"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

joi, 7 aprilie 2011

Iarăşi despre cardul de sănătate

Imagine preluată de pe cotidianul.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată un nou articol pe care îl primesc pe e-mail conţinând un protest documentat privind cardul naţional de sănătate.
“Mai multe persoane ne-au spus că au primit acasă card de sănătate cu cip prin poştă. Acest lucru s-a întâmplat fără consultarea lor, dacă sunt sau nu de acord cu acest tip de document. Ca să nu figurăm că am acceptat acest act cu cip şi să demonstrăm că pentru noi este într-adevăr un lucru pe care nu-l putem accepta, soluţia ar fi să trimitem acel plic de unde a venit. În plus, ar fi bine să ataşăm şi motivele pentru care refuzăm acest card cu cip, solicitând o alternativă pe care autorităţile sunt datori să ne-o asigure, pentru că suntem plătitori de asigurări de sănătate:
1. Pentru că este o nouă megaţeapă în domeniul sanitar;
2. Pentru că este anti-naţional prin scop şi prin cheltuirea banilor personali şi publici;
3. Pentru că noţiunea iniţială, în 1998, de card naţional de sănătate era valabilă în condiţiile asigurărilor facultative sociale de sănătate;
4. Pentru că şi-a pierdut sensul în 2006, când acestea au devenit obligatorii;
5. Pentru că este imposibil, tehnic şi legislativ, ca să aibă valabilitate în afara României;
6. Pentru că un card de sănătate este un instrument financiar specific unor societăţi de asigurări private de sănătate;
7. Pentru că de la un preţ de cost de maxim 0,3 euro se va vinde cu aproape 3 euro;
8. Pentru că se va vinde la aproximativ 15 milioane de cetăţeni, ceea ce înseamnă un profit probabil de aproximativ 30 milioane de euro;
9. Pentru că în afara acestui profit va mai apărea unul din obligativitatea cumpărării a aproximativ 30.000 de cititoare de carduri de către medici, cabinete medicale, spitale;
10. Pentru că va trebui cumpărat şi un soft special pentru aceste echipamente şi pentru transmiterea datelor de la unii la alţii;
11. Pentru că deja s-au cheltuit peste 100 milioane de euro cu Sistemul Informatic Unic Integrat, cu mult peste cele 15 milioane cu care trebuia realizat;
12. Pentru că s-au cheltuit în ultimii 10 ani cel puţin alte 100 milioane de euro cu achiziţii de calculatoare, servere şi transmisii de date la casele de sănătate, cu eficienţă aproape zero;
13. Pentru că reprezintă o maximă intoxicare şi o mare manipulare, fiind prezentat ca un instrument extrem de util pentru cetăţean, deşi în realitate este instrumentul prin care se încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului şi demnitatea umană;
14. Pentru că se doreşte încălcarea agresivă a intimităţii relaţiei profesionale pacient-medic şi confidenţialităţii actului medical, dând posibilitatea accesării abuzive şi ilegale a unor date personale;
15. Pentru că, astfel, se încalcă dreptul constituţional la viaţa intimă, familială şi privată;
16 Pentru că încearcă să reducă activitatea medicală la o activitate strict finaciar-contabilă, în care pacienţii ar reprezenta doar statistici, cifre şi fluxuri de capital;
17. Pentru că fiind cetăţean român, prin lege, eşti asigurat obligatoriu în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, ceea ce face inutil orice document care să dovedească această calitate;
18. Pentru că aproape toate datele consemnate pe acest card sunt datele din cartea de identitate;
19. Pentru că este prevăzut cu un cip, ceea ce va alimenta în permanenţă suspiciunea despre adevăratele performanţe şi scopuri de utilizare ale acestuia;
20. Pentru că identificarea unui asigurat se realizează extrem de simplu prin datele existente în documentul naţional de identitate (carte de identitate, certificat de naştere – CNP), nefiind necesară emiterea unui alt cod naţional de asigurat de sănătate;
21. Pentru că grupa de sânge şi Rh-ul trebuie consemnate pe cartea de identitate;
22. Pentru că dovedirea achitării contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate trebuie asigurată de către baza de date a Ministerului Finanţelor Publice (Casei Naţionale de Sănătate) unde ar trebui să existe permanent o situaţie actualizată a fiecărui contributor;
23. Pentru că există o soluţie extrem de simplă pentru toate problemele sistemului de asigurări şi anume ieşirea Fondului de Sănătate din bugetul consolidat şi mutarea lui din trezoreria statutului la C.E.C., unde se afla şi în perioada interbelica şi unde ar putea genera dobândă;
24. Pentru că C.E.C. este o bancă istorică, 100% românească, cu acţionar unic Ministerul Finaţelor Publice, modernizată, cu o organizare naţională, cu sucursale în toate oraşele;
25. Pentru că prin această mutare se rezolvă imediat problema achitării contribuţiei şi a evidenţei acesteia, C.E.C. având deja toată infrastructura informatică şi de personal specializat, inclusiv posibilitatea emiterii unui card, din fonduri proprii;
