Ion şi Coprolul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Chiar dacă nu este, Ion, vecinul meu îşi dă toată silinţa să fie un bărbat adevărat. Mi-am dat seama de asta imediat ce mi-a mărturisit că îşi bate nevasta în fiecare joi pentru că, deşi poate el nu ştie de ce, ea ştie cu siguranţă. Banii îi câştigă din ce muncesc el ca tehnician pe la un post de radio, iar ea ca femeie de serviciu pe la o sală de concerte. Sunt ani buni de când în casa lor s-a aşternut armonia. Practic, de când ea a descoperit că e mai bine să-şi ascundă ţuica în maşina de spălat. Iar joia, oricum e zi de plată a întreţinerii, aşa că nu prea are cine s-o audă când ţipă în pumnii lui. Au un copil, dar nu stă cu ei pentru că ea susţine că nu-i al ei, iar el susţine că nu-i al lui. Încet, încet, din bătaie în bătaie, au ajuns la pensionare şi îşi petrec cea mai mare parte a zilei bântuind pe la vecinii dornici de linişte. Apariţia lor provoacă de cele mai multe ori momente de deconectare pentru că este imposibil să nu spună o prostie. Aşa că, lumea din bloc îi primeşte cu o oarecare simpatie, ca să nu zic curiozitate.
Astăzi a fost rândul lui să apară la uşa noastră. Îi deschid oarecum neliniştit pentru că, deşi se află doar la un metru de mine, nu-i simt mirosul de alcool. Omul are o privire neliniştită şi, cerându-şi scuze pentru deranj, îmi mărturiseşte secretul vieţii lui: este constipat. Mă gândesc preţ de câteva clipe şi îi răspund că, în situaţia lui, cea mai bună soluţie este un Coprol. Omul îmi mulţumeşte şi dispare din câmpul meu vizual. Nu trece mult şi aud iarăşi soneria. Deschid ca să dau de aceeaşi faţă. De data asta, omul recunoaşte că nu are aşa ceva în casă şi mă întrebă dacă îl pot ajuta. Caut în dulapul cu medicamente şi găsesc o folie cu trei cartuşe de supozitor. I-o dau şi îi precizez să nu ia mai mult de două că va fi vai de fundul lui la modul cel mai propriu. Trec aproximativ două ore şi aud din nou soneria. Tot Ion era. Ochii holbaţi îmi spun că ceva este în neregulă cu el sau cu fundul lui. Folosind alfabetul latin şi limba română încerc să-i smulg o mărturisire:
- Ce este, nea Ioane, ce s-a întâmplat?
- Mmmglldbmml, îmi răspunde el cu aceeaşi privire holbată.
- Nu te înţeleg, vorbeşte cu litere de tipar, îi sugerez eu binevoitor.
- Bbbmmmlgnnnblllgp.
Cu această ocazie îi observ o oarecare greutate în mişcarea maxilarului din dotare. Ca să fiu mai exact, acesta îi este încleştat. Omul face un efort deosebit ca să-şi deschidă gura şi să-mi spună în timp ce mestecă o pastă albă şi groasă:
- Le-am luat pe toate trei, spune el dintr-o suflare.
- Eşti nebun! strig eu la el. Cum naiba le-ai băgat pe toate trei în fund? întreb eu mai mult ca să-mi revin. O să-ţi facă explozie!
- În fund trebuiau? se miră el. Eu mă chinui să le mestec de o oră...
Să auzim de bine!