Panaceul universal

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Cu ani în urmă eram într-un troleibuz care lega cartierul Drumul Taberei de centrul oraşului. Compostasem biletul şi stăteam blând pe platforma din spate. În picioare, la geam, ţinându-se de bară, erau un tip şi o tipă. Două lucruri erau evidente: fata avea un abces la una din măsele, iar ei se îndreptau spre Policlinica de stomatologie. Periodic, flăcăul avea crize manifeste de tandreţe curativă, moment în care o strângea în braţe, o pupa pe obraz în dreptul umflăturii şi o întreba:

- Te mai doare? Uite, pupă băiatul şi trece!

Sub efectul tratamentului ad-hoc aplicat, fata dădea reale semne de însănătoşire, dar nu pentru mult timp. Atunci, efluviile lui amoroase se iterau în aceeaşi secvenţă. Şi tot aşa până cu o staţie înainte de Piaţa Kogălniceanu, unde presupuneam că e punctul lor terminus. În acel moment, un bătrân care stătuse pe scaunul aflat în imediata lor apropiere şi care urmărise aplicarea tratamentului cu cea mai mare atenţie, se ridică spre a se apropia de uşa de coborâre şi se adresează tipului:

- Tinere, nu te supăra, matale vindeci şi de hemoroizi?

Să auzim de bine!