Spiritul românilor (2)

Imagine preluată de pe desenecopii.info

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Scriam în postarea precedentă despre spiritul românilor, pornind de la două exemple din experienţa proprie. Desigur, analiza poate fi suspectată de subiectivism şi superficialitate. De aceea, m-am gândit ca să continui seria cu alte câteva comentarii, pornind de data asta de la lucruri, dacă nu mai grave, măcar ceva mai profunde, dacă nu prin însemnătate, măcar prin amploare.

Nu ştiu câţi dintre voi, cititorii blogului au trăit evenimentele de la Revoluţie sau cât vă mai amintiţi din cele ce au urmat. Dar eu îmi amintesc foarte bine explozia de greve şi manifestaţii. Acum, revăzând lucrurile, încerc să cred că ea s-a datorat nu atât existenţei unor cerinţe reale şi sustenabile ci, mai mult, au fost un exerciţiu al noii forme de libertate câştigate. Pentru o populaţie care, timp de cincizeci de ani, nu a avut voie să mişte în front, libertatea de a face greve era un lucru nou, neaşteptat şi nebănuit, iar oameniii puteau să o exercite acum din plin. Partidele apăreau ca ciupercile după ploaie, iar liderii lor sau cei de sindicat (apăruţi la fel de nebulos) se întreceau în revendicări cât mai vocale.

La aceasta se mai adăuga o componentă necunoscută românilor din acele vemuri: dreptul de a huidui pe oricine, inclusiv pe preşedintele ţării. Invectivele şi epitetele cele mai grosolane nu conteneau. Comunistule, omul KGB-ului, agentule roşu şi câte altele erau epitetele cu care a fost gratulat Ion Iliescu după ce a rostit o recomandare care, lui i se părea foarte utilă: aceea ca ţăranii să se unească în asociaţii pentru a avea putere. Recomandarea pornea de la faptul pur şi simplu că agricultura noastră nu era deloc performantă, în ciuda raportărilor festiviste anterioare şi că oamenii, odată împroprietăriţi, s-au trezit în imposibilitate de a-şi lucra pământul pe care atât îl doriseră şi aşteptaseră. Motive fiind destule: lipsa banilor, lipsa dotărilor tehnice, vârsta înaintată a populaţiei de la sate etc.

Râuri de cerneală au curs, iar păduri întregi au fost defrişate pentru ca această alegaţie a lui să fie combătută. Cât mai vehement, cât mai documentat, cât mai anticomunist. Dar anii au trecut, România a intrat în U.E. şi a fost nevoită să se adapteze cerinţelor acesteia. Ştiţi care este una din cerinţele U.E. pentru ca agricultura românească să beneficieze de fonduri de ajutorare? Ţăranii să se unească în asociaţii!

Ei bine, ţăranii noştri refuză cu îndârjire orice formă de asociere. De ce? De frică să nu vină peste ei o nouă colectivizare. Acum, vă întreb, vă mai amintiţi care spuneam că este trăsătura principală a spiritului românesc? Da, aşa este, frica!

Să auzim de bine!