"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

sâmbătă, 13 februarie 2010

O glumă vie

CaramidaTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Marele avantaj al glumelor vii este că stârnesc râsul la maximum. Marele defect al glumelor vii este că poţi căpăta invalidităţi temporare. Se frâng aripile entuziasmului tineresc, dacă mă înţelegeţi.
De exemplu, ziua de luni ce a trecut. Vin la serviciu cu o dorinţă de muncă rar întâlnită în partea asta a Europei. Mă dezbrac, îmi aşez haina în cuier şi fără să observ nimic ameninţător pe feţele colegilor, mă aşez la biroul din dotare. Biroul meu e format din trei corpuri. De fapt, două, unite la nivelul mesei de un sertar (unii, mai norocoşi, au acolo măsuţa pentru tastatură). Deschid uşa corpului din stânga. Nicio primejdie. Îmi scot hârtiile şi le pun pe birou. Deschid şi uşa corpului din dreapta. Linişte în front. Plin de dragoste şi încredere în oameni, trag sertarul din mijloc ca să-mi scot laptop-ul.
Ciudat! În sertar nu mai este scula atât de dorită de organismul meu, ci o cărămidă cât toate zilele. Dar nu asta e surpriza, ci faptul că sertarul nu mai are fund. Din momentul acela, lucrurile s-au derulat rapid: cărămida, sub efectul unei atracţii gravitaţionale imposibil de controlat, s-a năpustit în jos. Văd îngrijorare pe feţele colegilor, dar nu au de ce se teme: cărămida a scăpat întreagă pentru că a aterizat pe degetele piciorului meu drept şi astfel, gluma lor nu a reuşit să-şi atingă scopul. Ce, credeau că se va sparge cărămida ca să aibă de ce râde după aia? Sunt şi eu liniştit pentru că doar trei unghii vor trebui să crească la loc.
Să auzim de bine!

Un comentariu:

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!