Sarkozy versus Madonna

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu sunt dintre aceia care consideră că ţiganii nu au o istorie. O au şi, din păcate, nu tocmai fericită. Pot spune, fără a fi un specialist în domeniu, că aş identifica şi unele urme de cultură, lucru care nu poate fi decât spre lauda lor.
În principiu, pot afirma că ţiganii sunt nişte victime, atât ale propriei istorii, cât şi a istoriei altora. Chiar dacă au avut vreodată intenţia, nu au avut puterea sau condiţiile de coagulare sau de coeziune care să la dea cel puţin spoiala unei civilizaţii.
Nu sunt nici dintre aceia care folosesc fraze sforăitoare de genul “nu toţi ţiganii sunt aşa şi pe dincolo, ci numai unele elemente negative care nu au nimic în comun cu restul populaţiei care îşi vede de muncă şi etc, etc”. Genul acesta de exprimări mi se par forţate şi nerealiste. În fond, fiecare trebuie să avem curajul să ne asumăm apartenenţa la o cultură sau la o societate aşa cum este ea, pentru că suntem membrii respectivei societăţi, pentru că noi o formăm. Aşa că, dacă românii sunt caracterizaţi (de exemplu, pentru că ei nu sunt...) ca leneşi, îmi place sau nu, îmi asum acest statut chiar dacă eu nu sunt leneş. Dar aparţin respectivei colectivităţi.
Pentru acest motiv nu văd de ce nu recunoaştem şi nu acceptăm statutul ţiganilor aşa cum sunt şi nu aşa cum am vrea noi să fie. Sunt murdari, sunt gălăgioşi, sunt obraznici, sunt mincinoşi şi Dumnezeu mai ştie cum sunt. Că sunt chiar aşa şi nu altfel o dovedeşte chiar migraţia lor de după Revoluţie. Toţi au plecat din ţară, unii cerând chiar azil politic, pe motiv că în România sunt împiedicaţi să se afirme, sunt împiedicaţi să muncească, într-un cuvânt sunt discriminaţi. Ce au făcut odată ajunşi în alte ţări? Ei bine, exact ce făceau şi în România. Nici vorbă de integrare, nici vorbă de muncă cinstită, nici vorbă de afirmare. Au furat la fel ca în România şi au minţit şi înşelat la fel ca în România. Practic, fundamentul migraţiei lor postdecembriste l-a constituit doar dorinţa lor de a găsi noi pieţe de furt şi cerşit.
Unul din subiectele nelipsite ale atacurilor din partea guvernelor occidentale la adresa guvernelor postdecembriste l-a constituit tocmai atitudinea statului faţă de problema ţiganilor. Indiferent de coloratura politică, toate guvernele noastre postdecembriste au fost acuzate că nu fac nimic pentru integrarea ţiganilor, pentru educarea lor şi câte altele. Francezi sau germani, englezi sau elveţieni, toţi se întreceau în a ne acuza de lipsa unor măsuri concrete. Acuzaţii venite de la catedră, fără o cunoaştere temeinică a realităţii, fără înţelegerea firii nesupuse a ţiganilor. Migraţia postdecembristă a ţiganilor le-a creat occidentalilor prilejul da a avea informaţii direct de la sursă. Capitalele lor sau oraşele mai importante sau umplut de cerşetori şi prostituate, metrourile şi autobuzele au început să răsune de muzica ţigănească, iar ţipetele lor obraznice să acopere discuţiile călătorilor.
Iată că occidentalilor li s-a oferit prilejul nesperat de a ne arăta pe viu cum să educăm şi cum să integrăm ţiganii. Credeţi că vreun guvern occidental a procedat astfel faţă de ţigani? Credeţi că i-a băgat în şcoli şi le-au dat posturi de directori executivi în multinaţionale? Nici gând. Singura măsură concretă luată de ei a fost să-i trimită la pachet înapoi în România. Ţiganii nu mai sunt cetăţeni europeni, deci problema nu mai e una europeană. Iată cum au apărut astfel elementele unei reale şi adevărate discriminări tocmai din partea celor care propovăduiau integrarea. Pentru că în nicio facultate din Franţa ţiganii nu au locuri rezervate la admitere, niciun post de televiziune din Germania nu prezintă toată ziua emisiuni cu şi despre ţigani, în nicio localitate din Anglia ţiganii nu şi-au construit palate ca în România.
Colac peste pupăză, s-au găsit personaje dubioase care s-au băgat în vorbă ca musca în lapte. Iar unul din aceste personaje este băbătaia de Madonna. Cum s-a manifestat respectiva cu ocazia concertului susţinut la Bucureşti e de notorietate, aşa că nu voi repeta.
Ceea ce mă interesează în acest moment, dar exact în acest moment când Sarkozy trimite ţigani la pachet în România este DE CE MADONNA NU ZICE NIMIC?
Să auzim de bine!

