Umanism de milionar (1)

Imagine preluată de pe carteasonora.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Există câteva diferenţe majore între societatea românească capitalistă din perioada interbelică şi cea acum. Prima ar fi tocmai societatea în sine, pentru că societatea în care trăim acum este departe, foarte departe de această încadrare. Şi mai sunt şi altele. Dar, astăzi vă voi vorbi despre o cu totul altă deosebire.

Astăzi vreau ca să vă vorbesc despre deosebirea dintre bogătaşul român de azi şi cel din trecut. Nu am trăit acele vremuri, dar acesta nu a fost un motiv ca să nu am cunoştinţe despre acele vremuri şi despre acei oameni. Şi atunci erau oameni cu bani, cu foarte mulţi bani. Dar, indiferent de domeniul în care activau, exista o trăsătură oarecum comună: generozitatea. Şi acum întâlnim la tot pasul construcţii publice ridicate din banii acestora, colecţii de artă sau donaţii, ctitorii de tot felul şi multe alte urme ale trecerii lor pe pământ. Îşi făcea omul un palat cine ştie pe unde? Perfect, nicio problemă, dar ctitorea şi un azil. Îşi mai făcea o vilă la malul mării? Perfect, nicio problemă, dar dota şi o şcoală de meserii. Şi tot aşa, lăsând urme concrete şi benefice ale trecerii lor prin lume.

Că era mare industriaş, că era mare bancher, avocat sau doctor, ori ctitorea ceva, ori făcea niscai donaţii generoase. De Paşte, de Crăciun şi cu orice altă ocazie în care îşi putea arăta generozitatea, pentru că, trebuie să recunoaştem, generozitatea este o formă nobilă de etalare a bogăţiei.

Acest sentiment nu există în societatea actuală. Exită cu totul altele, cum sunt cupiditatea, avariţia, meschinăria. Dar sentimentul generozităţii, nu. Şi să nu îmi vorbiţi de Becali, pentru că el nu este altceva decât excepţia care confirmă regula. Singurul argument care îl motivează pe bogătaşul român este să aibă cât mai mulţi bani. Are deja mulţi bani? Nu e suficient, trebuie să aibă şi mai mulţi. Are un milion de euro? Nu e suficient! De ce să nu aibă două milioane? Beizadelele lor sparg mii de euro pe noapte în cluburi sau distrug maşini de sute de mii de euro, dar nu sunt în stare să doneze o sută de euro unei case de bătrâni. Aţi urmărit emisiunile de teledon sau campaniile de ajutorare derulate de diferite televiziuni cu ocazia unor calamităţi? Nu bogaţii au dus greul, nici pe departe. Cei care au donat un euro din cei doi pe care îi aveau au fost tot oamenii obişnuiţi, salariaţii, bugetarii odioşi. Iar averile nemăsurate le-au indus o avariţie nemăsurată. Tu, omul obişnuit, te duci la un magazin şi laşi cinci bani rest? Acest lucru nu îl va face bogătaşul român. Tu, omul obişnuit, te împrumuţi, faci sacrificii ca să îţi duci soacra la spital fără să te mai gândeşti la costuri, dar bogătaşul român, nu. Dacă are posibilitatea să facă o “fentă” de o sută de euro pe spinarea statului, o va face.

Ai bani, eşti bogat, ai zeci (zeci!) de milioane de euro în conturi şi ai suferit un accident? Eşti unul dintre cei mai bogaţi oameni ai ţări, ai suficienţi bani ca să închiriezi toată flotila Tarom şi vrei să fii transferat la Bucureşti? Nimic mai simplu, blochezi la sol două ore un avion cu un copil ars. Poate nu aţi fost atenţi, aşa căvoi repeta: blochezi două ore la sol un avion cu un copil ars. Iar economia făcută merită tot deranjul. Nu ai nici un motiv de îngrijorare deoarece, chiar secretarul de stat care răspunde de această problemă, o muşamalizează penibil afirmând că a fost vorba de bani din donaţii, nu de bani publici. Zău, chiar aşa? Şi donaţiile alea de unde vin? Cresc în pomul din faţa casei domunui Raed Arafat?
Ca să fim mai bine lămuriţi cum stă problema, haideţi ca să face o paralelă simplă: ce face domnul Florin Chilian (care nu este milionar nici măcar în lei, dar se poartă ca un domn) cu banii lui câştigaţi la concerte? Îi donează caselor de copii. Ce face Verestoy Attila (care este milionar în euro, dar nu se poartă ca un domn) cu banii lui câştigaţi din afaceri? Îi sporeşte, blocând la sol un avion cu un copil ars, ca să îl transporte şi pe el. Simplu, nu? Tot la copii se gândesc amândoi...

Dar şi aici, la fel ca în alte domenii, există nişte culmi. Şi se pare că una din aceste culmi a fost atinsă în România de Verstoy Attila.

Să auzim de bine!