Cu dedicaţie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Majoritatea postărilor mele, ce zic eu majoritatea, marea masă a lor se referă la întâmplări comune, întâmplări fireşti, care se pot întâmpla oricui, oriunde. Faptul că întâmplarea mi s-a întâmplat mie, întâmplător nu este altceva decât o întâmplare...

Dar iată că sunt şi cazuri mai rare, cazuri care, printr-un concurs de împrejurări sau printr-un noroc, se pot întâmpla doar unui număr redus de persoane. La două asemenea întâmplări mă voi referi azi.

Prima se referă la norocul pe care l-am avut acum vreo doi ani de a pătrunde în Parlamentul European. Exceptând aleşii ţărilor membre, îmi vine greu să cred că oricine se poate fâţâi cum când vrea prin această incintă numită hemiciclu. Norocul meu s-a datorat participării în Bruxelles la un curs pe teme legate de Uniunea Europeană. Acest noroc nu m-a ajutat doar să pătrund într-una din clădirile Parlamentului alocată desfăşurării acestor cursuri (şi vă rog să mă credeţi că numărul clădirilor aparţinătoare este enorm), dar m-a ajutat să vizitez chiar sala de şedinţe, acest hemiciclu după cum vă spuneam mai sus, evident că într-un moment de pauză a lucrărilor. Sala mi s-a părut enormă, dar mai mult decât aspectul sau mărimea ei, m-a impresionat semnificaţia locului. Când te gândeşti că aici s-a decis adoptarea acelei hotărâri deosebite care impune transferul datelor personale ale cetăţenilor Uniunii Europene Statului Israel spre păstrare... Sau că, pe unul din acele scaune stă Gigi Becali...

Pentru o mai bună exemplificare a modului cum decurg lucrările, cred că rândurile de mai jos vă vor ajuta din plin... totul pornind de la propunerea unei glume...

Paradisul european: Eşti invitat la un prânz oficial. Eşti întâmpinat de un englez, bucătarul e francez, un italian se ocupă de buna dispoziţie a mesenilor, în timp ce de întreaga organizare s-a ocupat un neamţ.

Iadul european: Eşti invitat la un prânz oficial. Eşti întâmpinat de un francez, mâncarea a gătit-o un englez, de buna dispoziţie se ocupă un neamţ, dar nu te speria încă - totul a fost organizat de un italian.

Un belgian a propus ca aceasta să devină Gluma Oficială Europeană, pe care s-o înveţe la şcoală toţi copiii. Gluma va îmbunătăţi relaţiile dintre popoare, va stimula autoironia şi cunoaşterea interculturală. Consiliul European s-a întrunit pentru a lua o decizie: va fi gluma oficială sau nu?

Reprezentantul britanic a anunţat, cu o figură foarte serioasă şi fără a-şi mişca buzele, că gluma este de-a dreptul colosală.

Cel francez a protestat, deoarece Franţa a fost descrisă într-o manieră negativă. A explicat că o glumă nu poate fi bună dacă este la adresa francezilor.

Polonia a protestat, de asemenea, deoarece nu este prezentă în glumă.

Luxemburgul a întrebat cine va deţine drepturile de autor asupra glumei.

Suedezul n-a scos o vorbă, dar s-a uitat la toţi cu un zâmbet strâmb.

Danemarca a întrebat unde este referinţa sexuală explicită. Dacă este o glumă, ar trebui să conţină una, nu-i aşa?

Olanda n-a înţeles gluma, iar Portugalia n-a înţeles ce este o "glumă". Este un concept nou?

Spania a explicat că gluma este amuzantă doar dacă ştii că prânzul a fost programat la ora 13, când de obicei se ia micul dejun.

Grecia s-a plâns că n-a fost anunţată despre prânz şi a ratat astfel ocazia unei mese gratuite.

România a întrebat ce este un "prânz".

Lituania şi Letonia s-au plâns că traducerile lor au fost inversate, ceea ce este inacceptabil, deşi se întâmplă tot timpul.

Slovenia le-a spus că n-a primit deloc traducerea, dar nu face caz.

Slovacia a spus că, din moment ce în glumă nu apar o răţuşcă şi un instalator, înseamnă că traducerea este greşită. Reprezentantul britanic a spus că şi povestea cu răţuşca şi instalatorul pare foarte amuzantă.

Ungaria a anunţat că n-a terminat de citit traducerea de 120 de pagini în ungară.

Apoi, reprezentantul Belgiei a întrebat dacă belgianul care a propus gluma este vorbitor de flamandă sau de franceză. Deoarece, într-unul din cazuri va sprijini cu certitudine un compatriot, dar în celălalt caz va trebui să refuze, indiferent de calitatea glumei.

În închiderea lucrărilor, reprezentantul Germaniei a anunţat că a fost plăcută dezbaterea de aici, de la Bruxelles, dar că acum trebuie să ia toţi trenul şi să meargă la Strasbourg pentru a lua decizia. A cerut ca unul dintre cei prezenţi să-l trezească pe italian, ca să nu piardă trenul şi să se poată întoarce la Bruxelles pentru a anunţa decizia.

"Care decizie?", a întrebat reprezentantul Irlandei. Şi toţi au fost de acord că este timpul pentru o cafea.

Iar în completare, un scurt filmuleţ făcut cu ocazia vizitei.

A doua referire pe tematica de azi este legată de filmările subacvatice.

De când m-am dotat cu cele trebuincioase, nu am pierdut nicio ocazie de a mă scufunda cât mai mult şi cât mai adânc. De fapt, nu filmarea în sine e ceva grozav, ci sentimentul pe care îl ai cu prilejul unei scufundări. Mai ales dacă eşti ajutat de o apă minunat de limpede şi de liniştită. Evident pentru cei care deja mă cunosc, filmarea a fost făcută cu prilejul unei scufundări într-o mare grecească. Limpezimea apei nu se poate descrie. Nici calmul ei. Şi nici căldura. Dar sentimentul de linişte, de uitare şi de încredere, da. De altfel, acest lucru l-am făcut într-o postare anterioară. Iar tot ce pot să vă mai spun acum este că abia aştept să reiterez sentimentul. Şi să vă prezint filmuleţul scufundării într-o apă de topaz... cu adâncimea între trei şi cinci metri. Fără să filmez peştişori, meduze, anemone sau alte minuni. Doar apa... Ca o curiozitate a legilor optice, am observat că atunci când îndrept obiectivul în sus de la adâncime mică, perpendicular pe suprafaţa apei, aceasta parcă dispare, iar imaginea se vede ca şi cum aş fi scos obiectivul aparatului din apă.

Să auzim de bine!