"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

marți, 8 noiembrie 2011

Cum să te speli pe spate

Imagine preluată de pe okazii.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mă aflu cu bunii mei prieteni Mihăiţă şi Mirciulică pe litoralul însorit al Mării Negre. Văzând gabaritul lui Mirciulică „în viu”, am hotărât împreună cu Mihăiţă că e timpul să luăm măsuri drastice, singurele care, după presupunerea noastră, îl mai pot salva. De fapt, sintagma „în viu” necesită precizarea că, pe Mirciulică îl poţi vedea pe viu când e în slip doar dacă îl priveşti frontal. Din lateral e mult mai dificil pentru că nu depăşeşte grosimea unei lame Gilette uzate. Când e îmbrăcat şi e puţin vânt e mult mai lesne pentru că îi fâlfâie hainele…
Din prima zi a venirii îl supunem pe flăcău unui regim alimentar intensiv. Regimul se compune din două etape. Prima etapă este aceea de a-l obliga să mănânce exact cantităţile ingurgitate de noi, ăştia mai normali. Asta e etapa cea mai uşoară pentru că noi nu mâncăm niciodată la o masă mai mult de două porţii de ciorbă de burtă dreasă şi cu ardei iuţi, zece mici cu o salată de murături şi o pâinică de căciulă. Când vrem să comutăm pe un regim de cruţare, schimbăm micii cu cârnăciori olteneşti, dar fără a modifica cantităţile. Partea a doua se concretizează în a repeta doar cu numitul Mirciulică tot ce am mâncat la partea întâia. Practic, îl îndopăm până îl auzim că răspunde cu „burp!” la cuvintele noastre. Darul vorbirii îi revine treptat, după aproximativ două ore...
Pentru că este o activitate energofagă facem cu schimbul: o zi îl hrănesc eu, în ziua următoare îl ia în primire Mihăiţă. Azi sunt eu de serviciu.
Selectez o terasă potrivită scopului nostru, ne aşezăm la masă şi facem comanda. De unde suntem, putem admira lejer plaja şi valurile mării. E o condiţie pe care ne-a cerut-o Mirciulică cu lacrimi în ochi pentru că, zice el, marea îi face poftă de mâncare. Mihăiţă părăseşte zona îndreptându-se cu paşi vioi spre o partidă de înot în marea netedă ca un lac. Încep programul stabilit, deşi Mirciulică încearcă unele proteste timide la început. Tocmai terminăm a doua porţie de ciorbă de burtă şi ne pregătim să atacăm micii că, iată-l pe Mihăiţă că vine spre noi alergând. De unde ne aflăm nu-i distingem trăsăturile prea bine, aşa că punem graba lui pe seama dorinţei sincere de revedere. Mihăiţă ajunge la masa noastră roşu la faţă, gâfâind şi cu ochii holbaţi de spaimă. Culoarea roşie a feţei nu mă îngrijorează pentru că a devenit culoarea lui obişnuită de când a intrat pe un tratament intensiv cu bere la halbă. Nici gâfâitul lui nu mă sperie, fiind o consecinţă firească a burţii pe care şi-a format-o. Dar ochii, ei bine, ochii lui mă sperie.
- Ce e frate, ce s-a întâmplat? îl iau din scurt în timp ce rad ultimul ardei iute din farfurie.
- Fraţilor, am intrat în apă ca să înot, sare el direct la subiect fără nicio introducere.
- Mihăiţă, îl iau eu la trei păzeşte, nu aşa te-am învăţat. Începi orice naraţiune cu o introducere, continui cu cuprinsul şi termini cu încheierea în care îţi prezinţi şi eventualele concluzii. Văd că nimic nu se prinde de tine...
- Frate, îmi cer iertare, nu se va mai repeta, dar era să o păţesc rău, îmi răspunde el tremurând din toate încheieturile.
- Adică? intră şi Mirciulică în vorbă.
- Tu să taci şi să-ţi termini porţia de ciorbă de burtă, îl punem noi la punct în cor.
- Fiţi atenţi, începe Mihăiţă. Intru în apă, înaintez uşor, uşor şi mă bălăcesc puţin ca să mă obişnuiesc cu apa. Cum eram eu în apă deja până pe la brâu, văd că vine un tip lângă mine şi intrăm în vorbă.
Şi eu, pe cât eram de nesătul şi Mirciulică, pe cât era de sătul deja, ne holbăm uimiţi la el. Omul nostru continuă cu voce întretăiată.
- Vorbim de una, de alta tot înaintând prin apă până când, tipul mă întreabă dacă nu aş dori să mă spele pe spate pentru că e mai comod.
-Şi? întrebăm noi, atât de miraţi încât încetăm procesul masticaţiei.
- Şi ce? ne răspunde el nervos. M-am întors şi el mi-a zis că e mai bine dacă mă aplec ca să nu mă ude la păr. Şi m-am aplecat.
- Şi? continuăm noi ca idioţii, cu obrajii umflaţi de mâncarea nemestecată.
- Şi ce? sare Mihăiţă din papuci, ce am simţit eu atunci să nu simţiţi voi niciodată!
Să auzim de bine!

2 comentarii:

  1. Cer iertare,Vio,dar n-ar fi fost mai indicata o melodie,de pilda "Mother" cu Roger Waters? In fine,e blogul tau,tu stii mai bine.Oricum,eu nu m-am distrat de data asta.Poate maine...

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim: Erh, cine îi poate uita pe Pink Floyd? Îl iubesc pe Roger Waters...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!