Îndemnul Madonnei

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Vă mai amintiţi concertul susţinut de celebra cântăreaţă Madonna la noi în ţară? Dar îndemnul rostit de ea pe scenă? Îndemn de mare încărcătură emoţională şi care nu putea trece neremarcat. Dovadă şi fluierăturile admirative ale publicului care nu au contenit minute în şir. Acela a fost un moment de cotitură, multor români deschizându-li-se ochii atunci. Dar haideţi să vedem şi efectele.
Stau în fotoliu şi încerc să citesc un ziar vechi de câteva zile. O ştire îmi atrage atenţia: un grup de ţigani a rupt în bătaie un şofer de maxi taxi pentru că le-a cerut să plătească biletele. Nu înţeleg scandalul. Comportarea lor mi se pare normală. Cum poţi discrimina o minoritate în aşa hal încât să-i ceri să-şi plătească biletele?
Puţin dezamăgit, dau drumul la televizor. Ei, da! Aici am o mulţime de canale pe care îmi pot desfăta ochii privind binefacerile democraţiei unilaterale. Primul canal prezintă o ştire care mă revoltă: un ciopor de ţigani au bătut măr personalul unui spital. Ce oameni! Ce nesimţire! Bravii ţigani veniseră şi ei să-şi facă de cap în spital şi un personal medical nededat la educaţia europeană le-a stat în cale. Câtă ură, câtă discriminare...
Cu degetul tremurând de nervi mut pe alt canal. Aici, o ştire asemănătoare, dar din altă localitate. Un grup de ţigani a rupt în bătaie o parte din personalul medical al unui spital. Needucaţii ăia, în loc să fugă şi să se pitească, s-au pus în drumul lor. Încep să mă întreb dacă îndemnul Madonnei a avut vreun ecou.
Nu pot suporta o asemenea discriminare, aşa că schimb canalul. Ei, iată că zorile au răsărit. Mă relaxez privind la un reportaj despre comune întregi umplute la refuz cu frumoasele case cu turnuleţe. Multe case şi multe turnuleţe. Arhitectura deosebită a acestor construcţii mă impresionează până la lacrimi gândindu-mă la impozitele neplătite de proprietarii lor, aşa că decid să mă liniştesc privind un alt canal.
Aici nu dau de nicio emisiune despre ţigani. Dau de o emisiune cu ţigani, un talk show de toată frumuseţea cu invitaţi cu tot. Rămân să mă uit, dar necunoscând limba mă opresc la admiratul rochiilor înflorate şi a perciunilor care atârnă.
Încerc un alt canal. Bine am făcut pentru că aici dau de un serial cu şi despre ţigani. Serial palpitant, care mă învaţă o mulţime de cuvinte şi expresii specifice. Mă întreb de ce producătorii americani de filme nu se uită şi ei la alte televiziuni. Ar mai învăţa câte ceva despre disciminare.
E seară, e sfârşit de săptămână, aşa că încerc să găsesc ceva distractiv. Şi găsesc. Un concurs de dans cu lacrimi şi premii. Intru pe post tocmai în momentul în care compeurul ne anunţă că cei doi concurenţi vor trebui să interpreteze un dans ţigănesc. Minunat, exact ce-mi doream!
Mă ridic din fotoliu ca să merg la culcare şi încerc să-mi reamintesc vorbele Madonnei. Nu cumva ea a rostit „ţigani, iubiţi-i pe români?”
Să auzim de bine!