26. Pentru că astfel se transferă unei structuri profesioniste mai mult de jumătate din activitatea caselor de sănătate, cea de evidenţă plătitori, încasare, gestionare şi decontare, extrem de greoaie şi supusă corupţiei în acest moment, cheltuielile imense din Fondul de Sănătate cu salarizarea personalului acestora putând fi reduse substanţial, in acelaşi timp cu reducerea semnificativă a birocraţiei excesive existente la acest moment;
27. Pentru că există suficiente instrumente de urmărire a accesării serviciilor medicale chiar şi în acest moment, cu atât mai mult în cazul transferării Fondului de Sănătate;
28. Accesul rapid la informaţii medicale despre pacient în caz de urgenţe medicale, invocat de subsecretarul de stat ARAFAT, este un argument FALS întrucât medicina de urgenţă pregăteşte medicii pentru aceste situaţii;
29. Pentru că necesitatea obligativităţii consemnării pentru întreaga populaţie a acordului de prelevare a organelor în caz de deces, invocată de subsecretarul de stat ARAFAT şi ministrul CSEKE, este DEOSEBIT DE PERICULOASĂ întrucât atentează grav la viaţa şi integritatea corporală a posesorului unui asemenea document electronic, acesta putând fi modificat cu uşurinţă în scopul prelevării de organe;
30. Pentru că insistenţa subsecretarului de stat ARAFAT, a ministrului CSEKE şi a preşedintelui CNAS, DUŢĂ la necesitatea apariţiei unei Fişe medicale electronice, pentru fiecare cetăţean într-o bază de date naţională este FALSĂ ŞI PERICULOASĂ, întrucât aceasta, dacă există, trebuie să rămână doar în baza de date securizată a medicului de familie, singurul răspunzător de confidenţialitatea datelor medicale individuale (şi doar ca o facilitate pentru evidenţele medicale ale acestuia, în paralel cu suportul de hârtie);
31. Pentru că apariţia acestui card, în vederea constituirii unei megabaze naţionale cu datele privind sănătatea fiecărui cetăţean, este DEOSEBIT DE PERICULOASĂ şi ATENTEAZĂ LA SIGURANŢA INDIVIDUALĂ ŞI NAŢIONALĂ, transformând populaţia României în rezervor planetar oficial de organe umane prin crearea celei mai mari baze de acorduri de prelevare de organe, cu toate datele de sănătate individuale, inclusiv cu cele de compatibilitate, dând posibilitatea folosirii neautorizate, în scopuri nelegale a acestor date confidenţiale, de către persoane sau organizaţii care le pot accesa;
32. Pentru că este FALSĂ superioritatea securităţii datelor electronice faţă de cele pe suport de hârtie, invocată de ministrul sănătăţii CSEKE, fiind cunoscută marea vulnerabilitate a datelor electronice la lipsa de curent electric şi la viruşi electronici;
33. Pentru că există o mare atracţie a unor persoane neautorizate, individuale sau organizate, de a accesa/modifica documente şi date electronice din bazele de date sau de pe carduri de genul celui aflat în discuţie;
34. Pentru că securizarea şi gestionarea bazei de date şi a documentelor medicale va necesita o infrastructură, atât soft, cât şi hard, foarte costisitoare, cu necesităţi greu de bănuit la acest moment, o actualizare permanentă şi eforturi deosebite şi costisitoare de a face faţă ameninţărilor din exterior;
35. Pentru că asemenea cheltuieli, în asemenea scopuri, nici măcar ţările cu economii performante nu sunt dispuse să le susţină;
36. Pentru că se va reuşi prin acest card naţional, intenţionat sau nu, în mod ironic, o supraveghere totală a populaţiei unei ţări europene, un vis de dictator şi servicii secrete, cu beneficiari oculţi, cu scopuri neclare, în condiţiile acordului inconştient al unei populaţii manipulate, neinformate corect şi chiar mai mult, pe banii acesteia;
37. Pentru că nu trebuie să uităm etniile celor doi principali decidenţi din sănătatea românească, a ministrului şi a subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, cei care sunt cei mai insistenţi şi grăbiţi pentru apariţia acestui sistem, care dau un tablou de tip secol al XVIII-lea, cu o dominaţie imperialistă dualistă în tandem cu o alta necreştină, peste o masă de valahi îngenuncheaţi;
38. Pentru că sistemul sanitar se poate reforma prin metode simple, cu cheltuieli minime, la îndemâna noastră, cu condiţia să fim dispuşi să le vedem şi să le acceptăm;
39. Pentru că mai există suficienţi români pregătiţi şi cu chef de muncă în folosul neamului şi al ţării.”
Acesta a fost articolul pe care l-am primit pe e-mail. Exceptând punctul 37 cu care nu pot fi de acord sub nicio formă pentru că atât ministrul, cât şi secretarul de stat sunt doar nişte persoane şi nu nişte etnii, toate celelalte mi se par suficient de consolidate.
Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Excelenta tema! Uitandu-ma la posturile de TV ,atat ale puterii ,cat si ale opozitiei(sau ce o fi asta in democratia noastra) se utilizeaza ideile mai sus pomenite.Probabil ca se dau la pachet imediat ce ajunge cineva la putere si nu mai vrea sa o paraseasca! Pacat! E mare pacat!Uitati-va la reforma in sanatate! La dramele pe care le genereaza.La maniera de abordare a problemelor . Regret ca traiesc in aceste timpuri, printre asemenea oameni politici.Chiar nu mai are importanta ca e maghiar, rrom, roman. Culoarea pe care o servesc ,nu oamenii, ii defineste! Dar dispretul are efect de bumerang...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!