vineri, 25 noiembrie 2011

Cine „face legea” (3)

Imagine preluată de pe tu.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
În articolul anterior scriam despre cum, cei dornici de o viaţă curată sunt obligaţi ca să trăiască după regulile impuse de cei murdari.
Curăţenia costă, ştiu foarte bine. Că e vorba de pasta de dinţi, de săpun, de detergentul pentru rufe, de curentul consumat cu spălatul sau cu călcatul, toate astea mă costă. Dar este un cost asumat, un cost pentru care sunt pregătit. Urci în autobuzul cel mult sau puţin aglomerat şi vrei să te aşezi pe banchetă. Pe bancheta de unde tocmai s-a ridicat un aurolac sau un zugrav. Renunţi pentru că asta ar însemna să îţi murdăreşti hainele a căror curăţenie te-a costat. Nici statul în picioare nu te fereşte prea mult, pentru că şi aşa nu scapi ca să nu se frece de tine un aurolac sau un muncitor în salopetă de lucru murdară de vaselină. Toate astea în condiţiile în care există o reglementare legală foarte clară, care le interzice accesul în mijloacele de transport în comun. Da? Şi ce dacă? Tu, omul curat şi care ai plătit pentru curăţenia ta eşti obligat să fii cum vor alţii, nu cum vrei tu şi legea ta care nu face două parale.
La fel cum iubesc curăţenia, iubesc şi liniştea. Şi aici nu mă refer la tăcere. Îmi place să mă plimb pe alei sau prin păduri şi să aud doar foşnetul frunzelor sau ciripitul păsăretului. Îmi place să stau vara la geam sau pe balcon şi să aud mierlele gureşe zburătăcind prin pomii din jurul blocului. Îmi place să ascult muzică bună şi să mă dedic cu totul acestei plăceri.
Îmi place să aud chicotelile copiilor şi sunetul vieţii. Îmi place să dorm vara cu fereastra deschisă şi să armez alarma maşinii fără sunet de confirmare, ca să nu deranjez vecinii. Îmi place să stau pe bancă în parc şi să citesc sau să dezleg careuri de cuvinte încrucişate, la fel cum îmi place să aud valurile mării spărgându-se de ţărm.
Îmi place să vin vara de la serviciu, să îmi fac un duş şi, apoi, să stau întins o jumătate de oră cu o carte în mână. Sunt multe forme de linişte care îmi plac. Şi, la fel mie, sunt mulţi, mulţi alţii. Iar noi, toţi ăştia, trăim şi ne dorim liniştea visată într-un cadru ocrotit de legi la elaborarea cărora am participat. Iar asta se vede în holurile multor blocuri, atunci când citim afişul care precizează orele de odihnă. Dar, oare, aşa este cu adevărat?
Nici de departe! Ca şi în cazurile precedente, lumea noastră, a celor care doresc linişte este una visată şi nu una reală. Pentru că, în lumea reală, ai parte de o hoardă de beţivi netrebnici aciuată în faţa blocului, care grohăie şi zbiară măscări mult dincolo de miezul nopţii. Vrei fereastră deschisă? Desigur, dar cu preţul ascultării murdăriilor lor şi nu al ciripitului mierlelor. Vrei să asculţi muzică? Desigur, dar nu în lumea asta în care, fix între orele de odihnă, un vecin foloseşte din plin ciocanul pneumatic pentru remodelarea fără autorizaţie a pereţilor. Vrei să te plimbi pe alei ascultând foşnetul vântului? Da, nicio problemă, dar asta după miezul nopţii, care este ora fatală la care, derbedei suiţi pe motociclete, turează motoarele în draci până declanşează alarmele maşinilor parcate. Vrei să citeşti? Perfect! Dar trebuie să o faci pe fondul manelelor urlate de casetofoanele maşinilor care trec pe aleea din faţa blocului.
Aşa că, şi astăzi revin cu întrebarea mea obsedantă: cine „face legea”? Noi, cei care credem în ea şi în linişte sau cei tulburenţi, zgomotoşi şi beţivi? Lumea în care trăim este cea dorită şi legiferată sau este o lume impusă de alţii?
Să auzim de bine!

Un comentariu:

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!