Efectele unei proteze

Imagine preluată de ăe cisodental.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Cabana Ciucaş scrie pe noi de data asta. În grup compact, perfect aliniaţi urcăm cu paşi elastici şi fluierând pe drumuri de munte. Aici e momentul să vă mărturisesc faptul că am folosit o licenţă literară pentru că sunt puţini supravieţuitorii care pot urca un munte fluierând. Fie el şi muntele de pietate…

Oameni iubitori de munte, dedaţi la numeroase excursii atât iarna, cât şi vara, traseul nu prezintă pentru noi o problemă. Eu îi conduc în calitate de ghid, dar nu oficial, pentru că excursia am organizat-o pe cont propriu, sau pe barba noastră, cum se spune în popor, nu prin agenţie. Constituim un grup echilibrat, în sensul că suntem tot atâţia băieţi câte fete. Este rezultatul unei observaţii şi mature experienţe personale ale cărei efecte se manifestă pregnant prin numărul scăzut de bărbaţi beţi pe durata excursiei.

Ajungem la cabană aproape la fel de veseli ca la plecare, dacă omitem faptul că Geta îşi pierduse fesul pe drum şi că parcursesem traseul într-un timp de trei ori mai lung decât era normal datorită numeroaselor opriri pentru realizarea unor şedinţe foto individuale sau de grup.

În timpul cât prietenii mei s-au oprit în sala de mese pentru o ţuică fiartă mică, eu dibuiesc bârlogul cabanierului şi aranjez problemele legate de cazare. Odată problema rezolvată, îi iau de pe urmă şi îi urnesc spre camere cu o oarecare greutate datorită efectului de seră provocat de combinaţia aerului de munte cu aburii de ţuica fiartă…

Urmează dezechiparea, aranjarea efectelor personale şi o mică incursiune de recunoaştere prin zonele înconjurătoare. Un foc de tabără cu dansuri, cântece, jocuri şi distracţie la greu încheie seara. Ne reîntoarcem la sala de mese unde ne aşteaptă o cină copioasă, mulţumită în parte şi relaţiilor mele cu cabanierul, care nu pierde nici acum ocazia de a practica cu mine cunoscuta lui glumă denumită “ascunsul rucsacului”. În mod cu totul neobişnuit, de data asta reuşesc să-l găsesc după doar o jumătate de oră de căutări, e drept că ajutat şi de ceilalţi…

Ne ducem spre dormitoare târându-ne picioarele grele de oboseală şi de vinul lăsat în ele. Cu toate acestea, adormim destul de târziu, ca să nu zic către orele trei dimineaţă. Dar vine ea o nouă zi…

Şi a venit. Ne sculăm buimaci şi cu noaptea în cap, proaspeţi şi cu o sete inexplicabilă pentru nişte persoane temperate ca noi… Ne repezim abulici către diferite surse de lichide din dotarea proprie sau a cabanei. Singur, Georgică ne priveşte din pat, stând cu mâinile sub cap, cu un zâmbet satisfăcut şi o privire curioasă legată de zbuciumul nostru colectiv. Atitudinea lui e inexplicabilă dacă ne gândim că băuse cot la cot cu noi, ceilalţi, până când am adormit. Bărbaţi cu sânge în veioză cum suntem, nu ezităm să ne repezim la individ şi să-l abordăm fără milă cu glasurile dogite:

- Ce e, vere, cu tine? Ţie nu îţi este sete?

- Mi-a fost! precizează el trecutul verbului. Dar i-am băut azi noapte toată cana lui Costel, continuă el chicotind, Costel fiind cel al cărui pat este despărţit de cel al lui Georgică doar de o noptieră.

Exact în acele momente de mare tensiune morală se aude strigătul de luptă al numitului Costel:

- Bre, care a fost nesimţitul care mi-a aruncat apa din cana în care îmi ţin proteza?

În liniştea sinistră care a urmat, noi ne uităm la Georgică, el se uită la Costel, Costel la noi, noi la Costel, Costel la Georgică, iar Georgică cade lat înapoi în pat. A fost a doua oară când Georgică s-a îmbolnăvit de icter.

Să auzim de bine!

P.S. Dacă vreţi să mâncaţi nişte papanaşi pe cinste, mari cât o roată de tractor şi gustoşi dincolo de limitele legale, să ştiţi că la cabana Ciucaş îi veţi găsi. Parol!