E timpul să cumpăraţi o rolă nouă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Imaginea pe care o aveam despre Occident în vremurile comuniste era chiar o imagine. Nu exista nimic concret, doar povestiri trunchiate şi imagini distorsionate de cenzură sau subiectivism. Cei care aveau ocazia să suprapună o realitate peste imaginea vehiculată erau puţini, iar diseminarea cunoştinţelor sau experienţelor lor era aproape nulă sau nedemnă de încredere.
Aveam un coleg al cărui frate emigrase în State de ani buni. Prin muncă şi seriozitate omul reuşise să dobândească o poziţie. Lunar, îi trimetea celui rămas în ţară pachete cu diverse nimicuri sau lucruri necesare traiului. Între ele i-a trimis odată şi o rolă de scotch sau bandă adezivă, ca să nu existe echivoc. Când mi-a arătat-o, am fost atras în primul rând de carcasa ergonomică a rolei. Avea forma unui melc aşezându-se foarte bine în palmă, permitea tăierea scotch-ului la lungimea dorită, carcasa fiind inscripţionată cu numele producătorului, numărul patentului precum şi alte date de identificare şi utilizare. Pe o faţă laterală era o mică fantă care permitea vizualizarea rolei spre partea ei de sfârşit, iar o săgeată desenată pe margine te atenţiona: E timpul să cumperi o rolă nouă! Extraordinar, mi-am zis când am văzut-o. Cum e posibil să se meargă cu grija faţă de client atât de departe, mă întrebam eu, cel crescut şi trăit în austeritatea gândirii comuniste. Deci, nici măcar grija asta nu o ai, constatam eu consternat.
Văd la televizor un reportaj despre o crimă petrecută pe o şosea din Argeş. Nişte neoameni au lăsat un morman de pământ rezultat dintr-o excavaţie pe marginea carosabilului, fără nicio semnalizare. Evident că ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple s-a întâmplat şi un şofer a nimerit în morman, maşina s-a răsturnat şi un adult împreună cu copilul (atenţie, un copil!) au murit. Totul din cauză că mormanul nu era semnalizat. Totul din cauza unei doze inumane de inconştienţă. Cât de nesimţit trebuie să fii ca să faci aşa ceva? Cât de egoist? Cât de mult trebuie să îţi fie silă de tine şi de munca ta ca să ajungi aici? Cât de mult trebuie să îţi fie silă de ceilalţi şi de munca lor? Cât de român trebuie să fii? Luaţi trei instituţii publice la rând şi socotiţi pe un răboj în câte din ele veţi găsi indicatoare spre diferitele servicii sau birouri sau pe câte uşi veţi găsi numele celor care lucrează în respectivele încăperi. Mergeţi pe bulevardele principale din Bucureşti şi vă vor ajunge degetele unei mâni ca să număraţi clădirile care au număr sau străzile cu indicatoare. Plimbaţi-vă pe străzile pe unde au trecut cei de la canalizare. Veţi remarca imediat capacele canalelor lăsate întoarse, cu bombamentul în sus. Ce dacă pe acolo trec maşini care îşi vor deteriora elementele de direcţie sau de suspensie? Sila şi lehamitea din noi sunt mult mai mari. Sunt atât de mari încât ne acoperă ca un nămol gros şi puturos. Am ajuns să trăim într-o silă şi o indiferenţă care ucide. Sila şi lehamitea au ajuns felul nostru de a fi, sunt definiţia noastră. E timpul să cumperi o rolă nouă? Vai şi amar de noi până vom ajunge acolo…
Să auzim de bine!