Sediul de partid

Nu am fost şi nu sunt înregimentat politic. Aşa cum scriam într-un articol de anul trecut, nu consider că ceea ce avem noi se poate numi clasă politică. Şi, deşi mi-am propus să nu dau nume, ca să mă înţelegeţi mai bine la ce mă refer, nu rezist să fac referire aici la aşa numitele partide verzi sau ecologice sau cum vor ele să se numească. În ţările civilizate, aceste partide au activat (şi se poate spune că au luptat) ani la rândul în respectivul domeniu. S-au făcut remarcate prin acţiunile lor, prin contribuţia lor şi, ca o urmare firească, acestea au ajuns să aibă reprezentanţi în parlamente. La noi, ca în toate de altfel, a fost invers. Tot felul de mişcări şi partide aşa numite verzi au apărut brusc, fără nicio argumentaţie sau activitate notabilă să revendice voturile alegătorilor pentru a accede în parlament. Spre stupefacţia prietenilor şi cunoscuţilor, nu am urmărit niciuna din emisiunile de confruntări televizate între candidaţii la preşedinţie. Nu consider că alegerile se pot câştiga prin emisiuni televizate. La câtă pornografie şi apologie a nimicului invadează televiziunile, pentru mine, orice emisiune este demonetizată din start. Şi nici nu mă impresionează replicile mai dure sau mai sprirituale ale cutărui candidat. Nu pentru asta avem nevoie de un preşedinte. Consider că, pentru a accede în orice funcţie, întâi trebuie să-ţi faci dovada capacităţilor, iar restul va veni de la sine. Mai mult decât atât, sunt un tip activ, care înţelege să caute evenimentele şi să-şi subordoneze realizarea lor, nu un oportunist care aşteaptă minuni din cer. Fac aceste precizări pentru a-mi fi mai uşor de înţeles raţionamentul de mai jos care, la urma urmelor, rămâne o părere personală. Locuiesc în Bucureşti, cartierul Drumul Taberei. În apropierea locuinţei, aflat aproape de drumurile mele zilnice, se află un complex comercial. Iar în cadrul complexului, cu câţiva ani în urmă, unul din spaţii a fost închiriat de un partid. Spaţiul respectiv este, de fapt, o încăpere ceva mai mare, dotată cu un birou şi câteva scaune. Un afiş cu numele partidului este postat la intrare. Situaţia este de aşa natură încât trec prin zonă aproape zilnic, la ore diferite. Exceptând zilele premergătoare diferitelor alegeri, în respectivul sediu nu văd nicio activitate. Absolut nicio activitate. Iar cu ocaziile de care vorbeam, văd în cameră unul sau două personaje în vârstă (care par a avea o oarecare importanţă) care tot dau mâna şi fumează cu doi sau trei interlocutori. Asta este activitatea pe care o văd de ani de zile. Şi asta, doar cu prilejul alegerilor. Acum, având în vedere cele de mai sus, stau să mă întreb dacă soarta în alegeri a respectivului partid nu ar fi fost alta, mai victorioasă, dacă ar fi avut o altă abordare a electoratului. În loc să apară efemeric respectivele personaje, cum ar fi fost ca acolo să fie permanent cineva dispus să prezinte doctrina partidului respectiv? Care să invite trecătorii să intre şi să se lămurească. Cum ar fi fost ca, în perioada campaniei, în loc să stea să fumeze, respectivul preşedinte de organizaţie şi echipa lui ar fi scos o masă afară, în faţa sediului şi ar fi invitat fiecare trecător la o mică discuţie? Şi pe acolo trece cam tot cartierul, pentru că e un centru comercial. Îmi este foarte greu să cred că, aruncarea unor fiţuici cu „Votaţi partidul nostru” este o abordare mai eficientă decât cea personală. Atât timp cât partidele vor considera că la alegeri participă telespectatorii şi nu alegătorii, atât timp cât membrii partidelor vor avea activitate doar în campanie, atât timp cât aceştia vor sta în sedii la fumat în loc să discute cu fiecare trecător, atât timp cât propaganda se va rezuma la aruncare unor fiţiuci fără destinaţie, tot atât timp vom avea politicienii şi parlamentarii pe care îi avem şi de care ne este atâta silă.