.
A doua surpriză a fost cea cu cărţile de joc. Un pachet din plastic imitând un pachet de cărţi de joc, avea pe ambele feţe poze cu tipe în costume de baie. Atunci când vroiai să tragi cărţile de joc afară, erai obligat să atingi două contacte. În aparat nu erau cărţi de joc, ci o baterie şi un ruptor care, la deschiderea pachetului, era pus în funcţiune de cele două contacte şi producea un curent suficient ca să te paralizeze până când altcineva închidea pachetul. Prima victimă a fost în mod cu totul involuntar un profesor. Stăteam liniştiţi şi îi urmăream spusele când, îmi amintesc că pachetul lui Dănuţ a rămas la mine. Îi fac un semn discret şi îi întind pachetul spre preluare. Exact în acel moment, profesorul se întoarce şi vede mişcarea.
- Aha, exclamă el satisfăcut, iată ce fac domnii în cursul meu!
Se apropie de noi şi întinde mâna:
- Ia să văd şi eu ce aveţi aici.
Cu inima strânsă, Dănuţ îi dă pachetul.
- Aha, exclamă el din nou, cărţi de joc cu tipe goale!
Şi cu gesturi viguroase se apucă să deschidă pachetul. Ar mai fi stat şi azi aşa dacă nu interveneau fetele după două secunde cu rugămintea să-l oprim.
A treia surpriză deosebită a fost cea cu cerneala. Era o sticlă pe care scria “Cerneală” şi vopsită astfel încât jurai că e cerneală în ea. Problema era că în sticlă era cerneală numai că, după ce o vărsai, aşteptai cinci-şase secunde, suflai şi pata dispărea. Dănuţ s-a decis s-o încerce primul. Mama lui era în baie şi spăla rufe.
- Mami, ce faci aici? o întreabă Dănuţ cu blândeţe în glas.
- Nu vezi? Spăl!
- Nu vrei să speli şi cămaşa asta? o întreabă el arătând cămaşa cu care era îmbrăcat.
- De ce? Ai luat-o pe tine abia de o oră. E curată, decide femeia după o examinare atentă.
- Daaa? Ei, uite că acuma nu mai este, spune el şi îşi picură cerneala miraculoasă pe piept.
Două palme seci peste ceafa lui Dănuţ au marcat sfârşitul unei conversaţii care se anunţa interesantă.
Să auzim de bine!