Mingea dezumflată

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ne întoarcem, eu şi Biţă, din ultima escapadă avută în oraş. Făcusem un tur prin Grădina Botanică, trecusem şi pe la celebrul “Bardezi”, iar acum urcam Golgota toropiţi de căldură. Acesta e numele cu care alintăm duios dealul pe care suntem nevoiţi să-l urcăm cel puţin de două ori pe zi pentru a ajunge la căminul unde suntem cazaţi. Biţă e la Construcţii, eu la Arhitectură. Biţă e în anul doi, eu sunt în primul an, el e scund, eu sunt înalt, el e blond iar eu sunt şaten şi amândoi am fost repartizaţi în aceeaşi cameră de cămin. Aceste stranii coincidenţe au făcut să se nască o oarecare apropiere între noi, apropiere pe care alţii ar numi-o prietenie.
Toropiţi de căldura de iunie ajungem în faţa căminului. Pe când ne pregăteam să virăm stânga pentru a intra în cămin, observăm amândoi o minge spartă şi dezumflată care zăcea în mijlocul aleii. Voluntar cum îi este felul, Biţă se dă câţiva paşi înapoi, îşi ia avânt şi BUF! îi trage un şut. Mingea planează câţiva metri şi PLEOSC! cade plescăind cu un sunet pe care numai o minge dezumflată îl poate face.
Consider că e momentul ca să mă ocup puţin de educaţia numitului Biţă, aşa că îi spun:
- Frate, fii mai atent! Obiectele astea dezumflate pot fi dăunătoare sănătăţii. Dacă era o cărămidă în ea?
- Serios?
- Sigur. Au fost semnalate numeroase cazuri.
Îmi continui drumul spre intrare fără să fiu afectat de faptul că Biţă a rămas puţin în urmă. Şi instinctul nu m-a înşelat: după câteva minute apare şi el în uşă. Ne schimbăm de hainele de stradă după care, Biţă vine cu o propunere:
- Hai să stăm la geam!
Nu pot refuza oferta. Este acţiunea cea mai vizibilă şi cea mai eficientă pentru un student atunci când nu are ce face. Sesiunea era pe sfârşite, căminele erau pe cale de a fi depopulate, iar noi eram printre ultimii supravieţuitori.
Ne poziţionăm fundurile pe pervaz şi tragem aproape o sticlă de suc şi o pungă de floricele. Stăm, ne holbăm şi nimic nu se întâmplă: aleile sunt la fel de pustii, căminele de peste drum la fel de liniştite, felinarele la locul lor la fel ca şi mingea căzută de şutul lui Biţă.
- Fii atent!
Este vocea lui Biţă care îmi atrage atenţia asupra unui cuplu care se apropie de intrarea căminului nostru. Dar nimic neobişnuit nu se întâmplă afară de faptul că tipul o pupă de despărţire pe tipă până ne apucă somnul. Continuăm să ne holbăm la aerul tremurând de căldură din exterior.
- Fii atent!
Este acelaşi Biţă care încearcă să-mi atragă atenţia pe cale orală asupra unei tipe care apare în capătul aleii. Dar nici acest lucru nu prezintă cine ştie ce interes. Tipa trece prin faţa căminului precum un tren japonez şi intră în primul cămin de fete.
Tocmai mă pregăteam să cobor de pe pervaz ca să mă întind în pat pentru un somn de frumuseţe, când îl aud iarăşi pe Biţă:
- Fii atent!
De data asta este vorba de un grup de trei măgădani care, dacă ne luăm după limbajul trupurilor, caută o adresă: unul din ei are în mâini un bileţel la care se tot uită ori de câte ori ajung în dreptul vreunei intrări. Iată-i ajunşi în dreptul intrării în căminul nostru. În timp ce doi dintre ei se apropie de intrare, cel de-al treilea observă mingea dezumflată din mijlocul aleii. Se dă câţiva paşi înapoi, îşi ia avânt şi bubuie un şut năprasnic în băşica fleşcăită.
- Am pus o jumătate de cărămidă în ea, îmi şopteşte Biţă în timp ce-mi arată cu degetul mingea plutind prin aer.
Să auzim de bine!